A fost modificată legislaţia privind înfiinţarea farmaciilor

on . . Accesări: 4912

farmacie.jpgGuvernul a eliminat limita minimă de 4.000 de locuitori necesară pentru autorizarea unei farmacii şi a introdus o taxă, percepută de Agenţia Naţională a Medicamentului, pentru avizarea unei astfel de unităţi, printr-un proiect de lege aprobat săptămâna trecută. Până în prezent, Legea farmaciei 266/2008 prevedea înfiinţarea de farmacii comunitare în mediul rural pe criteriul demografic. Astfel, putea fi deschisă o farmacie comunitară la minimum 4.000 de locuitori în localităţile cu peste 4.000 de locuitori şi maximum o farmacie în localităţile cu sub 4.000 de locuitori.

"Pentru stimularea deschiderii de farmacii în mediul rural şi asigurarea de servicii farmaceutice în zonele defavorizate, proiectul de act normativ propune eliminarea criteriului demografic pentru mediul rural, ca o cerinţă a Uniunii Europene. Practic, era un criteriu discriminatoriu care nu favoriza în niciun mod deschiderea de farmacii în zonele rurale", a notat ministrul Sănătăţii, Ion Bazac. Criteriul demografic pentru deschiderea unei farmacii va rămâne însă valabil pentru mediul urban până la sfârşitului anului 2010, perioadă tranzitorie convenită cu UE.

Proiectul de lege introduce, de asemenea, o taxă pentru autorizarea unităţilor farmaceutice, farmaciile cu circuit deschis, farmaciile de spital şi drogherii. Conform actului normativ, noile tarife pentru emiterea autorizaţiei de funcţionare sunt de 3.000 lei pentru înfiinţarea de farmacii în mediul urban, 1.500 lei pentru cele din mediul rural, 2.000 lei pentru înfiinţarea de drogherii în mediul urban, 1.000 lei pentru înfiinţarea de drogherii în mediul rural. Termenul de eliberare a autorizaţiei de funcţionare a fost modificat de la 15 la 30 zile de la efectuarea inspecţiei. Totodată, au fost eliminate prevederile referitoare la aprobarea tacită a drogheriilor. Până în prezent, în cazul în care termenul de 15 zile nu era respectat, drogheria se considera a fi autorizată conform procedurii autorizării tacite.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!