Ministerul Sănătăţii a solicitat, marţi, direcţiilor de sănătate publică şi serviciilor de urgenţă prespitaliceşti activarea planurilor de măsuri pentru zilele caniculare, astfel încât riscurile medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate din această perioadă să poată fi reduse.
De asemenea, ministerul a cerut serviciilor de ambulanţă alertarea echipajelor şi suplimentarea acestora, acolo unde numărul solicitărilor este în creştere. Direcţiile de sănătate publică trebuie să colaboreze cu autorităţile locale pentru amenajarea punctelor de asistenţă a populaţiei în caz de nevoie.
Pentru acest demers, în cadrul primăriilor, al farmaciilor, în dispensare, şcoli sau centre comerciale pot fi identificate, amenajate şi marcate spaţii cu aer condiţionat unde se poate distribui apă populaţiei.
Totodată, direcţiile de sănătate publică trebuie să verifice condiţiile de asigurare a asistenţei medicale în unităţile sanitare - asigurarea stocurilor de medicamente de urgenţă, în special a medicamentelor pentru patologiile determinate/ agravate de caniculă, funcţionalitatea generatoarelor de rezervă, asigurarea rezervelor de apă proprii ale unităţilor sanitare.
Corturi anticaniculare puse la dispozitia bucureștenilor.
Se vor verifica condiţiile igienico-sanitare, de cazare şi alimentaţie din taberele şcolare, precum şi respectarea condiţiilor igienico-sanitare din unităţile cu profil alimentar (depozitarea, prelucrarea şi comercializarea produselor alimentare şi verificarea controlului medical periodic al persoanelor angajate în aceste unităţi).
Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să urmeze sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11,00 şi 18,00.
În această perioadă de caniculă este indicat să se consume zilnic un litru şi jumătate - doi litri de apă, fără să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă sau echivalentul acestuia la fiecare 15 - 20 de minute. De asemenea, medicii recomandă consumul în fiecare zi a cât mai multor fructe şi legume proaspete - pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii -, deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar cu apă.
Trebuie evitat consumul de alcool, inclusiv bere sau vin, deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este recomandat să se evite băuturile cu un conţinut ridicat de cofeină cum sunt cafea, ceai, cola sau de zahăr - sucuri răcoritoare carbogazoase -, deoarece acestea sunt diuretice. În cazul în care este necesară expunerea la soare în orele amiezii, trebuie folosită o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise. Nu este recomandat să se facă sport, grădinărit, în această perioadă.
Sursa: AGERPRES