Intervenţie în premieră naţională la Spitalul Marie Curie - reconstrucţie de plex brahial la o fetiţă de 6 luni

on . . Accesări: 1293

 54331497 006795502-1 rsO echipă medicală complexă formată din chirurgi plasticieni, coordonată de dr. Dragoş Zamfirescu şi din neurochirurgii pediatri dr. Sergiu Stoica şi dr. Sorin Târnoveanu, a realizat, la Clinica de Neurochirurgie a Spitalului "Marie Curie", prima operaţie de reconstrucţie de plex brahial la un o fetiţă de 6 luni.

Paralizia obstetricală de plex brahial este o afecţiune care constă în paralizia parţială sau totală a unui membru superior. Apare cu o frecvenţă de 0,5-2 cazuri la 1.000 de naşteri şi constă în elongarea sau chiar ruperea nervilor care ies din coloana vertebrală cervicală şi asigură funcţia motorie şi senzitivă a membrului superior.

Într-o proporţie importantă, paralizia obstetricală se vindecă spontan în câteva luni, dar există şi numeroase cazuri (aproximativ 10-15%) care rămân cu o invaliditate extremă pentru copil şi care crează un impact emoţional important asupra părinţilor. În aceste cazuri, singura speranţă o reprezintă doar o intervenţie chirurgicală.

"Până acum, toate aceste cazuri care necesitau intervenţii chirugicale erau trimise la Aachen, în Germania. Când am auzit de reuşitele chirurgului Dragoş Zamfirescu în genul acesta de intervenţii efectuate la adulţi, am zis că aceasta poate fi o şansă pentru copiii afectaţi şi pentru părinţii lor. Reuşita acestei operaţii le va deschide drumuri noi în viaţă, mai ales că, anual, la noi vin destule cazuri de acest gen", a declarat conf. dr. Dana Craiu, şefa Clinicii de Neurologie Pediatrică de la Spitalul Bagdasar.

'M-am bucurat enorm când am fost solicitat pentru acest caz. La adulţi am făcut operaţii de genul acesta chiar mai complicate din punct de vedere tehnic şi, în plus, statistic vorbind, rezultatele operaţiilor la copii sunt mult mai bune decât la adulţi. Sunt fericit să putem da o şansă acestor micuţi. Îi mulţumesc domnului doctor Sergiu Stoica, şeful Clinicii de Neurochirurgie de la spitalul "Marie Curie", cu care am făcut o echipă chirurgicală şi umană excelentă şi care ne-a pus la dispoziţie întreaga infrastructură a secţiei, dar mai ales sala de operaţii cu dotări similare marilor centre internaţionale. În mod special, îi mulţumesc doamnei conferenţiar Dana Craiu, care a făcut eforturi deosebite pentru demararea acestui proiect", a subliniat dr. Dragoş Zamfirescu.

Operaţia a fost rezultatul colaborării dintre Clinica de Chirurgie Estetică Zetta, Clinica de Chirurgie Plastică, Estetică şi Microchirurgie Reconstructivă de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, Clinica de Neurochirurgie Marie Curie şi Clinicile de Neurologie şi de Recuperare Medicală de la Spitalul Bagdasar.

Sursa: AGERPRES

Citeste si...

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!