Forum internaţional privind celulele stem

on . . Accesări: 2109

ISSCR 2013 banner rsCea de-a 11-a întâlnire anuală a Societăţii Internaţionale de Cercetări în Domeniul Celulelor Stem (International Society for Stem Cell Research - ISSCR) a oferit prilejul Asociaţiei Române a Băncilor Acreditate de Celule Stem să urmărească îndeaproape dezbaterile "pentru a-şi respecta angajamentul luat în faţa românilor de a informa complet şi corect cu privire la tot ce se întâmplă pe acest segment al Medicinei Regenerative", subliniază ARBACS printr-un comunicat de presă.

Temele principale ale forumului ştiinţific, care s-a desfăşurat în luna iunie în SUA, au fost:

reprogramarea celulară, domeniul în care doctorul Shinya Yamanaka, actualul preşedinte al ISSCR, laureatul de anul trecut al Premiului Nobel pentru Medicină, şi-a dovedit expertiza; cele mai recente rezultate ale studiilor în domeniul celulelor stem; cum trebuie procedat pentru a creşte şansele de reuşită ale transplantului; celulele stem pluripotente folosite în caz de boli cardiovasculare; diferenţierea celulelor stem embrionare; mecanisme de regenerare.

"Celulele stem reprezintă un domeniu aparte în Medicina Regenerativă, în care orice descoperire şi orice dezbatere reprezintă un pas înainte pentru viitorul tuturor familiilor din lume. Din dorinţa de a informa corect şi complet populaţia din România, pe care ne-am obligat etic să o menţinem la curent cu beneficiile recoltării de celule stem, este important să cunoaştem ceea ce s-a discutat la congresul din SUA, ţara care a făcut paşi importanţi în reglementarea şi finanţarea acestui domeniu.

Rezultatele cercetărilor dovedesc, de fiecare dată, că există din ce în ce mai multe avantaje în recoltarea de celule stem. Invităm şi autorităţile locale şi europene să ia notă de ele", a declarat Tudor Panu, preşedintele ARBACS, citat în comunicat.

În 2010, congresul american a promulgat o lege a cercetărilor şi terapiei cu celule stem, implicând şi statul în finanţarea acestui domeniu.

În luna iunie a acestui an, guvernatorul din Kansas a anunţat că va semna o lege a bugetului, prin care va acorda, în următorii doi ani, 2 milioane de dolari unui centru de terapie cu celule stem, iar cercetătorii de la Universitatea Yale au primit o finanţare de aproape 10 milioane de dolari pentru cercetări în domeniul celulelor stem.

Primul transplant cu celule stem mezenchimale din Europa Centrala si de Est.

Medicina Regenerativă este considerată avangarda medicinei secolului XXI, potrivit US Department of Health and Human Services, şi studiază procesul prin care se creează ţesuturi funcţionale, prin care se repară sau se înlocuieşte ţesutul/ organul a cărui funcţie s-a pierdut din cauza vârstei, a bolilor sau a afecţiunilor congenitale.

"Ne-am dori ca studiile care se efectuează peste tot în lume să fie aduse cât mai mult în prim plan, pentru ca recoltarea de celule stem să nu mai fie o noutate nici pentru părinţi, dar nici pentru medici sau autorităţi, ci o procedură ale cărei implicaţii pozitive să o transforme într-o necesitate pentru viitorii părinţi. De aceea, dorim să informăm familiile din România despre interesul crescut pe care recoltarea de celule stem îl prezintă pentru specialiştii din toată lumea, nu doar pentru noi. Acest domeniu este universal şi este de datoria noastră să îl explicităm cât mai concret", a adăugat preşedintele ARBACS.

Baby Stem – Traieste responsabil!

Congresul ISSCR a adunat peste 4.000 de participanţi - bănci de celule stem, firme care activează în domeniul sănătăţii, cercetători, medici, profesori universitari de la facultăţi importante cum ar fi Harvard sau Stanford.

Unul dintre principalii vorbitori la seria de evenimente a fost doctorul Shinya Yamanaka, actualul presedinte al ISSCR, laureat anul trecut cu Premiul Nobel pentru Medicină, pentru descoperirea faptului că celulele mature pot fi reprogramate pentru a deveni celule stem pluripotente.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!