La acest examen pot participa medicii şi farmaciştii specialişti cu minimum 5 ani vechime în munca în specialitate, de la încadrarea ca medici specialişti sau farmacişti specialişti până la data de 31 decembrie 2005 (inclusiv cei confirmaţi specialişti în sesiunea octombrie 2000 prin ordinul MS nr.1011/4 dec.2000). Tot în această sesiune se pot prezenta şi medicii specialişti chirurgie maxilo-facială care nu au absolvit încă ambele facultăţi (medicină generală şi stomatologie generală). Înscrierile candidaţilor se vor face la direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, la ministerele cu reţea sanitară proprie, până la data de 30 mai 2005, inclusiv. Cadrele didactice şi de cercetare ştiinţifică medicală vor depune dosarele până la aceeaşi dată, la Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti (din str.Bodeşti nr.l sector 2, Bucureşti).
Dosarul de înscriere va cuprinde:
a) cerere de înscriere cu precizarea specialităţii pentru care candidează şi a centrului universitar în care doreşte să susţină examenul;
b) copie xerox dupa diploma de medic sau farmacist;
c) copii xerox ale documentelor care atestă schimbarea numelui (certificat de căsătorie etc) dacă este cazul;
d) adeverinţa eliberată de unitatea în care este încadrat medicul, respectiv farmacistul, din care să reiasă specialitatea în care este confirmat şi încadrat ca specialist, numărul ordinului MS de confirmare, precum şi vechimea ca medic sau farmacist specialist până la data de 31 decembrie 2005;
e) medicii care desfăşoară activitatea în cabinete medicale individuale organizate în baza O.G. nr. 124/1998 vor prezenta adeverinţe eliberate de inspectoratul teritorial de muncă din care să reiasă vechimea de minim 5 ani până la data de 31 dec.2005 ca medici specialişti şi numărul ordinului MS de confirmare (se va menţiona seria şi nr. carnetului de muncă) sau copia xerox a cărţii de muncă cu înscrisurile la zi
f) farmaciştii care lucrează în farmaciile cu circuit deschis privatizate vor prezenta adeverinţa eliberată de societatea comercială farmaceutică sau inspectoratul teritorial de muncă din care să reiasă vechimea de minim 5 ani până la data de 31 decembrie 2005 ca farmacişti specialişti şi numărul ordinului MS de confirmare (se va menţiona seria si nr. carnetului de muncă) sau copia xerox a cărţii de muncă cu înscrisurile la zi
g) cadrele didactice încadrate la catedre fără corespondent în nomenclatorul de specialităţi, confirmate specialişti în specialităţi din nomenclatorul Ministerului Sănătăţii, vor anexa pe lângă adeverinţa de la UMF şi o adeverinţă din care să reiasă că desfăşoară activitate integrată /cumul de funcţii, ca medici specialişti de minim 5 ani până la 31 decembrie 2005, în specialitatea în care vor susţine examenul de medic primar. Această adeverinţă va fi eliberată de conducerea unităţii în care desfăşoară această activitate;
h) copie xerox după autorizaţia de liberă practică;
i) chitanţa de plată a taxei de 3.100.000 lei achitată cu mandat postal în contul nr. RO72TREZ7025025XXX000266 deschis la Trezoreria sector 2 Bucureşti pe numele Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar, Bucureşti, str. Bodeşti nr. 1, sector. 2.
Media minimă de promovare şi confirmare în gradul de medic, respectiv farmacist primar este 8,00.
Medicii şi farmaciştii care promovează acest examen, vor fi încadraţi în gradul de medic, respectiv farmacist primar la data împlinirii vechimii minime de 5 ani ca specialist, până la data respectivă păstrându-şi gradul de specialist.
Examen de obţinerea gradului de medic primar şi farmacist primar
Ministerul Sănătăţii organizează la data de 22 iunie 2005, examen pentru obţinerea gradului de medic primar, respectiv farmacist primar. Examenul se va desfăşura în centre universitare medicale.