
Dr. Viorel Vasile a susţinut că în spitale situaţia este şi mai gravă, aparţinătorii fiind trimişi să ia medicamente din farmaciile din afara instituţiilor medicale.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente, există şi o lipsă mare de medicamente în farmacii şi din acest motiv numărul creşte lunar.
Dr. Viorel Vasile s-a referit şi la faptul că, în urma unor demersuri făcute către autorităţi, răspunsul a fost că nu se pot deconta sumele depăşite decât în iulie, la prima rectificare bugetară.
De asemenea, el a menţionat că recent a avut loc o întâlnire pe tema scăderii termenelor de plată, potrivit Directivelor europene, de la 210 zile la 60 de zile în anul 2012. "Am propus să se facă reducerea treptată, pentru că este foarte greu", a spus dr. Viorel Vasile.