Potrivit biologului evoluţionist american David Haig, o
femeie însărcinată şi fetusul său îşi dispută - în mod inconştient - rezervele
materne. Acest conflict ar putea explica unele sarcini cu probleme, scrie Carl
Zimmer în articolul său apărut în cotidianul The New York Times şi
preluat de ultima ediţie a săptămânalului francez Courrier International. Sarcina
poate fi cea mai formidabilă experienţă. Ea nu este, însă, lipsită de pericole.
În fiecare an, în lume, numărul femeilor care mor la
naştere sau în timpul sarcinii este evaluat la 529 000, iar al celor care rămân
cu sechele, la 10 milioane. În opinia lui David
Haig, biolog evoluţionist în cadrul Universităţii
americane Harvard, aceste statistici
nefericite ridică unele semne de întrebare în privinţa sarcinii. "În ciuda
rolului său fundamental în reproducere, sarcina nu pare să funcţioneze chiar
perfect, spune el. Prin comparaţie, inima sau rinichiul sunt nişte incredibile
maşini care lucrează fără întrerupere timp de ani şi ani. În ceea ce o
priveşte, graviditatea este însoţită de tot felul de probleme medicale. În ce
poate sta deosebirea?" Ea ţine de faptul că inima şi rinichiul aparţin
aceluiaşi individ, în timp ce sarcina pune în joc două persoane distincte. ªi,
potrivit lui Haig, o asemenea relaţie nu ar fi sinonimă cu armonia.
La finele anilor 1980, David Haig decide să studieze sarcina din unghiul evoluţiei. În acest scop, el se bazează pe lucrările lui Robert Trivers, biolog evoluţionist la Universitatea Rutgers. Cu zece ani mai înainte, acesta din urmă apărase ideea că, din punctul de vedere al evoluţiei, există un conflict inconştient în orice familie. În principiu, selecţia naturală ar urma să favorizeze părinţii care reuşesc să crească un număr cât mai mare de copii. Însă, pentru ca o asemenea strategie să funcţioneze, părinţii nu îi pot consacra prea multe resurse doar unuia dintre copiii lor. Cu toate acestea, cu cât un copil primeşte mai multă atenţie şi hrană, cu atât mai mari vor fi şansele sale de supravieţuire.
Teoretic vorbind, afirma Trivers, selecţia naturală ar urma, aşadar, să favorizeze copiii care caută să obţină mai multe resurse decât ar dori părinţii lor să le ofere. Când Haig s-a aplecat asupra chestiunii sarcinii, i s-a părut evident ca aceasta să poată constitui tetarul ideal al unui astfel de conflict. Fetusul se dezvoltă în contact intim cu mama sa, iar creşterea în uter este esenţială pentru sănătatea lui pe termen lung. Prin urmare, era logic gândul că natura ar favoriza genele ce le permit fetuşilor să ia mai multe resurse de la mama lor. Într-adevăr, un fetus nu se mulţumeşte să îşi aştepte pasiv hrana. Placenta lui dezvoltă în mod "agresiv" vase sanguine ce se înfig în ţesuturile mamei pentru a extrage, de acolo, elemente nutritive. În opinia lui Haig, sarcina este o probă de forţă între mamă şi copil. Fiecare dintre ei încearcă să fie avantajat, şi doar în cel mai bun caz forţele opuse se anulează.
Eclampsia, formă extremă a unei strategii a fetuşilor
/Eclampsia (din Dicţionarul medical): afecţiune gravă ce survine, în general, la sfârşitul sarcinii, caracterizată prin convulsii asociate unei hipertensiuni arteriale. Boala începe, cel mai adesea, în al treilea trimestru de sarcină, la o femeie care nu a mai născut, şi se manifestă, mai întâi, printr-o hipertensiune arterială, o prezenţă excesivă de proteine în urină şi edeme. În cele din urmă, survine eclampsia propriu-zisă, asemănătoare cu o criză de epilepsie. Tratamentul de urgenţă, în mediu spitalicesc, cuprinde anticonvulsive şi declanşarea naşterii ori cezariana. Prevenirea bolii constă în depistarea sistematică, în cursul oricărei sarcini, a semnelor de afectare renală şi a celor imediat premergătoare eclampsiei, n.red./.
Timp de decenii, oamenii de ştiinţă au rămas perplecşi în faţa acestei afecţiuni, ce afectează aproximativ 6 la sută dintre femeile însărcinate. Dacă este să îi dăm crezare lui Haig, eclampsia nu ar fi decât forma extremă a unei strategii aplicate de toţi fetuşii. Aceştia ar mări tensiunea arterială a mamei lor, pentru a determina sosirea unui flux mai mare de sânge - şi, deci, de elemente nutritive - în placentă, unde presiunea sanguină este relativ scăzută. În acest scop, fetusul ar secreta o substanţă primordială anume în sângele mamei sale. Eclampsia s-ar produce atunci când doza secretată este prea mare.
Recent, David Haig a studiat şi implicaţiile teoriei sale asupra vieţii unui individ cu mult după naşterea sa. "Cred că ea poate explica numeroase comportamente sociale", spune el. Unii cercetători au demonstrat că anumite gene lasă o engramă (urmă organică în creier, ce ar fi suportul material al unei amintiri) după naştere, şi, uneori, chiar şi la vârsta adultă.
Haig se poate declara satisfăcut de fatul că i-a inspirat pe mulţi dintre colegii săi. El a primit, însă, şi multe e-mailuri ostile atât de la oameni de dreapta cât şi de stânga, de la militanţi împotriva avortului ca şi de la feministe. Acestea din urmă îl acuză că doreşte să înscrie patriarhatul în biologie. "Unii îşi închipuie că sunt de partea unui partid politic ori altul, spune dr. Haig. Eu nu vorbesc, însă, deloc de comportamente conştiente. Mă interesez doar de mecanisme genetice şi biologice, şi de cauzele evoluţiei lor." (Rompres)
La finele anilor 1980, David Haig decide să studieze sarcina din unghiul evoluţiei. În acest scop, el se bazează pe lucrările lui Robert Trivers, biolog evoluţionist la Universitatea Rutgers. Cu zece ani mai înainte, acesta din urmă apărase ideea că, din punctul de vedere al evoluţiei, există un conflict inconştient în orice familie. În principiu, selecţia naturală ar urma să favorizeze părinţii care reuşesc să crească un număr cât mai mare de copii. Însă, pentru ca o asemenea strategie să funcţioneze, părinţii nu îi pot consacra prea multe resurse doar unuia dintre copiii lor. Cu toate acestea, cu cât un copil primeşte mai multă atenţie şi hrană, cu atât mai mari vor fi şansele sale de supravieţuire.
Teoretic vorbind, afirma Trivers, selecţia naturală ar urma, aşadar, să favorizeze copiii care caută să obţină mai multe resurse decât ar dori părinţii lor să le ofere. Când Haig s-a aplecat asupra chestiunii sarcinii, i s-a părut evident ca aceasta să poată constitui tetarul ideal al unui astfel de conflict. Fetusul se dezvoltă în contact intim cu mama sa, iar creşterea în uter este esenţială pentru sănătatea lui pe termen lung. Prin urmare, era logic gândul că natura ar favoriza genele ce le permit fetuşilor să ia mai multe resurse de la mama lor. Într-adevăr, un fetus nu se mulţumeşte să îşi aştepte pasiv hrana. Placenta lui dezvoltă în mod "agresiv" vase sanguine ce se înfig în ţesuturile mamei pentru a extrage, de acolo, elemente nutritive. În opinia lui Haig, sarcina este o probă de forţă între mamă şi copil. Fiecare dintre ei încearcă să fie avantajat, şi doar în cel mai bun caz forţele opuse se anulează.
Eclampsia, formă extremă a unei strategii a fetuşilor
/Eclampsia (din Dicţionarul medical): afecţiune gravă ce survine, în general, la sfârşitul sarcinii, caracterizată prin convulsii asociate unei hipertensiuni arteriale. Boala începe, cel mai adesea, în al treilea trimestru de sarcină, la o femeie care nu a mai născut, şi se manifestă, mai întâi, printr-o hipertensiune arterială, o prezenţă excesivă de proteine în urină şi edeme. În cele din urmă, survine eclampsia propriu-zisă, asemănătoare cu o criză de epilepsie. Tratamentul de urgenţă, în mediu spitalicesc, cuprinde anticonvulsive şi declanşarea naşterii ori cezariana. Prevenirea bolii constă în depistarea sistematică, în cursul oricărei sarcini, a semnelor de afectare renală şi a celor imediat premergătoare eclampsiei, n.red./.
Timp de decenii, oamenii de ştiinţă au rămas perplecşi în faţa acestei afecţiuni, ce afectează aproximativ 6 la sută dintre femeile însărcinate. Dacă este să îi dăm crezare lui Haig, eclampsia nu ar fi decât forma extremă a unei strategii aplicate de toţi fetuşii. Aceştia ar mări tensiunea arterială a mamei lor, pentru a determina sosirea unui flux mai mare de sânge - şi, deci, de elemente nutritive - în placentă, unde presiunea sanguină este relativ scăzută. În acest scop, fetusul ar secreta o substanţă primordială anume în sângele mamei sale. Eclampsia s-ar produce atunci când doza secretată este prea mare.
Recent, David Haig a studiat şi implicaţiile teoriei sale asupra vieţii unui individ cu mult după naşterea sa. "Cred că ea poate explica numeroase comportamente sociale", spune el. Unii cercetători au demonstrat că anumite gene lasă o engramă (urmă organică în creier, ce ar fi suportul material al unei amintiri) după naştere, şi, uneori, chiar şi la vârsta adultă.
Haig se poate declara satisfăcut de fatul că i-a inspirat pe mulţi dintre colegii săi. El a primit, însă, şi multe e-mailuri ostile atât de la oameni de dreapta cât şi de stânga, de la militanţi împotriva avortului ca şi de la feministe. Acestea din urmă îl acuză că doreşte să înscrie patriarhatul în biologie. "Unii îşi închipuie că sunt de partea unui partid politic ori altul, spune dr. Haig. Eu nu vorbesc, însă, deloc de comportamente conştiente. Mă interesez doar de mecanisme genetice şi biologice, şi de cauzele evoluţiei lor." (Rompres)
