O nouă modificare privind examenul de primariat

on . . Accesări: 10206

primariat.jpegMinisterul Sănătăţii Publice organizează la data de 29 septembrie 2008 concurs – examen pentru obţinerea gradului de medic primar, respectiv medic dentist primar.  A fost însă modificată condiţia acordării acestui grad. Astfel acordarea acestui grad se va face condiţionat de obţinerea notei 8.00 la fiecare probă în parte. În consecinţă se elimină condiţia de acordare a unui număr de locuri care să reprezinte un procent de 75% din numărul candidaţilor înscrişi.
Ministerul Sănătăţii Publice anunţă pe cei interesaţi că dovada îndeplinirii condiţiei de vechime de 5 ani ca specialist, pentru cei care desfăşoară activitate în unităţi sanitare private poate fi eliberată de titularul unităţii sanitare respective. În actul emis se va preciza vechimea ca specialist la data de 31 decembrie 2008, datele de identificare ale unităţii sanitare, data şi număr de înregistrare, semnatura, stampila, iar unde este cazul, eventualele întreruperi de activitate ca specialist.

Reamintim cititorilor noştri că înscrierile se pot face la ASP-urile judeţene şi la ministerele cu reţea sanitară proprie în perioada 25 august – 8 septembrie inclusiv. Cadrele didactice şi de cercetare ştiinţifică vor depune actele în aceeaşi perioadă la Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti.
 Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină următoarele documente:
- cerere de înscriere cu precizarea specialităţii pentru care candidează concurentul, respectiv centrul universitar pentru care se optează – în cazul în care pentru specialitatea respectivă concursul se desfăşoară în mai multe centre
- copie xerox după diploma de medic
- copii xerox după documentele care atestă schimbarea numelui, dacă este cazul
- adeverinţă eliberată de unitatea în care este încadrat medicul din care să reiasă specialitatea în care este confirmat şi încadrat ca şi medic specialist, numărul ordinului MSP de confirmare precum şi vechimea ca medic specialist până la data de 31 decembrie 2008
- medicii care desfăşoară activitate în cabinete medicale individuale organizate în baza O.G. nr. 124/1998 vor prezenta adeverinţe eliberate de inspectoratul teritorial de muncă din care să reiasă vechimea de minimum 5 ani ca medici specialişti până la data de 31 decembrie 2008 şi numărul ordinului MSP de confirmare, se va menţiona seria şi nr. carnetului de muncă, sau copia xerox a cărţii de muncă cu înscrisurile la zi
- cadrele didactice încadrate la catedre fără corespondent în nomenclatorul de specialităţi vor anexa pe lângă adeverinţa de la UMF şi o adeverinţă din care să reiasă că desfăşoară activitate integrată/cumul de funcţii ca medici specilişti de minimum 5 ani până la data de 31 decembrie 2008. în specialitatea în care vor susţine concursul. Această adeverinţă se va eliberată de conducerea unităţii în care se desfăşoară această activitate.
- copie xerox după adeverinţa de liberă practică/certificatul de membru al CMR
- chitanţă de plată a taxei de 500 RON achitată prin mandat poştal în contul IBAN al Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, nr. RO72TREZ7025025XXX000266, DESCHIS LA Trezoreria sector 2, Bucureşti, cod cont 5025, cod fiscal 16142125.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!