Combinaţia nilotinib plus imatinib are
activitate antileucemică cel puţin aditivă în modelele preclinice ale
leucemiilor BCR-ABL pozitive, susţine un raport publicat în data de 1 martie în
revista Blood. Pacienţii care iniţial
au răspuns la imatinib (Gleevec/Glivec) pot să recadă după aproximativ un an de
la terminarea tratamentului, notează autorii. În studiile precedente s-a observat o interacţiune sinergică între
nilotinib şi imatinib la nivelul celulelor hematopoetice de şoarece care
exprimă ABL – cu toate că ambele substanţe au ca şi ţintă terapeutică aceeaşi
poziţie de pe tirozin kinaza BCR-ABL.
În studiul lor, dr. James D. Griffin de la Dana Farber Cancer Institute din Boston (Massachusetts, SUA) şi asociaţii au investigat efectul combinaţiei imatinib plus nilotinib in vitro şi într-un model de şoarece.
Combinaţia a avut un efect aditiv spre sinergic împotriva liniilor celulare imatinib-senzitive, fără orice semn al antagonismului, relatează autorii.
În mod similar, s-a observat o îmbunătăţire a activităţii antileucemice şi în cazul liniilor celulare rezistente la imatinib, cu toate că aceste efecte au fost mai puţin evidente împotriva celulelor cu mutaţii cum ar fi T3151 şi Y253H, care conferă o rezistenţă crescută la imatinib.
Cu tratamentul combinat s-a observat un grad mai mare de inducţie a apoptozei, o proliferare celulară mai scăzută şi o inhibiţie mult mai pronunţată a fosforilării tirozinei la nivelul celulelor decât în cazul folosirii unuia dintremedica mente
în monoterapie.
Experimentele cu şoareci au demonstrat o reducere tumorală îmbunătăţită în cazul tratamentului combinat, dar efectele nilotinibului au fost mai puţin marcate la şoarecii care au primit doze de radiaţii subletale.
„În timp ce nilotinib poate fi folosit în monoterapie la pacienţi selectaţi care nu tolerează sau sunt rezistenţi la tratamentul cu imatinib, o alternativă terapeutică ar fi administrarea simultană a celor doi agenţi pentru a obţine un răspuns mai pronunţat şi pentru reducerea potenţială a apariţiei mutaţiilor BCR-ABL care să confere rezistenţa la imatinib”, au concluzionat cercetătorii.
Blood 2007;109:2112-2120.
În studiul lor, dr. James D. Griffin de la Dana Farber Cancer Institute din Boston (Massachusetts, SUA) şi asociaţii au investigat efectul combinaţiei imatinib plus nilotinib in vitro şi într-un model de şoarece.
Combinaţia a avut un efect aditiv spre sinergic împotriva liniilor celulare imatinib-senzitive, fără orice semn al antagonismului, relatează autorii.
În mod similar, s-a observat o îmbunătăţire a activităţii antileucemice şi în cazul liniilor celulare rezistente la imatinib, cu toate că aceste efecte au fost mai puţin evidente împotriva celulelor cu mutaţii cum ar fi T3151 şi Y253H, care conferă o rezistenţă crescută la imatinib.
Cu tratamentul combinat s-a observat un grad mai mare de inducţie a apoptozei, o proliferare celulară mai scăzută şi o inhibiţie mult mai pronunţată a fosforilării tirozinei la nivelul celulelor decât în cazul folosirii unuia dintre
Experimentele cu şoareci au demonstrat o reducere tumorală îmbunătăţită în cazul tratamentului combinat, dar efectele nilotinibului au fost mai puţin marcate la şoarecii care au primit doze de radiaţii subletale.
„În timp ce nilotinib poate fi folosit în monoterapie la pacienţi selectaţi care nu tolerează sau sunt rezistenţi la tratamentul cu imatinib, o alternativă terapeutică ar fi administrarea simultană a celor doi agenţi pentru a obţine un răspuns mai pronunţat şi pentru reducerea potenţială a apariţiei mutaţiilor BCR-ABL care să confere rezistenţa la imatinib”, au concluzionat cercetătorii.
Blood 2007;109:2112-2120.
