Colegiul American al Medicilor şi Academia Americană a Medicilor de Familie au publicat noul ghid clinic de diagnostic şi tratament al tromboembolismului venos (TEV), care solicită peste 200000 de vieţi pe an în Statele Unite. Recomandările au fost publicate atât în Annals of Internal Medicine cât şi în Annals of Family Medicine.
Recomandări pentru stabilirea diagnosticului de TEV
Pentru a estima probabilitatea pretest al TEV, atât a trombozei venoase profunde (TVP), cât şi a emboliei pulmonare (EP), trebuie folosite regulile de anticipare clinică validate. Aceste reguli stau şi la baza interpretării testelor ulterioare.
Scorul Wells al TVP bazat pe caracteristicile clinice (prezenţa cancerului, repaus recent la pat, tumefierea şi/sau durerea gambei sau a membrului inferior) reprezintă regula de anticipare standard. Pentru EP caracteristicile clinice sunt reprezentate de EP în antecedente, tahicardie şi hemoptizie.
Efectuarea unei analize D-dimer cu înaltă sensibilitate la pacienţii selecţionaţi coresounzător cu o probabilitate pretest mică este o opţiune rezonabilă, iar în cazul în care rezultatul este negativ, şansa existenţei unui TEV este mică.
Examinarea ecografică este recomandată pentru pacienţii cu o probabilitate pretest intermediară spre înaltă pentru TVP localizată la nivelul membrelor inferioare.
Pacienţii cu o probabilitate pretest intermediară sau înaltă pentru EP necesită examinări imagisticice pentru elucidarea diagnosticului.
ntru tratamentul TEV
Faţă de heparina nefracţionată sunt preferate heparinele cu greutate moleculară mică (HGMM) pentru a iniţia tratamentul intraspitelicesc al TVP. Atât heparina nefracţionată cât şi HGMM reprezintă o opţiune terapeutică iniţială adecvată în cazul EP.
Tratamentul ambulator al TVP şi posibil al EP cu HGMM este sigur şi cost-eficient la pacienţi atent selecţionaţi şi trebuie avut în vedere când există infrastructira sanitară necesară.
Ciorapii compresivi trebuie folosite de rutină pentru a preveni sindromul posttrombotic, începând în cursul primei luni de la stabilirea diagnosticului de TVP înaltă şi continuând cel puţin timp de un an.
În prezent nu există dovezi suficiente pentru a stabili recomandări specifice referitoare la tipurile anticoagulării în cazul TEV apărut în cursul sarcinii.
Anticoagularea trebuie continuată timp de 3-6 luni în cazul TEV cu factor precipitant tranzitor şi peste 12 luni pentru TEV recurent. În timp ce durata exactă a anticoagulării nu este cunoscută în cazul TEV idiopatic sau recurent, există dovezi care suportă beneficiul terapiei prelungite.
HGMM sunt sigure şi eficiente pentru tratamentul de durată al TEV la pacienţi selectaţi (şi pot fi preferate la pacienţii cu cancer).
Ann Fam Med. 2007;5:57-62.
Ann Intern Med. 2007;146:204-240.
Pentru a accesa ghidul întreg, urmăriţi link-urile următoare:
http://www.annfammed.org/cgi/content/full/5/1/57 (Current Diagnosis of Venous Thromboembolism in Primary Care)
http://www.annfammed.org/cgi/content/full/5/1/63 (Review of the Evidence on Diagnosis of Deep Venous Thrombosis and Pulmonary Embolism)
http://www.annfammed.org/cgi/content/full/5/1/74 (Management of Venous Thromboembolism)
