Congresul Euroson 2008
Federaţia Europeană a
Societăţilor de Ultrasonografie în Medicină şi Biologie (EFSUMB) împreună cu
Societatea Română de Ultrasonografie în Medicină şi Biologie (SRUMB)
organizează în perioada 31 mai – 3 iunie 2008 Al XX-lea Congres al EFSUMB, A a
XI-cea Conferinţă Naţională de Ultrasonografie în Medicină şi Biologie.
Congresul va fi creditat de către
Congresul Naţional de Medicină Internă
Societatea Română de Medicină Internă organizează
în perioada 10-12 Aprilie 2008 la Călimăneşti – Căciulata Al VIII-lea Congresul
Naţional de Medicină Internă. În cadrul lucrărilor congresului vor fi dezbătute
teme de actualitate din diversele domenii ale medicinei interne şi se vor
organiza atât cursuri precongres cât şi cursuri la sfârşitul acestuia. Congresul
este creditat de
Conferinţa Naţională de Otorinolaringologie
Societatea Medicală Română, Societatea de ORL şi
Chirurgie Cervico-Facială şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor
Babeş” din Timişoara organizează în perioada 4-7 iunie 2008, la Timişoara,
Conferinţa Naţională ORL cu participare internaţională: Actualităţi în
Otorinolaringologie. Principalele teme dezbătute în cadrul conferinţei sunt:
otologie, otobaza – rinobaza, patologia nazosinusală, laringologie,
Congresul Societăţii Române de Pneumologie
În perioada 29-31 mai 2008 Societatea Română de
Pneumologie organizează, la Constanţa, al 20-lea Congres al Societăţii. Temele
principale ale congresului sunt reprezentate de subiectele clasice,
tradiţionale, precum tuberculoza pulmonară, infecţiile respiratorii,
pneumoniile, neoplasmul bronhopulmonar, tabagismul, tusea cronică însă vor fi
abordate şi probleme actuale
Congresul Societăţii de Nutriţie
Societatea de Nutriţie din România sub egida
Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi, Spitalului Clinic
de Urgenţă „Sf. Spiridon” – Iaşi, Societăţii de Medici şi Naturalişti – Iaşi,
Academiei de ªtiinţe Medicale – filiala Iaşi, Colegiului Medicilor Iaşi,
Autorităţii de Sănătate Publică Iaşi şi Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate
Iaşi organizează în perioada 27-29 martie
Conferinţa Asociaţiei Laboratoarelor Medicale din România
În perioada 18-21 iunie 2008 se vor desfăşura la
Cluj-Napoca lucrările Celei De a Patra Conferinţe cu Participare
Internaţională a Asociaţiei Laboratoarelor Medicale din România. Principalele
teme dezbătute sunt: Markeri de steatoză şi fibroză în infecţia cu virus
hepatitic C, Investigaţii de microbiologie în infecţii urinare şi boli cu
transmitere sexuală, Bazele moleculare
Conferinţa Naţională de Medicină de Familie
Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov
şi Societatea Naţională de Medicina Familiei oranizează
în perioada 26-29 Martie 2008 la Bucureşti Conferinţa Naţională de
Medicină de Familie, editia a IV-a " Medicul de
familie – Consilier pentru sănătate " Principalele teme dezbătute sunt: Renunţarea la fumat, Soluţii practice de supravieţuire după
implementarea SIUI,
Conferinţă Naţională de Pediatrie
Conferinţa
Naţională Ghiduri în Pediatrie are loc în perioada 27-29 martie la Bucureşti şi
va fi găzduită de Palatul Patriarhiei. Conferinţa reuneşte preocuparea activă a
numeroase clinici de pediatrie din ţară în
sensul standardizării şi aducerii la zi a diferitelor arii terapeutice din
Pediatria Clinică. Conferinta se adreseaza medicilor specialişti în pediatrie şi
specialităţi conexe fiind
Congres Internaţional de Medicină Anti-Aging şi lasere în medicină
Asociaţia de Medicină Anti – Aging organizează
la Bucureşti în perioada 2-4 mai 2008 Al Treilea Congres Internaţional de
medicină anti-aging din România & Primul congres
internaţional de lasere în medicină şi chirurgie. Congresul se adresează
medicilor din următoarele domenii: dermatologie, chirurgie estetică, geriatrie,
gerontologie, endocrinologie, ginecologie, urologie,
Congresul European de Medicină Estetică la Bucureşti
Societatea Română de Medicină Estetică
organizează, în perioada 18-20 aprilie, pentru prima dată în România, cea de-a
6-a ediţie a Congresului European de Medicină Estetică, care va supune atenţiei
publicului etica şi profesionalismul în medicina estetică din România.
Evenimentul îşi propune să trateze subiectul tehnicilor tradiţionale şi
neconvenţionale utilizate în medicina
Congres Naţional de Diabet gratuit pentru rezidenţi
Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli
Metabolice (SRDNBM) organizează în perioada 25 – 28 mai 2008 Al 34-lea Congres
Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Manifestarea se va desfăşura la
Centrul Internaţional de Conferinţe „Casino” Sinaia. Medicii rezidenţi de
diabet, nutriţie şi boli metabolice, precum şi primii autori ai lucrărilor
acceptate sunt scutiţi de plata taxei
A IV-a Conferinţă Naţională "Piciorul diabetic"
Societatea Română de Termografie în colaborare cu Societatea
Română de Medicină Fizică şi Recuperare organizează în perioada 14-15 decembrie
2007 la Casa Tineretului, Câmpina, a IV-a Conferinţă Naţională „Piciorul
diabetic” - diagnostic imagistic, terapie, recuperare. Principalele teme
dezbătute sunt: piciorul cronic dureros în patologia generală, particularităţile
clinice ale
Congres Naţional de Reumatologie
Societatea Română de Reumatologie organizează la Braşov , în perioada 14-17
noiembrie 2007, Congresul Naţional de Reumatologie. Tema principală a
congresului este: „De la cercetare la practică în reumatologia modernă”, domeniile
principale de interes fiind: bolile imuno-inflamatoare, osteoporoza, boala
artozică şi artropatiile metabolice. Înscrierea participanţilor la
Congres Naţional de Endocrinologie
Societatea Română de
Endocrinologie organizează în perioada 25 – 27 octombrie 2007, în Poiana
Braşov, Al XV-lea Congres Naţional de Endocrinologie. Cele două mari teme
abordate în timpul congresului sunt: markeri tumorali şi genetici în
endocrinopatii şi tratamentul endocrin în bolile sistemice. În perioada 27 – 28
octombrie se va desfăşura Cursul European de
Tiroidologie (ETA). Colegiul Medicilor acordă
Conferinţa de Pneumologie INSPIR 2007
Societatea Română de Pneumologie – Secţiunea
Bronhologie, Institutul de Pneumologie “Marius Nasta” Bucureşti, Universitatea
de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” Iaşi, Spitalul Clinic de
Pneumoftiziologie Iaşi şi Ediţia în Limba Română a British Medical Journal
organizează la Iaşi în perioada 4 – 7 octombrie Conferinţa de Pneumologie cu
participare internaţională INSPIR 2007
Congres Naţional de Oftalmologie
Societatea Română de Oftalmologie organizează la
Sinaia, în perioada 3 – 6 octombrie, Al VI-lea Congres Naţional de
Oftalmologie. Lucrările vor fi susţinute în Sălile Centrului de Congrese ale
hotelului „New Montana” din Sinaia limbile oficiale fiind: româna, engleza şi
franceza. În cadrul congresului se va desfăşura o sesiune dedicată medicilor
rezidenţi şi una dedicată asistenţilor
Congres Internaţional de Pediatrie
Societatea Română de Pediatrie, Universitatea
Lucian Blaga din Sibiu împreună cu Clinica de Pediatrie din Sibiu organizează
în perioada 27 – 30 septembrie 2007 Congresul Internaţional de Pediatrie Sibiu,
2007. În cadrul lucrărilor vor fi dezbătute teme din patologia cardiologică,
nefrologică, gastroenterologică, reumatologică, respiratorie cronică,
neurologică,
Al VII-lea Congres Naţional de Medicină Perinatală
Asociaţia Română de Medicină Perinatală şi
ªcoala "Ian Donald" organizează în perioada 11 – 12 octombrie 2007 Al
VII-lea Congres Naţional de Medicină Perinatală urmat, în perioada 13 -14
octombrie de ªcoala Ian Donald - Curs Avansat de Ultrasonografie în Obstetrică
şi Ginecologie Congresul Naţional se doreşte a fi o manifestare de referinţă
pentru toţi obstetricienii români cu
Congres Naţional de Medicină Fizică şi de Recuperare
Societatea Română de Medicină Fizică şi de
Recuperare organizează Adunarea Generală a Delegaţilor Naţionali ai Uniunii
Europene a Medicilor Specialişti, secţiunea Medicină Fizică şi de Reabilitare, în
perioada 13-15 septembrie 2007, Bucureşti, urmată de Al 30-lea Congres Naţional
de Medicină Fizică şi de Recuperare, cu participare internaţională în perioada 14-17
septembrie
Congres mondial de chirurgie la Bucureşti
Al XVII-lea Congres Mondial al
Asociaţiei Internaţionale a Chirurgilor, Medicilor Gastroenterologi şi Oncologi
(IASGO) va avea loc la Bucureşti, în perioada 5-8 septembrie, sub înaltul
patronaj al preşedintelui României, Traian Băsescu. Între temele anunţate se
află abordări noi în chirurgia generală şi abdominală, substituirea esofagului,
transplantul de pancreas, de ficat, bolile
Mai multe articole...
- Prima Conferinţă Româno-Maghiară de Pneumologie
- Conferinţă regională de alergologie
- Congresul Asociaţiei de Endocrinologie Clinică
- Conferinţa Naţională de Epileptologie şi Neuropsihologie
- Conferinţa Naţională de Stroke
- Conferinţa Naţională de Medicina muncii
- Conferinţa Naţională Medicina Călătoriei
- Ziua medicului de familie
- Conferinţa de Cardiologie în Medicina Generală
- Conferinţă de homeopatie
Citeste si...
Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!
Copyright 2004-2018 Reteaua de sanatate Medifarma