Se zice că Isadora Duncan, balerina celebră, cea care
a murit sugrumată cu propriul ei fular, i-a sugerat odată lui George Bernard
Shaw că ar vrea să aibă un copil împreună. "Încearcă să-ţi imaginezi: cu
corpul meu şi cu inteligenţa ta, ar ieşi un geniu". Iar Shaw:
"Gândeşte-te, dragă, dacă în locul picioarelor tale şi al creierului meu,
ar moşteni picioarele mele şi creierul tău". Aşa s-ar putea rezuma
şi morala fabulei despre "incredibila poveste a
băncii de spermă a laureaţilor Premiului Nobel", sau "Fabrica
geniilor", cum este intitulat reportajul ziaristului american David Plotz
referitor la unul din visele hiper-scientiste pe care numai somnul raţiunii le
poate produce: ideea că sunt suficiente “genele geniilor” pentru a crea “noi
genii”. O utopie, sortită eşecului, după cum afirmă Plotz, notează autorul
articolului din revista Panorama.
Nu ne uimeşte faptul că mitul “Superboy” apare în Statele Unite, patria 'Superman'-ului. Cine ştie câţi tineri, chiar şi în Italia, nu au visat măcar o dată să fie, asemenea lui Clark Kent din benzile desenate, fii ai unor oameni de ştiinţă dotaţi cu puteri supranaturale, crescuţi incognito pe Terra de presupuşi părinţi. Dar această elementară mitologie super-eroică se amestecă cu aspecte mai neliniştitoare în istoria părintelui fondator al “Repository for germinal choice”, sau "banca de spermă a laureaţilor Premiului Nobel".
Robert K. Graham era un expert în optometrie care a adunat 100 de milioane de dolari inventând lentilele din plastic incasabil, a trăit într-o atmosferă elitară cu tente rasiste, care pentru o anumită perioadă de timp a cochetat cu ideea de a cumpăra o insulă şi a întemeia acolo un stat personal. Graham avea cultul geneticii şi era obsedat de ideea că omenirea se “deteriorează”. Unicul antidot posibil i se părea o bancă de spermă care să adune patrimoniul genetic al laureaţilor premiului Nobel şi, cu ajutorul inseminării artificiale, să-l transmită unor viitoare generaţii de copii superdotaţi.
Bunele intenţii ale lui Graham îşi aveau rădăcinile într-o tradiţie eugenetică bine consolidată în lumea anglo-saxonă, la vremea respectivă foarte apreciată de Adolf Hitler, în care se regăseau teoriile malthuziene cu privire la suprapopulaţie, la hiper-darwinism şi la paranoia rasială de la începutul secolului al XX-lea. Graham şi-a urmărit cu încăpăţânare proiectul său seminal în ferma pe care o avea la Escondido, în California, iar în 29 februarie 1980, ziarul Los Angeles Times a publicat un articol demn de "Întoarcere în viitor": "Donatorii unei bănci de spermă sunt toţi laureaţi ai premiului Nobel: un proiect pentru îmbogăţirea potenţialului genetic uman".
Părea începutul unei ere noi; rezervată totuşi doar geniilor (şi desigur genelor) ştiinţei. Umaniştii erau excluşi a priori. Se pare că John Forbes Nash, matematicianul schizofrenic, voia să devină un donator; aproape sigur a fost donator Jonas Salk, care s-a numărat printre autorii descoperirii vaccinului antipoliomielitic.
Dar anonimatul riguros şi folosirea de pseudonime impusă donatorilor face îndrăzneaţă orice certitudine. Potrivit opiniei lui Plotz, laureaţii premiului Nobel care au aderat cu siguranţă la proiect au fost în total trei şi se cunoaşte doar numele unuia - William Shockley. Nobel pentru fizică, în 1956, Shockley a fost inventatorul tranzistorului, şi, practic, părintele erei electronice. Dar acest zeu al Silicon Valley, scrie Plotz, "şi-a petrecut ultimii 25 de ani ai vieţii sale încercând să-i împiedice pe săraci şi pe negri să aibă copii", convins fiind de inferioritatea lor intelectuală din motive genetice, şi nu sociale.
Shockley credea cu tărie numai în ceea ce poate fi măsurat. Iar la examenul Qi, faimoasa cotă de inteligenţă, negrii, "outcast" erau pentru el în medie inferiori cu cel puţin 12 puncte faţă de albi. Dar se ştie că Qi are legătură cu inteligenţa precum sexul mecanic din raportul Kinsey cu iubirea adevărată. Nu trebuie aşadar să ne mire faptul că Schockley avea să fie curând condamnat să devină batjocura mass-media şi idolul Ku Klux Klan-ului.
Vremurile s-au schimbat radical de la elitarii ani '50 în care Graham şi Shockley şi-au stabilit criteriile lor de excelenţă. Mai mult decât genii, aspirantele mămici din era yuppie care se adresau băncii de spermă doreau copii înalţi, frumoşi, sănătoşi, sportivi. ªi, desigur, competitivi: "Aş vrea să fac un jucător de tenis". Dar spermatozoizii 'obosiţi' ai vreunui bătrân laureat al Premiului Nobel nu păreau a fi potriviţi pentru obiectivul propus...
După moartea incomodului Shockley, Graham a încercat să se adapteze, dar Fabrica de genii începea să lâncezescă. În 1999, după doi ani de la dispariţia fondatorului său, şi-a închis definitiv porţile. Dintre cei peste 200 de copii născuţi cu ajutorul "băncii de spermă a laureaţilor Premiului Nobel", unul singur, Doron Blake s-a dovedit cu adevărat superdotat sub aspect mintal, şi aceasta fiindcă era susţinut de o mamă exigentă şi exhibiţionistă. Doron avea un Qi de 180, la 2 ani ştia să folosească computerul, la 5 ani citea Hamlet şi era un băieţel înfumurat.
În 2001 Plotz l-a întâlnit la Reed College, student universitar în vârstă de 18 ani: "Un hippy cu barbişon şi aer blând". A abandonat studiile matematice în care excela şi se ocupa de spiritism: "Era o idee absurdă, să creezi genii. Lumea - i-a mărturisit el lui Plotz - se aşteaptă ca eu să am o serie de succese în spate, şi nu este adevărat. Nu am făcut nimic special. Dacă m-aş fi născut cu un Qi de 100 în loc de 180, aş fi putut face exact ceea ce am făcut în viaţă".
Câte milioane de gene inutil scoase din congelator pentru a reedita mitul faustian al Homunculus: nu întotdeauna cine seamănă şi culege...conchide autorul articolului.(Rompres)
Nu ne uimeşte faptul că mitul “Superboy” apare în Statele Unite, patria 'Superman'-ului. Cine ştie câţi tineri, chiar şi în Italia, nu au visat măcar o dată să fie, asemenea lui Clark Kent din benzile desenate, fii ai unor oameni de ştiinţă dotaţi cu puteri supranaturale, crescuţi incognito pe Terra de presupuşi părinţi. Dar această elementară mitologie super-eroică se amestecă cu aspecte mai neliniştitoare în istoria părintelui fondator al “Repository for germinal choice”, sau "banca de spermă a laureaţilor Premiului Nobel".
Robert K. Graham era un expert în optometrie care a adunat 100 de milioane de dolari inventând lentilele din plastic incasabil, a trăit într-o atmosferă elitară cu tente rasiste, care pentru o anumită perioadă de timp a cochetat cu ideea de a cumpăra o insulă şi a întemeia acolo un stat personal. Graham avea cultul geneticii şi era obsedat de ideea că omenirea se “deteriorează”. Unicul antidot posibil i se părea o bancă de spermă care să adune patrimoniul genetic al laureaţilor premiului Nobel şi, cu ajutorul inseminării artificiale, să-l transmită unor viitoare generaţii de copii superdotaţi.
Bunele intenţii ale lui Graham îşi aveau rădăcinile într-o tradiţie eugenetică bine consolidată în lumea anglo-saxonă, la vremea respectivă foarte apreciată de Adolf Hitler, în care se regăseau teoriile malthuziene cu privire la suprapopulaţie, la hiper-darwinism şi la paranoia rasială de la începutul secolului al XX-lea. Graham şi-a urmărit cu încăpăţânare proiectul său seminal în ferma pe care o avea la Escondido, în California, iar în 29 februarie 1980, ziarul Los Angeles Times a publicat un articol demn de "Întoarcere în viitor": "Donatorii unei bănci de spermă sunt toţi laureaţi ai premiului Nobel: un proiect pentru îmbogăţirea potenţialului genetic uman".
Părea începutul unei ere noi; rezervată totuşi doar geniilor (şi desigur genelor) ştiinţei. Umaniştii erau excluşi a priori. Se pare că John Forbes Nash, matematicianul schizofrenic, voia să devină un donator; aproape sigur a fost donator Jonas Salk, care s-a numărat printre autorii descoperirii vaccinului antipoliomielitic.
Dar anonimatul riguros şi folosirea de pseudonime impusă donatorilor face îndrăzneaţă orice certitudine. Potrivit opiniei lui Plotz, laureaţii premiului Nobel care au aderat cu siguranţă la proiect au fost în total trei şi se cunoaşte doar numele unuia - William Shockley. Nobel pentru fizică, în 1956, Shockley a fost inventatorul tranzistorului, şi, practic, părintele erei electronice. Dar acest zeu al Silicon Valley, scrie Plotz, "şi-a petrecut ultimii 25 de ani ai vieţii sale încercând să-i împiedice pe săraci şi pe negri să aibă copii", convins fiind de inferioritatea lor intelectuală din motive genetice, şi nu sociale.
Shockley credea cu tărie numai în ceea ce poate fi măsurat. Iar la examenul Qi, faimoasa cotă de inteligenţă, negrii, "outcast" erau pentru el în medie inferiori cu cel puţin 12 puncte faţă de albi. Dar se ştie că Qi are legătură cu inteligenţa precum sexul mecanic din raportul Kinsey cu iubirea adevărată. Nu trebuie aşadar să ne mire faptul că Schockley avea să fie curând condamnat să devină batjocura mass-media şi idolul Ku Klux Klan-ului.
Vremurile s-au schimbat radical de la elitarii ani '50 în care Graham şi Shockley şi-au stabilit criteriile lor de excelenţă. Mai mult decât genii, aspirantele mămici din era yuppie care se adresau băncii de spermă doreau copii înalţi, frumoşi, sănătoşi, sportivi. ªi, desigur, competitivi: "Aş vrea să fac un jucător de tenis". Dar spermatozoizii 'obosiţi' ai vreunui bătrân laureat al Premiului Nobel nu păreau a fi potriviţi pentru obiectivul propus...
După moartea incomodului Shockley, Graham a încercat să se adapteze, dar Fabrica de genii începea să lâncezescă. În 1999, după doi ani de la dispariţia fondatorului său, şi-a închis definitiv porţile. Dintre cei peste 200 de copii născuţi cu ajutorul "băncii de spermă a laureaţilor Premiului Nobel", unul singur, Doron Blake s-a dovedit cu adevărat superdotat sub aspect mintal, şi aceasta fiindcă era susţinut de o mamă exigentă şi exhibiţionistă. Doron avea un Qi de 180, la 2 ani ştia să folosească computerul, la 5 ani citea Hamlet şi era un băieţel înfumurat.
În 2001 Plotz l-a întâlnit la Reed College, student universitar în vârstă de 18 ani: "Un hippy cu barbişon şi aer blând". A abandonat studiile matematice în care excela şi se ocupa de spiritism: "Era o idee absurdă, să creezi genii. Lumea - i-a mărturisit el lui Plotz - se aşteaptă ca eu să am o serie de succese în spate, şi nu este adevărat. Nu am făcut nimic special. Dacă m-aş fi născut cu un Qi de 100 în loc de 180, aş fi putut face exact ceea ce am făcut în viaţă".
Câte milioane de gene inutil scoase din congelator pentru a reedita mitul faustian al Homunculus: nu întotdeauna cine seamănă şi culege...conchide autorul articolului.(Rompres)
