Examene

Rezulatele examenului pentru managerii de spital

on .

Examenul pentru ocuparea posturilor de manageri de spital s-a încheiat, majoritatea acestora fiind ocupată de medici. În Bucureşti, un număr mare de manageri şi-au păstrat funcţia. Astfel, la Spitalul de Urgenţe Oftalmologice a rămas manager conf. dr. Monica Pop, care conduce unitatea de 14 ani. La Spitalul de Urgenţă Floreasca, îşi păstrează funcţia dr. Turculeţ Claudiu ªtefan,

Rezidenţiat 2006

on .

Ieri, în data de 19 noiembrie a.c., un număr de 5108 de absolvenţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie au susţinut concursul pentru obţinerea unei specialităţi. Dintre aceştia, 4991 absolvenţi au candidat pentru posturile scoase în reţeaua publică de asistenţă medicală a Ministerului Sănătăţii Publice,

Rezidenţiat 2006 - pe ultima sută de metri

on .

În data de 16 noiembrie a.c. s-a publicat pe site-ul oficial al concursului naţional de rezidenţiat repartiţia pe centre universitare, clădiri şi săli a candidaţilor înscrişi la examen. Aceştia trebuie să fie prezenţi duminică, 19 noiembrie 2006, ora 8.30 la locaţiile respective cu un act de identitate asupra lor. Pe uşa fiecărei săli se va afla lista candidaţilor repartizaţi în acea sală de concurs.

Citeste si...

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!