Când te îndrăgosteşti creierul activează 12 zone cerebrale

on . . Accesări: 4501

love.jpgAlchimia iubirii şi a sentimentelor intrigă oamenii de ştiinţă mai mult decât poeţii. De la Universitatea din Syracuse a venit o cercetare foarte recentă care dă un verdict definitiv pentru ''coup de foudre'': pentru a te îndrăgosti e nevoie de o cincime de secundă. În acea străfulgerare se activează 12 zone cerebrale care lucrează în echipă pentru a elibera substanţe euforizante, dopamina, oxitocina, adrenalina, cu efecte similare celor ale cocainei. Totul pentru a produce acea stare de beatitudine care înseamnă întuneric în jurul tău şi numai o persoană luminată, palpitaţii şi incapacitate de a verbaliza.

Dacă tânărul psiholog Stephanie Ortigue, care a coordonat cercetarea şi a publicat-o în Journal of Sexual Medicine, are dreptate, atunci ar trebui să se uite pentru totdeauna implicarea inimii?

Potrivit sociologului Francesco Alberoni, care a studiat mecanismele amoroase încă de când a publicat în 1979 prima ediţie a cărţii ''Îndrăgostirea şi iubirea'', inima nu a avut niciodată vreo legătură cu îndrăgostirea, totul plecând de la creier. El precizează mai ales că este greşit să spui că un ''coup de foudre'' este acelaşi lucru cu a te îndrăgosti. Din primul poate rezulta iubirea, dar şi nu, totul se poate termina acolo deoarece îndrăgostirea este un proces, o revoluţie realizată în doi în care se pun în mişcare o infinitate de lucruri, îţi răstoarnă viaţa''.

Lista iubirilor celebre provocate de ''coup de foudre'' este lungă. Fulgerătoare a fost pentru Napoleone Bonaparte întâlnirea cu Giuseppina de Beauharnais, după unii la un bal dat de Barras, după alţii deoarece ea i-a cerut o audienţă pentru o favoare. Cu siguranţă a fost dragoste la prima vedere pentru frumoasa creolă cu care s-a căsătorit împăratul francez, pentru a divorţa după 13 ani, în 1809, lichidând povestea lor cu cinism: ''Mi-a înfrumuseţat viaţa timp de 15 ani''.

''Atunci când vii după o lungă perioadă de anxietate şi nemulţumire, dragostea la prima vedere, cum o numesc clientele mele, sau fantezie cum o numesc eu, reprezintă aproape o răscumpărare - comentează prihologul Gianna Schelotto. Un ''coup de foudre'' poate ruina o viaţă şi nu numai a doamnelor. ªtie câte ceva despre acest lucru compozitorul german Johannes Brahms, ţintuit de o pasiune pentru Clara Wieck, soţia compozitorului Robert Schumann. Aşa cum a relatat scriitorul Luigi Guarnieri în cartea ''O stranie poveste de iubire'', l-a împiedicat pe Brahms să trăiască alte poveşti de dragoste, cu o dureroasă renunţare la viaţă.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!