Examen de biolog/biochimist specialist si principal
Cu toate că arondarea candidaţilor pe centre universitare şi specialităţiar fi trebuit să fie comunicată prin afişare pe internet pe site-ul ministerului în ziua de vineri, 29 aprilie 2011 acest tabel a apărut abia în data de 4 mai 2011. Întârzierea a fost sesizată inclusiv de cititorii noştri dar după cum chiar unii dintre ei au subliniat la Ministerul Sănătăţii nu a răspuns nimeni care să poată da până în prezent vreo explicaţie sau vreun

Ministerul Sănătăţii organizează la data de 8 iunie 2011, examen pentru obţinerea gradului de primar pentru medici, medici dentişti şi farmacişti. Candidaţii vor depune dosarele de înscriere pentru examen la direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti şi după caz, la ministerele cu reţea sanitară proprie, până la data de 11 mai 2011, inclusiv. Cadrele didactice şi de cercetare ştiinţifică medicală vor
Ministerul Sănătăţii organizează la data de 8 iunie 2011, examen pentru obţinerea gradului de primar pentru medicii, medicii dentişti şi farmaciştii cu minim 5 ani vechime ca specialişti, în specialitatea pentru care doresc să obţină gradul de primar, până la data de 31 decembrie 2011. Examenul se va desfăşura în centrele universitare medicale: Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea, Sibiu,
Ministerul Sanatatii aduce la cunostinta celor interesati suplimentarea numarului de locuri, pentru sesiunea din luna aprilie 2011, de înscriere la programul de pregatire în cea de a doua specialitate, în regim cu taxa, dupa cum urmeaza: Centrul Universitar Bucuresti: Chirurgie dento-alveolara 1 loc, Centrul Universitar Cluj-Napoca: Sanatate publica si management 1 loc, Centrul Universitar Constanta: Gastroenterologie 2