Legea fabricanţilor de doctorate şi masterate retrimisă în parlament

on . . Accesări: 4317

doctorat.jpgPreşedintele României, Traian Băsescu, a trimis către Camera Deputaţilor cererea de reexaminare a Legii privind respingerea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 89/2008 pentru modificarea Legii învăţământului. Ordonanţa respinsă de parlamentari stabilea criterii de cernere a facultăţilor care pot organiza doctorate şi masterate. Dacă şeful statului ar fi promulgat legea, orice universitate acreditată putea să decidă, printr-o simplă hotărâre a senatului, „înfiinţarea, conţinutul şi oportunitatea programelor de masterat, de doctorat şi de studii postuniversitare cuprinse în domeniile ştiinţifice ale universităţii“. Aşadar viitorii parlamentari vor fi nevoiţi să reexamineze legea prin care orice universitate putea să înfiinţeze programe de doctorat şi masterat.

În cererea de reexaminare, preşedintele motivează că Ordonanţa nr. 89 prevede dreptul instituţiilor acreditate şi evaluate cu „grad de încredere ridicat“ de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior de a decide înfiinţarea, conţinutul şi oportunitatea programelor de masterat cuprinse în domeniile ştiinţifice ale universităţii. „Date fiind importanţa reformei în educaţie şi cercetare şi creşterea performanţei învăţământului superior, consider că măsurile stipulate de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 89/2008 aveau menirea să introducă o creştere a calităţii la nivelul studiilor postuniversitare şi transformarea acestora în programe competitive pe plan european. De aceea consider că Legea de respingere a ordonanţei de urgenţă a Guvernului va avea un impact negativ asupra dezvoltării unui învăţământ universitar performant“, se explică în cererea trimisă către Camera Deputaţilor.

Comisia prezidenţială pentru educaţie şi cercetare a cerut preşedintelui să nu promulge legea, deoarece „s-ar decredibiliza total diplomele româneşti în domeniu şi ar aduce imense prejudicii absolvenţilor noştri“. Mai mult, preşedintele comisiei, Mircea Miclea, acuza că ordonanţa a fost anulată „de interesul multor profesori din Parlament care susţin universităţile de stat slabe şi universităţile particulare“. Mai mult, rectorii, „ca să-şi atingă interesele, sunt dispuşi să sacrifice învăţământul, pentru că cei mai mulţi bani ies din masterate şi doctorate“, explică preşedintele Comisiei prezidenţiale.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!