Un nou studiu stabileşte că dieta mediteraneană reduce riscul de probleme cardiace

on . . Accesări: 2258

dieta mediteraneana rsUnul din studiile-test cele mai îndelungate şi mai riguroase sub aspect ştiinţific care au avut ca obiect dieta mediteraneană indică faptul că aceasta poate scădea posibilitatea apariţiei de probleme cardiace, şi îndeosebi atacuri de cord, la persoanele în vârstă foarte expuse la acest risc, relatează luni agenţia Reuters.

La acest studiu, care s-a desfăşurat în Spania pe o perioadă de cinci ani, au participat 7500 de persoane. Dintre acestea, cele care au mâncat în stil mediteranean - cu cantităţi mari de ulei de măsline sau nuci - au prezentat un risc cu 30% mai mic de a suferi probleme cardiovasculare majore, comparativ cu cei care au urmat un regim sărac în grăsimi.

Dieta mediteraneană constă în multe fructe, peşte, pui, leguminoase, suc de roşii, salate, vin, şi alimente coapte şi produse de patiserie în cantităţi mici. Se spune de multă vreme că acest regim este unul sănătos pentru sistemul cardiovascular, dar mai mult pe baza unor studii de observaţie, care nu au putut demonstra acest lucru. Noul studiu este mai bine fundamentat, întrucât participanţilor li s-a impus o anumită dietă pe o perioadă îndelungată de timp şi au fost atent monitorizaţi. Medicii au efectuat periodic teste de laborator pentru a verifica dacă într-adevăr cei care au convenit să urmeze dieta mediteraneană consumă mult ulei de măsline sau nuci, aşa cum li se recomandase.

Majoritatea acestor persoane luau şi medicamente împotriva colesterolului şi hipertensiunii, iar cercetătorii nu le-au modificat schemele de tratament clasic, a menţionat conducătorul studiului, dr. Ramon Estruch, de la Spitalul clinic din Barcelona. Dar, ca prim pas pentru prevenirea problemelor cardiace, 'considerăm că dieta este mai bună decât un medicament', pentru că nu are efecte adverse. 'Dieta funcţionează', a insistat acesta.

Rezultatele studiului au fost publicate luni şi urmează să fie discutate la o conferinţă dedicată nutriţiei care are loc săptămâna aceasta la Loma Linda, în California.

Participanţii la studiu nu au primit meniuri rigide sau 'targeturi' de calorii, scăderea în greutate nefiind între obiectivele acestuia. Ei au fost împărţiţi în trei grupuri - două dintre acestea au urmat o dietă mediteraneană îmbogăţită fie cu patru linguri suplimentare de ulei de măsline extravirgin pe zi, fie cu un pumn de nuci, alune sau migdale, iar al treilea a urmat o dietă low-fat, bazată pe pâine, cartofi, paste, orez, fructe, legume şi peşte, cu puţine alimente coapte, nuci, uleiuri şi carne roşie. Doar 7% dintre cei din primele două grupuri au renunţat la participare în primii doi ani şi de două ori mai mulţi din al treilea.

Monitorii independenţi au întrerupt studiul după aproape cinci ani, când au constatat că în rândul persoanelor din primele două grupuri se înregistrează mai puţine probleme. Medicii au urmărit frecvenţa de apariţie a atacurilor cardiace, atacurilor cerebrale sau a deceselor şi au consemnat 96 de cazuri de acest gen între cei care au consumat ulei de măsline, 83 în rândul celor care au consumat nuci şi 109 în grupul low-fat.

Participanţii la studiu au avut între 55 şi 80 de ani şi nu aveau probleme cardiace, ci doar prezentau risc crescut în acest sens, jumătate dintre ei având diabet şi majoritatea fiind supraponderali, cu colesterol mare şi tensiune crescută.

Studiul a fost iniţiat şi plătit de agenţia guvernamentală spaniolă pentru sănătate, iar uleiul şi nucile consumate au fost furnizate de producători de ulei de măsline şi nuci din Spania şi California Walnut Commission. Mulţi dintre autorii săi au legături financiare cu grupuri din industria alimentară, a vinurilor şi altele, dar susţin că sponsorii nu au avut niciun rol în realizarea studiului sau analizarea rezultatelor sale.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!