De remarcat este faptul ca aproximativ 50% dintre pacientii cu sindrom HAI-CSP asociaza boli inflamatorii intestinale, de aceea efectuarea colangiografiei fiind necesara la pacientii cu BII şi hepatopatii croniceBII, mai ales RCUH.
Singurul simptom sugestiv pentru overlap-ul cu o afecţiune colestatică este pruritul care trebuie atent investigat la toţi pacienţii cu hepatită autoimună.
Însă indiferent de formele pe care le iau aceste sindroame decizia terapeutică este relativ simplă : tratament imunosupresor cu Prednison/ Prednison cu Azatioprina, pentru componenta hepatitica şi UDCA pentru cea colestatică.
indiferent de trăsăturile acesteia. Mulţi dintre aceşti pacienţi sunt asimptomatici, anomaliile biochimice fiind descoperite întâmplător în cursul urmăririi pacienţilor cu
SINDROMUL DE OVERLAP HAI-HCV
Se defineste prin prezenţa simultană a autoanticorpilor şi markerilor de infecţie
virală B sau C. În ceea ce priveste etiologia, patogeneza, tabloul clinic şi paraclinic
aceste sindroame pot împrumuta de la cele 2 entităţi, una sau mai multe
caracteristice, îngreunand astfel diagnosticarea.
Autoanticorpii asociaţi cu infecţia cu
virus B aparţin tipului I de HAI, putând fi ANA (anticorpi antinucleari), sau ASMA (anticorpi anti muşchi neted) cu o incidenţă de 10-40%, iar
raportat la totalul hepatitelor virale sunt întâlniţi la 28%, respectiv la 11%
din cazuri.
Uneori, modificarile histologice pot
defini predominanţa componentei
autoimune sau virale. Severitatea hepatiei periportale şi infiltratul
plasmocitar sunt mult mai frecvente la pacienţii la care predomină componenta
autoimună, în timp ce agregatele limfoide portale, steatoza şi injuria ductelor
biliare sunt întâlnite mai des la pacienţii cu injurie virală mai pronunţată.
Sindromul de overlap HAI-HCV este dificil de abordat terapeutic.
Tratamentul cu interferon în cazul acestor pacienţi poate exacerba
manifestările autoimune, în timp ce corticoterapia amplifică replicarea şi
injuria virală. În principiu este important ca tratamentul să fie canalizat
asupra afecţiunii predominante. Astfel tratamentul imunosupresor este indicat în cazul în care titrul ANA sau ASMA
>1 :320, sau ANA şi ASMA sunt simultan pozitivi, indiferent de titru
Tratamentul antiviral este indicat pacientilor cu ARN VHC pozitivi şi anti
LKM1, ANA, ASMA în titru de <1 :320
Pacienţii necesită monitorizare atentă şi
tratamentul alternativ trebuie luat în consideraţie în cazul lipsei de răspuns
sau al răspunsului suboptimal. În absenţa caracterului dominant al uneia/alteia
dintre componente, iniţierea tratamentului cu Prednison este mai sigură, deoarece administrarea Interferonului
poate precipita manifestarile autoimune.
Bibliografie :
T. Ciurea, O. Pascu, C. Stanciu, Gastroenterologie si hepatologie, 2003,
749-777
M. Grigorescu, Tratat de hepatologie, 2004, 554-562
