Ministrul a spus că proiectul este făcut exclusiv de specialişti care au lucrat în nu mai puţin de 31 de comisii, culminând cu cea numită de transparenţă, precum şi că aceşti specialişti au luat în considerare două mari criterii: eficacitatea medicamentelor care vor fi incluse pe listă şi gradul lor de utilizare în tratamentele care s-au făcut în România în ultimul an.
Conform lui Eugen Nicolăescu, ministerul este interesat şi de preţurile acestor medicamente, din perspectiva fondurilor bugetare: “Încă mai sunt detalii de discutat. Am considerat ca această variantă să nu fie finală. Am repus-o pe site-ul de internet al Ministerului Sănătăţii pentru dezbatere publică, pentru încă două săptămâni, astfel încât următoarea şedinţă a Comisiei Naţionale de Transparenţă să poată ţine cont de toate observaţiile şi propunerile care se vor face”.
În esenţă, noul proiect prevede reducerea la jumătate a numărului medicamentelor compensate cu 90% din preţ şi aproape dublarea numărului medicamentelor compensate doar pe jumătate. Vor fi şi medicamente gratuite.
Este posibil ca această nouă listă să devină operaţională din luna octombrie, dacă, după perioada noilor dezbateri de două săptămîni, va fi aprobată din nou de Comisia Naţională de Transparenţă. Ministrul a mai spus că dezbaterea e total deschisă şi proiectul poate suferi orice fel de modificări.
Ce pare mai sigur însă acum e că încet cozile de la farmacii dispar şi apar şi medicamente în spitale. Recent minstrul sănătăţii a anunţat că va plăti toate datoriile statului către furnizorii de medicamente şi produse medicale. Asta chiar dacă ministrul n-a recunoscut până acum aceste datorii. Se pare însă că acum există bani în plus la buget şi plăţile pot fi făcute.