Ministerul Sănătăţii vrea înăsprirea pedepselor pentru 'discontinuităţi în aprovizionarea medicamentelor oncologice'

on . . Accesări: 2409

91615101-money-and-medicine rsMinisterul Sănătăţii a susţinut miercuri că situaţia medicamentelor oncologice se află sub control, iar MS a propus şi mai multe amendamente la Legea 95/2006, prin care se instituie un control riguros şi se înăspresc sancţiunile în cazurile "care pot conduce la discontinuităţi în aprovizionarea medicamentelor pe piaţă".


Ministerul Sănătăţii a prezentat, în acest sens, la şedinţa de Guvern, o informare privind evoluţia programului de cancer şi a asigurării medicamentelor citostatice, informează Biroul de presă al Executivului.

"Guvernul a primit din partea Ministerului Sănătăţii o informare privind situaţia la zi a Programului naţional împotriva cancerului şi a asigurării medicamentelor citostatice. În acest moment situaţia medicamentelor oncologice se află sub control, dar Ministerul Sănătăţii a propus şi mai multe amendamente la Legea nr. 95/2006, prin care se instituie un control riguros şi se înăspresc sancţiunile în cazul situaţiilor care pot conduce la discontinuităţi în aprovizionarea medicamentelor pe piaţă", menţionează sursa citată.

Citeste mai multe despre decizia ministrului Sănătății de a suspenda exportul paralel pentru toate medicamentele oncologice.


Premierul Victor Ponta a anunţat vinerea trecută că ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, urma să facă o informare în Guvern despre problemele legate de achiziţionarea medicamentelor oncologice.

Află mai multe despre informarea din Guvern pe care o va susține ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.


"Unifarm este acum societatea care are fondul de rulment. S-au întâmplat nişte lucruri extrem de urâte, în sensul în care din momentul în care am dat acei bani s-au mărit preţurile la care se aduceau medicamentele, au început să apară unele, să dispară altele, însă sistemul începe să funcţioneze mult mai bine. Ceea ce ţinea de mine - să punem la dispoziţie acea sumă de bani şi, dacă va fi cazul, punem şi alte sume de bani, le luăm din altă parte - însă sistemul până la urmă e făcut de oameni", a afirmat Victor Ponta, într-o emisiune la Antena 3.


Premierul s-a referit astfel la o ordonanţă de urgenţă, adoptată de Guvern pe 30 ianuarie, care oferea Companiei Unifarm, din subordinea Ministerului Sănătăţii, posibilitatea de a contracta un împrumut în valoare de 800.000 de euro din Trezorerie, pentru a achiziţiona medicamente oncologice.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!