Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice

on . . Accesări: 1902

stem-cell-research 0 rsPatru vieţi au fost salvate până în prezent în urma procedurilor de transplant de celule stem de la donatori neînrudiţi realizate în unităţile sanitare româneşti, a declarat dr. Aurora Dragomirişteanu, directorul general al Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

Aceste transplanturi au fost efectuate două la Timişoara şi două la Institutul Clinic Fundeni. Bolnavii care nu găsesc un donator compatibil în ţară printre membrii familiei pot apela la donatori neînrudiţi prin Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, care a devenit funcţional.

Totodată, în România a fost lansată oficial campania de comunicare pentru promovarea donării de celule stem hematopoietice "Donează o şansă la viaţă".

Campania este susţinută de Ministerul Sănătăţii şi organizată de Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH) în colaborare cu toate unităţile sanitare care desfăşoară activităţi de recrutare şi testare a donatorilor de celule stem hematopoietice, coordonate de RNDVCSH.

Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice este o instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii, înfiinţată prin HG, care are ca misiune de a identifica şi asigura, la standarde internaţionale, donatori de celule stem hematopoietice compatibili neînrudiţi tuturor pacienţilor din România care au nevoie de un transplant şi care nu au donatori compatibili înrudiţi.

Program de stocare gratuită a celulelor stem.

''Lucrul acesta este posibil doar dacă există un număr mare de donatori'', a subliniat Aurora Dragomirişteanu.

Una dintre activităţile de bază ale Registrului o constituie organizarea şi menţinerea unei baze de date complexe cu donatorii voluntari de celule stem hematopoietice şi în acelaşi timp cu pacienţii care au nevoie de un transplant.

Această bază de date este securizată, conform tuturor standardelor internaţionale existente în domeniu, şi face posibilă procesarea cererilor de donare de celule stem hematopoietice şi furnizarea acestora atât în ţară, cât şi în străinătate.

În cazul în care un pacient din România are nevoie de un transplant de celule stem hematopoietice şi nu au fost identificaţi donatori compatibili în familie, Registrul va încerca să găsească donatori compatibili pentru el. Însă Registrul îşi poate desfăşura activitatea doar dacă se găsesc persoane dornice să îi ajute pe cei care au nevoie. De aceea, misiunea Registrului este aceea de a populariza ideea de donare în rândul persoanelor sănătoase cu vârsta între 18 şi 45 de ani, care se pot înscrie pentru a deveni donatori voluntari de celule stem hematopoietice.

Persoanele înscrise în RNDCSH pot dona până la vârsta de 60 de ani, însă înscrierea în Registru nu presupune automat şi donarea celulelor stem hematopoietice.

Au fost create primele celule stem embrionare umane prin clonare.

Cei care doresc să devină donatori pot contacta TelVerde 0800 88 STEM (7836), număr apelabil din reţeaua Romtelecom, sau accesa site-ul www.registru-celule-stem.ro . Donarea de celule stem hematopoietice este voluntară, anonimă şi neremunerată. Aceştia se pot adresa Registrului Naţional al Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice sau direct unuia dintre cele 18 centre ale donatorilor de celule stem.

Copiii şi adulţii din România, diagnosticaţi cu leucemie sau alte boli grave ale ţesutului sanguin sau ale sistemului imunitar, au şansa, cu ajutorul Registrului, de a găsi mai rapid şi mai uşor donatorii. În plus, nu mai sunt obligaţi să plece în străinătate pentru a face transplantul de celule stem hematopoietice de la o persoană neînrudită, aşa cum se întâmpla până acum, ci pot apela la unul din centrele de transplant din ţară.

În străinătate costul unui transplant medular poate ajunge la 220.000 de euro, pe când în ţară costurile ar putea să fie de cel mult 70.000 de euro.

"Avantajul unui Registru Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice este acela că se află în permanentă legătură cu Registre similare din întreaga lume, au standarde şi proceduri de lucru comune, iar baza de căutare pentru potenţiali donatori compatibili cu pacienţi care au nevoie de transplant este incomparabil mai mare", a afirmat directorul RNDCSH.

Registrul se bucură de recunoaştere la nivelul comunităţii internaţionale în domeniu şi lucrează la standarde internaţionale stabilite de Asociaţia Mondială a Donatorilor de Măduvă. Acest lucru a făcut posibilă îndeplinirea condiţiilor pentru interconectare cu Registrele Internaţionale (Sistemul Informatic European al Donatorilor de Măduvă - EMDIS şi Europdonor - Donatorii de Măduvă Osoasă de Pretutindeni). Ca membri ai Grupului European pentru Sânge şi Transplant de Măduvă (EBMT - European Group for Blood and Marrow Transplant), Registrul, împreună cu centrele de transplant de celule stem hematopoietice din ţară, asigură standardele de calitate şi securitate stabilite la nivel european.

În prezent, la nivel mondial, sunt înregistraţi în registrele internaţionale peste 22 milioane de donatori voluntari de celule stem hematopoietice. Pentru că este mai probabilă găsirea unei persoane compatibile în grupa populaţională sau în regiunea geografică unde îşi are originea pacientul, majoritatea ţărilor din lume şi-au creat registre de donatori voluntari de celule stem hematopoietice.

"Cu acest Registru scurtăm perioada de aşteptare, mai ales că sunt afecţiuni în care pacienţii luptă cu timpul... Sunt boli greu controlabile, iar aşteptarea lor nu ar trebui să depăşească două luni de zile", a declarat Adrian Pană, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, în conferinţa de presă susţinută cu ocazia lansării campaniei "Donează o şansă la viaţă".

El a menţionat că Registrul este la început şi nu se pot face toate transplanturile în ţară.

Transplantul cu celule stem nu înseamnă numai donarea propriu-zisă, ci şi tratament pre şi post transplant. Secretarul de stat a spus că o parte dintre medicamentele oncohematologice se găsesc, dar sunt şi unele care trebuie să fie achiziţionate din afara ţării.

Medicii prezenţi la lansarea campaniei au arătat că, din păcate, specializarea - medic specialist în transplant - nu este recunoscută şi ar trebui făcute demersuri în acest sens.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!