Sărbătorile de iarnă reprezintă o perioadă specială în viaţa colectivităţilor omeneşti. În planul fizic, reprezintă perioada vacanţei de iarnă, a repausului fizic, a deconectării de la programul ritmic al anului. De asemenea, pentru ţara noastră, reprezintă debutul efectiv al iernii, cu primele ninsori şi temperaturi sub zero grade. Organismul face eforturi destul de mari de adaptare termică şi îşi încetineşte multe dintre celelalte funcţii, pentru a putea face solicitărilor.
De aici şi stările de somnolenţă mai accentuate, nevoia de repaus, de odihnă, de „hibernare” pe care o încearcă majoritatea oamenilor.
În planul emoţional, Sărbătorile de iarnă favorizează întâlniri cu persoane dragi, cu cei pe care îi numim „familie şi prieteni”. Cu persoane pe care dorim să le revedem şi cu care împărtăşim sentimente, emoţii, reacţii, impresii şi multe alte energii. Energiile oscilează între pozitiv şi negativ foarte rapid, precum o balanţă în dezechilibru şi nu de puţine ori apar stări de tristeţe, de regrete, de vinovăţie şi chiar de depresie, pe lângă bucuria şi fericirea revederii şi a reunirii.
În planul mintal, Sărbătorile de iarnă reprezintă un moment de bilanţ anual, sau pentru unii de etapă. Faptul că ele semnifică finalul (relativ) al unei perioade ne face să ne evaluăm momentul din viaţă în care am ajuns şi să înţelegem unde suntem pe drumul pe care ni l-am propus. De aici şi reacţiile emoţionale variate care pot apare şi bineînţeles, reacţiile fizice de somatizare care apar întotdeauna.
Niciodată Sărbătorile de iarnă nu ne lasă „ne-atinşi”, indiferent de nivelul la care acţionează. Aşa că este important să le înţelegem rolul de „stârnire” şi catalizare a unor energii care (poate) stagnau, sau de reechilibrare a altor energii care tot balansau între extreme.
Cert este că nici o persoană nu rămâne indiferentă la Magia Sărbătorilor de iarnă.
Gemoterapia şi fitoterapia vin în ajutorul corpului fizic, dar şi al corpului emoţional, pentru a-i permite să treacă mai uşor şi mai blând prin toate variaţiile de care discutam.
În plan emoţional, principalele emoţii negative pe care le încearcă o persoană în această perioadă sunt furia, vinovăţia (şi depresia) şi frica (şi anxietatea).
Furia apare la persoanele supra-solicitate, obosite, epuizate după un an întreg de solicitări continue. Vorbim de persoane responsabile, pe care ceilalţi se bazează, care-şi îndeplinesc datoria cu multă conştiinciozitate şi încearcă să facă astfel încât tuturor să le fie bine. O astfel de persoană îşi epuizează rapid resursele de energie atât de la nivelul cortico-suprarenalelor (glandele răspunzătoare de adaptarea la stres), cât şi la nivelul ficatului (supus şi altor solicitări importante – apărare imunitară şi termoreglare).
La aceste persoane, cel mai mic fleac, cea mai mică contrazicere, cea mai mică dezamăgire pot produce izbucniri inexplicabile de furie verbală şi uneori fizică. Ceea ce ia prin suprindere atât anturajul, cât şi persoana care izbucneşte.
Principala schemă de susţinere a unei astfel de persoane o reprezintă:
Extractul din muguri de Coacăz negru, Ribes nigrum MG=D1, 2 ml în apă, dimineaţa, pentru întărirea suprarenalei, tonifierea organismului şi protecţie imunitară
Extractul din mlădiţe de Rozmarin, Rosmarinus officinalis MG=D1, 2 ml în apă, la prânz, pentru tonifierea ficatului, relaxare generală a organismului şi mai buna funcţionare a tuturor metabolismelor
Extractul din muguri de Stejar, Quercus pedunculata MG=D1, 2 ml în apă, seara, pentru efectul anti-astenie, anti-epuizare, anti-oboseală şi tonifierea glandelor supra-renale şi a energiei vitale a organismului.
Schema de mai sus poate fi administrată 2-4 săptămâni, pentru a permite persoanei să reziste pe perioada finalului zilelor de muncă şi a pregătirilor de Sărbători. După aceea, se poate relaxa şi odihni în săptămâna Sărbătorilor şi-şi poate „încărca bateriile” în mod natural, prin somn, plimbări în aer liber şi prin activităţi care îi fac în mod deosebit plăcere (inclusiv petrecerea timpului cu cei dragi).
Atunci când principalul simptom al persoanei este sentimentul de vinovăţie şi auto-reproşurile, cu evoluţia către o uşoară stare de depresie, medicina naturală recomandă următoarea schemă:
Extractul din mlădiţe de Rozmarin, Rosmarinus officinalis MG=D1, 2 ml în apă, dimineaţa, pentru efectul tonic atât fizic, cât şi emoţional (are un uşor efect euforizant) şi pentru tonifierea zonei ficat-veziculă biliară.
Extractul din muguri de Tei, Tilia tomentosa MG=D1, 2 ml în apă, seara, pentru efectul sedativ, uşor hipnotic (care asigură un somn de bună calitate şi odihnitor) şi pentru relaxarea întregului organism.
Schema poate fi realizată 2-4 săptămâni în perioada Sărbătorilor, fiind întreruptă în momentul în care odihna, relaxarea şi plimbările în aer liber pot determina dispariţia problemelor.
Când frica/fricile (sau anxietatea) reprezintă principalele stări emoţionale care tulbură sufletul persoanei de Sărbători, principalul produs pe care îl recomandăm este preparatul Anxin (Plantextrakt), din Sunătoare, Passiflora şi Ceai verde, care are un efect de relaxare, uşor anti-depresiv şi mai ales anxiolitic.
Pot fi administrate 2 capsule pe zi, timp de 2-4 săptămâni, mai ales în perioada foarte agitată a pregătirilor de Sărbători.
Tot în această perioadă recomandăm acestor persoane să folosească Extractul de Orz verde, câte o linguriţă rasă în puţină apă, de 2-3 ori pe zi, 2-4 săptămâni. Acest extract are un efect revitalizant general, aduce un aport de minerale şi vitamine binefăcătoare pentru organism. ªi în special protejează de efectele dăunătoare ale radiaţiilor, fie ele electromagnetice sau telurice, mult accentuate de folosirea în exces a aparaturii electrice în această perioadă.
Vă dorim un final de an echilibrat şi vă dorim să vă regăsiţi echilibrul interior şi să vă încărcaţi cu forţe pentru a putea parcurge eficient Calea vieţilor dumneavoastră!
Dr. Sorina Soescu