O nouă terapie pentru insuficienţa cardiacă cronică

on . . Accesări: 3740

farmacie1.jpgRezultatele celui mai mare studiu din ultimul deceniu privind insuficienţa cardiacă SHIFT a fost prezentat, vineri, în cadrul Congresului Naţional de Cardiologie de la Sinaia. Preşedintele Societăţii Europene de cardiologie şi coordonatorul studiului, prof. dr. Michel Komajda, a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, că studiul a cuprins un număr important de români şi că şi-a propus o nouă abordare terapeutică pentru tratamentul insuficienţei cardiace cronice prin Corlentor, un medicament nou care reduce frecvenţa cardiacă şi poate îmbunătăţi rezultatele cardiovasculare, simptomele şi calitatea vieţii atunci când este adăugat la terapia standard, la pacienţii cu această afecţiune şi disfuncţie ventriculară sistolică.

Beneficiarii noii terapii sunt pacienţii cu frecvenţă cardiacă crescută. Prin această terapie, acesta scade şi astfel se protejează inima. Prof. dr. Michel Komajda a evidenţiat că promovarea unei noi terapii pentru a îmbunătăţi starea bolnavilor cu insuficientă cardiacă cronică este foarte importantă. El a reliefat că prin introducerea acestui medicament se reduce mortalitatea generală prin boli cardiovasculare cu 18% şi se reduce mortalitatea şi spitalizarea pentru insuficienţă cardiacă cronică cu 26%. Prof. dr. Cezar Macarie, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare 'Prof. Dr. C.C.Iliescu' din Bucureşti, a subliniat că această boală afectează foarte mulţi oameni, prevalenţa fiind în lume între 1 şi 5%, iar în România aceasta ajungând la 4%. Referitor la incidenţă, specialistul a evidenţiat că este de 1%. Anual, 200.000 de oameni fac insuficienţă cardiacă cu forme deosebit de severe.

Această maladie are o mortalitate şi morbiditate foarte mare şi, în viitor, având în vedere îmbătrânirea populaţiei, va ajunge să afecteze un număr şi mai mare de persoane. Noua terapie are menirea să îmbunătăţească calitatea vieţii pacientului şi să-i prelungească viaţa. Prof. dr. Marius Vintilă, şeful Clinicii de Cardiologie a Spitalului 'Sfântul Pantelimon' din Capitală, a accentuat şi el asupra faptului că insuficienţa cardiacă cronică este în creştere. La un bărbat speranţa de viaţă de la diagnosticare este în medie de 2,5 ani, iar la femeie de 2 ani. El a subliniat că se simţea nevoia unei noi terapii şi aceasta a venit. Specialistul a accentuat asupra importanţei frecvenţei cardiace, spunând că noul medicament nu afectează cordul, ci doar răreşte frecvenţa cardiacă pentru a economisi resursele inimii aflate la capăt de drum.

Coordonatorul Studiului SHIFT pentru România a fost prof. dr. Dominic Ionescu de la Clinica de Cardiologie din Craiova. El a spus că este o terapie foarte importantă care scade frecvenţa cardiacă şi poate fi utilizată şi la pacienţii cu cardiopatie ischemică şi în angină pectorală. S-a constatat că frecvenţa cardiacă normală este, potrivit ultimelor studii, între 50 şi 80 de bătăi. În cadrul insuficienţei cardiace şi cardiopatiei, 80 de bătăi este prea mult, chiar şi 70, a spus prof. Dominic Ionescu. Intervalul cel mai bun este între 55 şi 60 de bătăi sub tratamentul cu ivabradină, medicul accentuând asupra faptului că reduce riscul de deces. El a adăugat că nu toţi pacienţii cu insuficienţă cardiacă pot să fie trataţi cu acest medicament, fiind vorba despre acei pacienţi care nu pot lua betablocante.

În ultimii 20 de ani, pentru bolile cardiace nu a mai fost înregistrat niciun medicament nou. În studiu au fost incluşi 6.505 pacienţi din 667 de centre din 37 de ţări din lume. România a participat cu peste 600 de pacienţi din toate centrele universitare şi spitalele judeţene.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!