Guvernul României a aprobat Hotărârea privind acordarea statutului de staţiune balneară şi balneoclimatică pentru unele localităţi şi areale care dispun de factori naturali de cură. Actul normativ urmăreşte completarea reglementărilor existente în domeniul asistenţei medicale balneare şi de recuperare, reprezentată de totalitatea serviciilor medicale asigurate în staţiunile balneare, climatice sau balneoclimatice, prin utilizarea factorilor naturali
terapeutici şi/sau factori fizici produşi artificial, precum şi prin dietă, medicaţie, psihoterapie şi educaţie pentru sănătate.
Propunerile şi hotărârile consiliilor locale, precum şi referatele întocmite de către Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti, arată că sunt îndeplinite condiţiile necesare acordării statutului de staţiune balneoclimatică sau balneară pentru următoarele localităţi şi areale: Băile Olăneşti, Covasna, Băile Felix, Sovata, Techirghiol, Amara, Băile Herculane, Băile Govora, Călimăneşti-Căciulata şi Ocna Sibiului. Aceste localităţi şi areale sunt situate în zone cu factori climatici benefici, cu condiţii pentru asigurarea menţinerii şi ameliorării sănătăţii şi/sau a capacităţii de muncă, precum şi a odihnei şi reconfortării.
Afecţiunile care pot fi tratate prin cure balneare sunt: boli neurologice, boli ginecologice, boli profesionale, boli endocrine, boli metabolice şi de nutriţie, boli ale aparatului locomotor, afecţiuni respiratorii, afecţiuni ORL, afecţiuni reumatismale, afecţiuni cronice, degenerative şi abarticulare, afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni dermatologice, afecţiuni hepatobiliare.
Factorii naturali terapeutici sunt: ape minerale termale clorurosodice, bicarbonatate, sulfuroase, iodate, ape oligominerale hipo şi hipertermale, magneziană, ape sărate de mare concentraţie, nămol sapropelic, sulfuros, mofete, bioclimat sedativ de cruţare sau cu nuanţe de excitare, climat răcoros, de depresiune intramontană, fără excese termice, bioclimat excitant de stepă.