Cercetătorii britanici vor realiza o hartă genetică a cancerului pulmonar

on . . Accesări: 992

117107-palamani rsO echipă de cercetători britanici va întocmi o hartă genetică a cancerului pulmonar, în încercarea de a avansa în studierea acestei boli şi în descoperirea de noi tratamente, a anunţat joi postul BBC citat de agenţia EFE.

Proiectul va fi realizat cu ajutorul genelor tumorale a 850 de persoane diagnosticate. Obiectivul este acela de a fi identificate mutaţiile genetice cele mai comune ale cancerului pulmonar şi de a fi descoperite cauzele pentru care tumorile ce provoacă această patologie sunt extrem de rezistente la tratament. Cercetătorii speră astfel ca această hartă genetică să ajute la realizarea unor medicamente care să acţioneze asupra acestor mutaţii genetice şi asupra diferitelor etape din evoluţia bolii.

Investigaţia cercetătorilor britanici implică o investiţie de circa 14 milioane de lire sterline (16,2 milioande de euro). Şeful proiectului, Charlie Swanton, recunoaşte că obţinerea de progrese în tratarea cancerului pulmonar este o mare provocare, dar el speră că, împreună cu echipa lui, se va reuşi o schimbare a perspectivei.

'Speranţa noastră este că vom ajunge să înţelegem cum tumoarea se schimbă şi se adaptează de-a lungul timpului şi cu ajutorul acestor informaţii să dezvoltăm noi tratamente care să oprească la timp aceste modificări', explică cercetătorul britanic.

Într-o primă etapă se va realiza un profil genetic al fiecăruia dintre cei 850 de pacienţi, prin care se va încerca descifrarea dezvoltării şi evoluţiei tumorii timp de nouă ani.

Directorul Centrului britanic de investigare a cancerului, Harpal Kumar, atrage atenţia că o mare problemă în cazul cancerului pulmonar este că acesta este diagnosticat de obicei prea târziu. De asemenea, el consideră că punerea acestei boli numai pe seama fumatului este un 'mit' care, în plus, ar putea să dăuneze studiului acestei patologii şi descoperii de noi tratamente. 'Fumatul este cauza unui sfert dintre toate tipurile de cancer, nu numai cel pulmonar', spune acesta, precizând totuşi că 80% dintre cancerele pulmonare sunt provocate de fumat.

Sursa: AGERPRES

Citeste si...

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!