Prin pachetul de bază de servicii medicale trebuie găsit echilibrul dintre nevoile individului, dreptul său la sănătate, eficienţa necesară în funcţionarea sistemului sanitar şi resursele pe care le are statul, a subliniat miercuri ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu.
El a prezentat, într-o conferinţă de presă, elementele definitorii din pachetul de servicii de bază, respectiv principii şi componente care se au în vedere. Referitor la extinderea accesului populaţiei la servicii sanitare de bază, ministrul a reliefat că acest lucru "înseamnă ca toţi cetăţenii, indiferent că sunt asiguraţi sau nu, să aibă acces la acest pachet de bază'.
Un alt principiu este punerea accentului pe prevenţie iar altele se referă la eficacitate şi cost eficacitate, pornind de la medicina bazată pe dovezi şi frecvenţa diferitelor tipuri de patologii şi tratamente, prin care se vor identifica priorităţi şi se va încerca să se găsească cele mai potrivite soluţii, a evidenţiat ministrul Sănătăţii.
Nicolăescu a făcut referire la faptul că se are în vedere ca fiecare cetăţean să aibă acces la un set de servicii de evaluare a riscurilor de boală şi la servicii de consiliere, pentru a putea controla aceste riscuri.
Componenta serviciilor de urgenţă prevede creşterea acoperirii şi calitatea acestora în cadrul structurilor existente - Ambulanţă, Unităţi de Primiri Urgenţe, SMURD.
În ceea ce priveşte componenta programelor de sănătate, Eugen Nicolăescu a punctat că se va asigura acces în totalitate pentru programele care se adresează principalelor probleme de sănătate ale populaţiei - cancer, diabet, boli cardiovasculare sau neurovasculare, transplant, boli rare şi altele.
"Va trebui să facem o analiză serioasă a programelor de sănătate şi să stabilim care intră în pachetul de bază şi care eventual vor rămâne pentru asigurări private suplimentare", a arătat ministrul.
El s-a referit şi la ambulatoriul de specialitate, ca o componentă importantă din sistem, care trebuie să preia gradual cea mai mare parte din serviciile medicale de sănătate furnizate în spital.
"Serviciile spitaliceşti sperăm să reuşim în următoarea perioadă să le eficientizăm şi cele care considerăm că nu sunt necesare să le trecem din sistemul spitalicesc către celelalte componente ale sistemului sanitar", a spus Eugen Nicolăescu.
Ministrul a susţinut că prin pachetul de bază vor fi obţinute şi efecte colaterale, respectiv eficacitate, responsabilizarea cetăţenilor, asigurarea calităţii serviciilor prin introducerea ghidurilor şi asigurarea continuităţii serviciilor.
Sursa: AGERPRES