În mod tradiţional activitatea afecţiunilor
inflamatorii intestinale este evaluată printr-un indice de activitate clinică
care cuantifică simptomele clinice şi printr-un indice endoscopic care
evaluează gradul inflamaţiei. Indexul clinic oferă o măsură indirectă a
activităţii bolii şi poate să nu prezică cu acurateţe activitatea inflamatorie.
Endoscopia şi examinările histologice sunt precise dar fac
parte din metodele invasive şi costisitoare.
Iată de ce există o permanentă căutare a biomarkerilor ce se pot folosi în
cuantificarea activităţii bolii şi a riscului de recădere. Markerii de
activitate biologică reprezintă o cale obiectivă de evidenţiere a inflamaţiei
şi ar putea juca un rol adjuvant sau chiar primordial în evaluarea activităţii
bolii şi în prezicerea recăderilor.
Un studiu recent publicat subliniază faptul că nivelele reactanţilor de fază acută se corelează cu activitatea bolii unii dintre aceştia putând fi folosiţi în ajutorul prezicerii recăderilor.
VSH-ul este un reactant de fază acută ale cărui nivele sunt influenţate atât de morfologia eritrocitelor cât şi anumiţi constituenţi plasmatici, cum ar fi imunoglobulinele. În bolile inflamatorii intestinale există o variaţie a concetraţiei mai multor proteine serice, unele dintre acestea având timpi de înjumătăţire mult crescuţi, fapt ce face ca VSH-ul să nu răspundă rapid la modificările statusului clinic(VSH-ul scade doar în câteva zile în ciuda îmbunătăţirii clinice rapide). În colita ulcerativă există o bună corelaţie între activitatea bolii şi VSH cu toate că acesta poate fi normal în proctite şi proctosigmoidite. În boala Crohn VSH-ul pare a fi un indice cu acurateţe mai scăzută în măsurarea activităţii bolii. Aşadar VSH-ul creşte odată cu creşterea activităţii bolii acest fapt corelându-se mai bine cu afectarea colonului şi nereflectând afectarea intestinului subţire.
Orosomucoidul (α1-acid glycoprotein), este o proteină de fază acută sintetizată la nivel hepatic ca răspuns la injuria tisulară, inflamaţie sau infecţie şi poate avea şi rol de imunomodulator. Nivelele circulante de orosomucoid se corelează cu activitatea bolii dar timpul de înjumătăţire de 5 zile îl limitează ca indicator al îmbunătăţirii activităţii bolii.
Timpul de înjumătăţire redus al proteinei C reactive(PCR) de doar 19 ore face din acesta un marker valoros în detectarea bolii active. În boala Crohn nivelele serice ale PCR se corelează cu boala activă. Aceeaşi tendinţă se poate observa şi în rectocolita ulcero-hemoragică(RCUH) însă nivelul PCR este mai scăzut decât în cazul bolii Crohn. Într-un studiu recent nivele crescute ale PCR au fost în mod semnificativ asociate cu o activitate clinică moderat-severă, cu boală activă ileo-colonoscopic şi cu inflamaţie severă din punct de vedere histologic însă nu cu o imagistică anormală a intestinului subţire în cazul bolii Crohn. În RCUH nivele crescute ale PCR au fost asociate în mod semnificativ cu activitate clinică severă, cu boală activă colonoscopic dar nu cu inflamaţie din punct de vedere histologic. Cu toate acestea unii pacienţi au valori săzute ale PCR în faza acută a bolii, aceştia având cel mai frecvent o afectare exclusivă a ileonului.
Valoarea PCR ca predictor al recăderilor este controversată.
Leucocitoza nu este un indicator folositor în practica clinică având în vedere faptul că numărul leucocitelor poate fi afectat de o paletă extrem de largă de alţi factori. Numărul trombocitelor se corelează cu boala activă însă nu se foloseşte în practică deoarece atât hemoragiile cu alte localizări cât şi anemia feriprivă pot cauza trombocitoză.
Citokinele şi moleculele de adeziune sunt crescute în boala activă în mod inconstant. Expresia citokinelor proinflamatorii este marcat crescută la nivelul mucoasei interstinale la pacienţii cu boală intestinală inflamatorie activă însă această constatare nu este întotdeauna acompaniată de concentraţii serice crescute ale citokinelor.
Markerii fecali sunt folositori în evaluarea activităţii bolii şi a recăderilor.
Calprotectina fecală este eliberată de la nivel celular în timpul activării sau distrugerii celulare putând fi uşor măsurată din fecale prin metoda ELISA dovedindu-se a fi un marker sensibil al activităţii bolii Crohn şi corelându-se bine cu activitatea endoscopică şi histologică a RCUH. Calprotectina fecală se normalizează în paralel cu vindecarea endoscopică în boala Crohn. Valoarea medie a calprotectinei fecale la indivizii sănătoşi este de 2 mg/L cu o limită superioară de 10 mg/L.
Tibble et al au evidenţiat că un nivel de 50 μg/g de calprotectină fecală este un marker sensibil şi specific al recăderii atât în boala Crohn cât şi în RCUH.(sensibilitate de 90%, specificitate de 83%)
Lactoferina fecală se măsoară tot prin metoda ELISA concentraţiile normale fiind de 1.45 ± 0.4 μg/g crescând la câteva sute în boala inflamatorie intestinală activă. Concentraţiile lactoferinei fecale sunt crescute la pacienţii cu boală inflamatorie intestinală activă faţă de bolnavii în remisie cu o specificitate cuprinsă între 85-90%. Nivele lactoferinei fecale cresc în mod semnificativ înaintea unei recăderi evidente clinic.
Markerii biologici au fost de asemenea studiaţi pentru prezicerea recăderilor la pacienţii cu boală intestinală inflamatorie aflaţi în remisiune. Brignola et al au formulat un index de prognostic bazat pe valorile VSH-ului, α2-globulinei şi α1-glycoproteinei. Valori crescute(un index de prognostic peste 0,35) prezic recăderea într-un interval de 18 luni. Valorile normale nu prezic însă remisiunea la toţi pacienţii.
Astfel se concluzionează că reactanţii de fază acută şi markerii fecali sunt folositori în stabilirea activităţii bolii în practica clinică iar în ceea ce priveşte citokinele şi moleculele de adeziune sunt necesare încă o serie de date suplimentare. PCR, VSH-ul, interleukinele şi markerii fecali sunt folositori în prezicerea recăderilor.
Un studiu recent publicat subliniază faptul că nivelele reactanţilor de fază acută se corelează cu activitatea bolii unii dintre aceştia putând fi folosiţi în ajutorul prezicerii recăderilor.
VSH-ul este un reactant de fază acută ale cărui nivele sunt influenţate atât de morfologia eritrocitelor cât şi anumiţi constituenţi plasmatici, cum ar fi imunoglobulinele. În bolile inflamatorii intestinale există o variaţie a concetraţiei mai multor proteine serice, unele dintre acestea având timpi de înjumătăţire mult crescuţi, fapt ce face ca VSH-ul să nu răspundă rapid la modificările statusului clinic(VSH-ul scade doar în câteva zile în ciuda îmbunătăţirii clinice rapide). În colita ulcerativă există o bună corelaţie între activitatea bolii şi VSH cu toate că acesta poate fi normal în proctite şi proctosigmoidite. În boala Crohn VSH-ul pare a fi un indice cu acurateţe mai scăzută în măsurarea activităţii bolii. Aşadar VSH-ul creşte odată cu creşterea activităţii bolii acest fapt corelându-se mai bine cu afectarea colonului şi nereflectând afectarea intestinului subţire.
Orosomucoidul (α1-acid glycoprotein), este o proteină de fază acută sintetizată la nivel hepatic ca răspuns la injuria tisulară, inflamaţie sau infecţie şi poate avea şi rol de imunomodulator. Nivelele circulante de orosomucoid se corelează cu activitatea bolii dar timpul de înjumătăţire de 5 zile îl limitează ca indicator al îmbunătăţirii activităţii bolii.
Timpul de înjumătăţire redus al proteinei C reactive(PCR) de doar 19 ore face din acesta un marker valoros în detectarea bolii active. În boala Crohn nivelele serice ale PCR se corelează cu boala activă. Aceeaşi tendinţă se poate observa şi în rectocolita ulcero-hemoragică(RCUH) însă nivelul PCR este mai scăzut decât în cazul bolii Crohn. Într-un studiu recent nivele crescute ale PCR au fost în mod semnificativ asociate cu o activitate clinică moderat-severă, cu boală activă ileo-colonoscopic şi cu inflamaţie severă din punct de vedere histologic însă nu cu o imagistică anormală a intestinului subţire în cazul bolii Crohn. În RCUH nivele crescute ale PCR au fost asociate în mod semnificativ cu activitate clinică severă, cu boală activă colonoscopic dar nu cu inflamaţie din punct de vedere histologic. Cu toate acestea unii pacienţi au valori săzute ale PCR în faza acută a bolii, aceştia având cel mai frecvent o afectare exclusivă a ileonului.
Valoarea PCR ca predictor al recăderilor este controversată.
Leucocitoza nu este un indicator folositor în practica clinică având în vedere faptul că numărul leucocitelor poate fi afectat de o paletă extrem de largă de alţi factori. Numărul trombocitelor se corelează cu boala activă însă nu se foloseşte în practică deoarece atât hemoragiile cu alte localizări cât şi anemia feriprivă pot cauza trombocitoză.
Citokinele şi moleculele de adeziune sunt crescute în boala activă în mod inconstant. Expresia citokinelor proinflamatorii este marcat crescută la nivelul mucoasei interstinale la pacienţii cu boală intestinală inflamatorie activă însă această constatare nu este întotdeauna acompaniată de concentraţii serice crescute ale citokinelor.
Markerii fecali sunt folositori în evaluarea activităţii bolii şi a recăderilor.
Calprotectina fecală este eliberată de la nivel celular în timpul activării sau distrugerii celulare putând fi uşor măsurată din fecale prin metoda ELISA dovedindu-se a fi un marker sensibil al activităţii bolii Crohn şi corelându-se bine cu activitatea endoscopică şi histologică a RCUH. Calprotectina fecală se normalizează în paralel cu vindecarea endoscopică în boala Crohn. Valoarea medie a calprotectinei fecale la indivizii sănătoşi este de 2 mg/L cu o limită superioară de 10 mg/L.
Tibble et al au evidenţiat că un nivel de 50 μg/g de calprotectină fecală este un marker sensibil şi specific al recăderii atât în boala Crohn cât şi în RCUH.(sensibilitate de 90%, specificitate de 83%)
Lactoferina fecală se măsoară tot prin metoda ELISA concentraţiile normale fiind de 1.45 ± 0.4 μg/g crescând la câteva sute în boala inflamatorie intestinală activă. Concentraţiile lactoferinei fecale sunt crescute la pacienţii cu boală inflamatorie intestinală activă faţă de bolnavii în remisie cu o specificitate cuprinsă între 85-90%. Nivele lactoferinei fecale cresc în mod semnificativ înaintea unei recăderi evidente clinic.
Markerii biologici au fost de asemenea studiaţi pentru prezicerea recăderilor la pacienţii cu boală intestinală inflamatorie aflaţi în remisiune. Brignola et al au formulat un index de prognostic bazat pe valorile VSH-ului, α2-globulinei şi α1-glycoproteinei. Valori crescute(un index de prognostic peste 0,35) prezic recăderea într-un interval de 18 luni. Valorile normale nu prezic însă remisiunea la toţi pacienţii.
Astfel se concluzionează că reactanţii de fază acută şi markerii fecali sunt folositori în stabilirea activităţii bolii în practica clinică iar în ceea ce priveşte citokinele şi moleculele de adeziune sunt necesare încă o serie de date suplimentare. PCR, VSH-ul, interleukinele şi markerii fecali sunt folositori în prezicerea recăderilor.
