O fiolă cu un virus extrem de periculos a dispărut dintr-un laborator din SUA

on . . Accesări: 1431

eprubete 75917000 rsO fiolă cu un virus puţin cunoscut, dar care poate fi folosit ca mijloc într-un atac terorist biologic, a dispărut dintr-un laborator de cercetare din oraşul Galveston, statul Texas (SUA), a anunţat în noaptea de luni spre marţi canalul de televiziune USA Today.

După cum a anunţat şeful laboratorului Scott Weaver, dispariţia fiolei dintr-o cameră frigorifică încuiată a fost descoperită luni, în timpul unui control de rutină.

Fiola conţinea Guanarito, un virus periculos pentru om, asupra căruia se făceau cercetări de laborator.

Despre dispariţia fiolei a fost înştiinţat deja Centrul local pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC).

Oficiali ai CDC consideră puţin probabilă o ameninţare la adresa sănătăţii publice în urma acestui fapt, excluzând şi posibilitatea furtului fiolei. Cel mai probabil, unul dintre cercetători a spart fiola în timpul manipulării, a declarat un reprezentant al CDC, indicând că penultima inventariere la centrul menţionat datează din noiembrie trecut.

Scott Weaver a subliniat că laboratorul a înştiinţat mass-media în legătură cu această dispariţie pentru a nu ascunde nimic în faţa locuitorilor din Galveston, dând asigurări încă o dată că sănătatea publică nu este în pericol.

Sursa: AGERPRES

Citeste si...

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!