În cartea sa intitulată "Fragilité", apărută, la 13 aprilie a.c., la Editura
Odile Jacob, Jean-Claude Carriere
propune o viziune a umanului care îşi ia forţa chiar din vulnerabilitatea sa.
În această lucrare, el face să cadă măştile atotputerniciei, scrie Patricia
Boyer de Latour, în preambulul interviului acordat de autor pentru săptămânalul
francez Madame Figaro. În cazul în care şi cultura este un sport,
Jean-Claude Carriere este campionul la toate categoriile. Scenarist al
regizorilor Luis Bunuel, Jean-Luc Godard, Nagisa Oshima, Milos Forman şi a
multor altora, om de teatru în
compania celor mai mari - printre care Jean-Louis Barrault şi Peter Brook -,
Carriere a văzut totul, a cunoscut
totul, a trăit totul. Un globtrotter, un transmiţător de cunoştinţe şi
savori, el a fost şi un născocitor de cântece pentru Juliette Gréco şi Jeanne
Moreau, autor de romane poliţiste sub pseudonimul Benoît Becker, şi chiar
astrolog improvizat pentru o bine cunoscută revistă feminină şi cronicar sportiv
al postului TV France 2, însărcinat să comenteze un turneu de sumo!
Întrebare: Astăzi, idealul este să ai un trup tânăr, zvelt, performant şi musculos. Or, dv. faceţi elogiul fragilităţii, situându-vă împotriva curentului ideologiei dominante. De ce?
Răspuns: Mi-am amintit de o expresie a lui Isabel din "Măsură pentru măsură" a lui Shakespeare, piesă pe care am adaptat-o pentru Peter Brook şi care ne-a frapat pe amândoi la vremea aceea: "our glassy essence", esenţa noastră de sticlă, adică de nisip... Cu toţii suntem fragili. Ea mai spunea: "ªi femeile sunt fragile", iar cuvântul important aici este "şi". Evident, nu sunt deloc împotriva practicării uşoare a exerciţiului fizic, iar menţinerea în formă mi se pare un lucru respectabil. De altfel, dacă puţină chirurgie estetică te poate ajuta să te simţi mai bine în pielea ta, de ce nu? În societăţile noastre, fiinţele trăiesc mai mult şi în condiţii mai bune, specia se ameliorează, şi toate acestea sunt foarte bune. Cultul trupului devine insuportabil atunci când vrea să ne facă să ne negăm fragilitatea.
Î: Aşadar, supraomul nu este viitorul omului...
R: Competiţia ce se instalează în Occident este supraomenească. Ceea ce nu împiedică fragilităţi din ce în ce mai mari. Vorbim de glezna lui /Zinedine/ Zidane /cunoscut fotbalist din naţionala Franţei, n.red./ ori de depresia unui alt jucător de fotbal... Toată viaţa mea, m-am auzit spunând că sunt solid. Dar ştiu bine că aceasta este o iluzie...
Î: Ce vreţi să spuneţi?
R: Cu toţii suntem muritori, chiar dacă uităm lucrul acesta. Dar, zilnic, suntem expuşi şi la toate pericolele fizice şi mentale. Corpul nostru este fragil, mintea este şi ea la fel - un lucru de care ne-am dat seama încetul cu încetul. Pentru Descartes, bunul simţ este cel mai împărtăşit lucru din lume. Nimeni nu ar mai îndrăzni să spună aceasta astăzi... Mi-am pus, deci, întrebări pe tema sportului şi culturismului, dar reflecţia mea m-a făcut să chestionez sectele, credinţele şi până la terorismul contemporan, ce angajează o anume idee despre trup.
Î: Prin ce este inumană această concepţie?
R: Mi-am dat seama că multe dintre atitudinile, parti-pris-urile şi comportamentele noastre nu sunt decât nişte măşti puse pe fragilitatea noastră. Un culturist nu are o inimă sau un mental mai solide, o sectă care se adună în jurul câtorva "adevăruri" nu este mai solidă decât oricare alt individ care merge la întâmplare... Mă gândeam la filmele acelea burleşti americane din anii '20, ce m-au pasionat întotdeauna, şi mă gândeam că trupul lui Buster Keaton este incasabil şi că numărul de dezastre ce se abat pe capetele lui Stan şi Bran sunt de-ajuns pentru a omorî un regiment! Dar ei rezistă. Există, aici, o viziune a unei solidităţi imaginare a organismului nostru, pe care ar fi interesant să o studiem într-o bună zi.
Î: Fragilitate, dar nu slăbiciune, scrieţi dv. Care este deosebirea?
R: Fragilitatea este esenţială, slăbiciunea poate fi trecătoare. Totul ne readuce la esenţa noastră de sticlă. Antrenori, regizori, o femeie, copii, ne pot ajuta să ne învingem slăbiciunile. Dacă o slăbiciune este iremediabilă, ea devine letală şi duce la suicid. Fragilitatea, însă, în cazul în care o recunoaştem, ne poate ajuta să trăim mai bine. Nu numai să savurăm fiecare clipă a existenţei noastre, ci să căutăm acea crăpătură prin care voi putea atinge vulnerabilitatea fiecăruia. La teatru, un personaj dintr-o bucată - un culturist mental - nu ar avea niciun interes, nu este decât un personaj de melodramă. Dacă fragilitatea face parte din esenţa noastră, personajele de teatru trebuie să fie aşa (vulnerabile) pentru a exista, altfel nu sunt adevărate. Ifigenia nu se reduce la tânăra neprihănită care pare să fie la începutul tragediei, ci se dovedeşte redutabilă şi ne surprinde, ceea ce o face umană.
Î: Prin ce poate fi fragilitatea o forţă în sine?
R: ªtiindu-ne fragili, putem renunţa la o mie de pretenţii. ªi, mai întâi, la soliditatea măştilor prosteşti cu care credem că ne împodobim chipurile şi minţile, şi care le sunt insuportabile celorlalţi. Apreciem lucrurile bune din viaţă, cu atât mai mult cu cât ştim că le vom pierde. Găsim un teren de contact absolut şi fertil cu aproapele. Pentru artişti, este cea mai bună manieră de abordare a domeniului creaţiei. Aceasta creează o comunitate profundă, în timp ce, în cea mai mare parte a timpului jucăm roluri... Jocul seducţiei dintre bărbat şi femeie este, adesea, cusut cu aţă albă. "Eternul feminin" de o parte şi, de cealaltă, "un tip cu (ochelari de soare) Ray-Ban" care a străbătut pădurea virgină indiferent la toate, sigur de puterile lui.
Î: Cultul forţei care face din trup un idol nu este apanajul societăţilor fără Dumnezeu?
R: Cultul trupului nu este nou, iar Auriga din Delphi era considerat un semizeu. Putem, însă, constata că moartea lui Dumnezeu şi orice formă de nihilism duc la o valorizare a aparenţei. Nazismul, ca şi comunismul, au cultivat marile parade ale unor tineri frumoşi şi musculoşi. Aceste sisteme mizau pe aceasta pentru a-l face uitat pe Dumnezeu. Dispoziţia naturală pe care o avem în noi de a adora pe cineva trece, atunci, asupra oamenilor. Aşa poate fi explicat cultul personalităţii în maniera lui Stalin. ªi este uimitor să vezi că Goebbels /şchiop/, Himmler /obez/ şi Hitler /orice numai un Apollo nu/ au fost instigatorii unei pretinse rase de Domni! Niciunul dintre aceşti oameni nu se credea nemuritor, dar, în cazul lor, era vorba de a construi împotriva lui Dumnezeu o ideologie ce se voia eternă: cel de-al III-lea Reich era menit să dureze o mie de ani, materialismul dialectic avea pretenţia că va semna sfârşitul istoriei.
Î: Fragilitatea ar fi condiţia iubirii?
R: Nu aş putea iubi femeia de fier din /filmul/ Metropolis... Actul amoros presupune prezenţa a două trupuri goale care îşi asumă fragilitatea. ªi, pentru o clipă, fiecare dintre noi este Dumnezeu. Există ceva aproape inexprimabil.
Î: "Trebuie să ne păstrăm fragilitatea, aşa cum trebuie să salvăm inutilul, scrieţi dv. Inutilul, pentru că el ne salvează de simplul calcul productiv, stăpânul lumii."
R: Aş adăuga că întreg superfluul ne îndepărtează de profit. În Statele Unite, nu se vorbeşte decât de bani. Pe dolar scrie "In God we trust" (Credem în Dumnezeu), semn al unei religiozităţi ce tinde spre materialism. În fond, accept să fiu politeist... Sunt gata să ador un izvor, să îi sacrific câteva petale. Nu fragilitatea va pierde lumea... Cea care ne-a pierdut în sinistrele aventuri ale secolului al XX-lea a fost atotputernicia unui individ ori a unui grup care au crezut că se impun prin cultul forţei. (Rompres)
Întrebare: Astăzi, idealul este să ai un trup tânăr, zvelt, performant şi musculos. Or, dv. faceţi elogiul fragilităţii, situându-vă împotriva curentului ideologiei dominante. De ce?
Răspuns: Mi-am amintit de o expresie a lui Isabel din "Măsură pentru măsură" a lui Shakespeare, piesă pe care am adaptat-o pentru Peter Brook şi care ne-a frapat pe amândoi la vremea aceea: "our glassy essence", esenţa noastră de sticlă, adică de nisip... Cu toţii suntem fragili. Ea mai spunea: "ªi femeile sunt fragile", iar cuvântul important aici este "şi". Evident, nu sunt deloc împotriva practicării uşoare a exerciţiului fizic, iar menţinerea în formă mi se pare un lucru respectabil. De altfel, dacă puţină chirurgie estetică te poate ajuta să te simţi mai bine în pielea ta, de ce nu? În societăţile noastre, fiinţele trăiesc mai mult şi în condiţii mai bune, specia se ameliorează, şi toate acestea sunt foarte bune. Cultul trupului devine insuportabil atunci când vrea să ne facă să ne negăm fragilitatea.
Î: Aşadar, supraomul nu este viitorul omului...
R: Competiţia ce se instalează în Occident este supraomenească. Ceea ce nu împiedică fragilităţi din ce în ce mai mari. Vorbim de glezna lui /Zinedine/ Zidane /cunoscut fotbalist din naţionala Franţei, n.red./ ori de depresia unui alt jucător de fotbal... Toată viaţa mea, m-am auzit spunând că sunt solid. Dar ştiu bine că aceasta este o iluzie...
Î: Ce vreţi să spuneţi?
R: Cu toţii suntem muritori, chiar dacă uităm lucrul acesta. Dar, zilnic, suntem expuşi şi la toate pericolele fizice şi mentale. Corpul nostru este fragil, mintea este şi ea la fel - un lucru de care ne-am dat seama încetul cu încetul. Pentru Descartes, bunul simţ este cel mai împărtăşit lucru din lume. Nimeni nu ar mai îndrăzni să spună aceasta astăzi... Mi-am pus, deci, întrebări pe tema sportului şi culturismului, dar reflecţia mea m-a făcut să chestionez sectele, credinţele şi până la terorismul contemporan, ce angajează o anume idee despre trup.
Î: Prin ce este inumană această concepţie?
R: Mi-am dat seama că multe dintre atitudinile, parti-pris-urile şi comportamentele noastre nu sunt decât nişte măşti puse pe fragilitatea noastră. Un culturist nu are o inimă sau un mental mai solide, o sectă care se adună în jurul câtorva "adevăruri" nu este mai solidă decât oricare alt individ care merge la întâmplare... Mă gândeam la filmele acelea burleşti americane din anii '20, ce m-au pasionat întotdeauna, şi mă gândeam că trupul lui Buster Keaton este incasabil şi că numărul de dezastre ce se abat pe capetele lui Stan şi Bran sunt de-ajuns pentru a omorî un regiment! Dar ei rezistă. Există, aici, o viziune a unei solidităţi imaginare a organismului nostru, pe care ar fi interesant să o studiem într-o bună zi.
Î: Fragilitate, dar nu slăbiciune, scrieţi dv. Care este deosebirea?
R: Fragilitatea este esenţială, slăbiciunea poate fi trecătoare. Totul ne readuce la esenţa noastră de sticlă. Antrenori, regizori, o femeie, copii, ne pot ajuta să ne învingem slăbiciunile. Dacă o slăbiciune este iremediabilă, ea devine letală şi duce la suicid. Fragilitatea, însă, în cazul în care o recunoaştem, ne poate ajuta să trăim mai bine. Nu numai să savurăm fiecare clipă a existenţei noastre, ci să căutăm acea crăpătură prin care voi putea atinge vulnerabilitatea fiecăruia. La teatru, un personaj dintr-o bucată - un culturist mental - nu ar avea niciun interes, nu este decât un personaj de melodramă. Dacă fragilitatea face parte din esenţa noastră, personajele de teatru trebuie să fie aşa (vulnerabile) pentru a exista, altfel nu sunt adevărate. Ifigenia nu se reduce la tânăra neprihănită care pare să fie la începutul tragediei, ci se dovedeşte redutabilă şi ne surprinde, ceea ce o face umană.
Î: Prin ce poate fi fragilitatea o forţă în sine?
R: ªtiindu-ne fragili, putem renunţa la o mie de pretenţii. ªi, mai întâi, la soliditatea măştilor prosteşti cu care credem că ne împodobim chipurile şi minţile, şi care le sunt insuportabile celorlalţi. Apreciem lucrurile bune din viaţă, cu atât mai mult cu cât ştim că le vom pierde. Găsim un teren de contact absolut şi fertil cu aproapele. Pentru artişti, este cea mai bună manieră de abordare a domeniului creaţiei. Aceasta creează o comunitate profundă, în timp ce, în cea mai mare parte a timpului jucăm roluri... Jocul seducţiei dintre bărbat şi femeie este, adesea, cusut cu aţă albă. "Eternul feminin" de o parte şi, de cealaltă, "un tip cu (ochelari de soare) Ray-Ban" care a străbătut pădurea virgină indiferent la toate, sigur de puterile lui.
Î: Cultul forţei care face din trup un idol nu este apanajul societăţilor fără Dumnezeu?
R: Cultul trupului nu este nou, iar Auriga din Delphi era considerat un semizeu. Putem, însă, constata că moartea lui Dumnezeu şi orice formă de nihilism duc la o valorizare a aparenţei. Nazismul, ca şi comunismul, au cultivat marile parade ale unor tineri frumoşi şi musculoşi. Aceste sisteme mizau pe aceasta pentru a-l face uitat pe Dumnezeu. Dispoziţia naturală pe care o avem în noi de a adora pe cineva trece, atunci, asupra oamenilor. Aşa poate fi explicat cultul personalităţii în maniera lui Stalin. ªi este uimitor să vezi că Goebbels /şchiop/, Himmler /obez/ şi Hitler /orice numai un Apollo nu/ au fost instigatorii unei pretinse rase de Domni! Niciunul dintre aceşti oameni nu se credea nemuritor, dar, în cazul lor, era vorba de a construi împotriva lui Dumnezeu o ideologie ce se voia eternă: cel de-al III-lea Reich era menit să dureze o mie de ani, materialismul dialectic avea pretenţia că va semna sfârşitul istoriei.
Î: Fragilitatea ar fi condiţia iubirii?
R: Nu aş putea iubi femeia de fier din /filmul/ Metropolis... Actul amoros presupune prezenţa a două trupuri goale care îşi asumă fragilitatea. ªi, pentru o clipă, fiecare dintre noi este Dumnezeu. Există ceva aproape inexprimabil.
Î: "Trebuie să ne păstrăm fragilitatea, aşa cum trebuie să salvăm inutilul, scrieţi dv. Inutilul, pentru că el ne salvează de simplul calcul productiv, stăpânul lumii."
R: Aş adăuga că întreg superfluul ne îndepărtează de profit. În Statele Unite, nu se vorbeşte decât de bani. Pe dolar scrie "In God we trust" (Credem în Dumnezeu), semn al unei religiozităţi ce tinde spre materialism. În fond, accept să fiu politeist... Sunt gata să ador un izvor, să îi sacrific câteva petale. Nu fragilitatea va pierde lumea... Cea care ne-a pierdut în sinistrele aventuri ale secolului al XX-lea a fost atotputernicia unui individ ori a unui grup care au crezut că se impun prin cultul forţei. (Rompres)
