Noutati farmaceutice

Executivul a aprobat înfiinţarea Registrului naţional al donatorilor voluntari de celule stem

on .

eprubeta.jpgGuvernul a adoptat săptămâna trecută o Hotărâre privind înfiinţarea Registrului naţional al donatorilor voluntari de celule stem. Premierul Emil Boc apcreciază că măsura legislativă luată va aduce economii importante, costul unui transplant de celule stem fiind mult mai mic în România. Dacă  un transplant de celule stem costă în străinătate 100 - 150.000 de euro în Româna această procedură va costa 40-45.000 de euro. La finalul şedinţei  Executivului

Pachetul general de servicii medicale a fost discutat de Guvern

on .

sanatate-1.jpgÎn şedinţa de guvern de miercuri s-a discutat introducerea pachetului general de servicii acoperit integral din asigurările de sănătate şi a tichetului de sănătate ce va fi folosit la plata serviciilor. Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a declarat că pachetul general asigură asistenţă medicală gratuită pentru urgenţele reale, precum şi acoperirea costurilor integrale pentru orice fel de intervenţie chirurgicală. Tichetele pentru sănătate vor

Medicamentul Di-Antalvic interzis în Europa

on .

antalvic.jpegDextropropoxifenă este un o substanţă calmantă folosită pentru a trata durerea acută şi cronică. Se prescrie, de aproape 40 de ani, numai pe bază de reţetă fie ca atare, fie în combinaţie cu paracetamolul. Se prezintă sub formă de tablete, capsule, supozitoare sau soluţii injectabile. Di-Antalvic, medicament ce conţine dextropropoxifenă şi paracetamol, este un anaglezic utilizat în cazul durerilor moderate sau severe

Două companii farmaceutice au anunţat obţinerea vaccinului împotriva noului virus gripal

on .

vaccin.jpgDupă ce săptămâna trecută elveţienii de la grupul farmaceutic Novartis au anunţat că au obţinut primul lot din vaccinul împotriva virusului A (H1N1) şi grupul farmaceutic american Baxter a anunţat că va produce la scară industrială vaccinul împotriva viruslui gripal. Conducerea companiei americane a asigurat că vaccinul va fi disponibil de luna viitoare. Experţii de la Baxter au încheiat faza de testări şi de evaluare a vacinului şi vor trece la producţia în scop

Medicii de familie contestă ordonanţa privind asigurarea permanenţei

on .

doctorita.jpgMedicii de familie vor cere Ministerului Sănătăţii anularea ordonanţei de urgenţă adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, prin care sunt sunt obligaţi să asigure asistenţa medicală primară în centrele de permanenţă. "Suntem de acord să oferim asistenţă medicală în centrele de permanenţă, însă, aşa cum a fost înţelegerea cu ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, aceste centre trebuie înfiinţare în mediul rural, acolo unde este nevoie de aşa ceva. În

Un nou produs pentru tratarea unghiilor deteriorate a fost lansat în România

on .

nails.jpgUn nou produs cu filmogel, folosind o tehnologie brevetată pentru tratarea unghiilor deteriorate a fost lansat pe piaţa din România, acesta fiind singurul produs bazat pe recomandare medicală pentru această afecţiune. Dezvoltată în colaborare cu profesionişti din domeniul sănătăţii, tehnologia Filmogel de la Urgo este prezentă acum şi pe piaţa din România, prin intermediul a trei soluţii inovatoare, practice şi eficiente pentru probleme precum afte, crăpături şi

Dispozitiv împotriva crizelor de astm

on .

alair.jpgUn dispozitiv experimental împotriva crizelor de astm, care acţionează folosind căldură pentru a reduce nivelul constricţiei căilor aeriene, este eficient în cazul crizelor severe de astm ce nu mai pot fi controlate eficient cu ajutorul medicamentelor. Dispozitivul denumit Alair, realizat de compania Asthmatx Inc din Sunnyvale, California, reduce rata de producere a atacurilor puternice de astm cu 32%, reducând în acelaşi timp cu 82% şi numărul situaţiilor în

Primul progres farmaceutic major din domeniul anesteziologiei

on .

anest.jpegCongresul Societăţii Române de Anestezie-Terapie Intensivă, desfăşurat duminică la Bucureşti, a prilejuit lansarea unei noi terapii care  îmbunătăţeşte calitatea şi siguranţa anesteziei aducând avantaje importante atât pacienţilor, cât şi medicilor. Prof. dr. ªerban Marinescu, preşedintele Societăţii Române de Anestezie-Terapie Intensivă din România, a apreciat noul medicament şi a evidenţiat că, prin administrarea acestuia, pacientul

Noi medicamente aprobate în terapia sclerozei multiple

on .

scleroza-trat.jpegLa nivel mondial două milioane de persoane suferă de scleroză multiplă,  afecţiune care apare în tinereţe iar întârzierea începerii unui tratament are efecte severe asupra calităţii vieţii. Administraţia Americană pentru Alimente şi pentru Medicamente (FDA) a aprobat recent două noi medicamente orale, care reduc la jumătate frecvenţa episoadelor acute în rândul pacienţilor

Spitalele trec la autorităţile locale de la 1 ianuarie 2010

on .

bazac.jpgGuvernul a aprobat strategia de descentralizare în sănătate, regulamentul de descentralizare a activităţilor sportive şi un proiect de lege de înfiinţare a poliţiei locale, a anunţat premierul Emil Boc. Astfel spitalele trec la autorităţile locale de la 1 ianuarie 2010. Excepţie fac spitalele regionale şi cele de interes naţional. De la 1 ianuarie, spitalele vor trece în administrarea autorităţilor locale astfel: spitalele judeţene vor fi administrate de Consiliile Judeţene, spitalele

A fost lansat un nou medicament folosit în tratamentul formelor agresive ale cancerului de sân

on .

tyverb.jpgUn nou medicament folosit în tratamentul formelor agresive ale cancerului de sân avansat local sau metastatic a fost lansat săptîmâna aceasta în România. Afecţiunea omoară 6 milioane de persoane, anual, în lume şi se apreciază că în anul 2020 decesele cauzate de această boală vor atinge, la nivel internaţional, 15 milioane de persoane. În România, afecţiunea este în creştere, din păcate, fiind cea mai frecventă cauză de deces. Cu toate că

Un nou contraceptiv oral a fost lansat pe piaţa românească

on .

yaz.jpgYaz, lansat de Bayer Schering Pharma, este primul contraceptiv oral care conţine progestativul unic drospirenonă şi o doză redusă de etinilestradiol, într-un regim de dozare nou şi revoluţionar. Cu acest regim nou, femeile iau tablete active cu hormoni timp de 24 de zile, urmate de 4 zile cu tablete fără hormoni. În următoarea zi după ce a fost luată ultima tabletă fără hormoni, se începe un nou pachet de pilule. Drospirenona, progestativul unic din

Guvernul a îngheţat salariile tuturor bugetarilor până la sfârşitul lui 2009

on .

populatie.jpgExecutivul a prelungit până la 31 decembrie 2009 actele normative care reglementează salarizarea în sectorul bugetar. Premierul Emil Boc a precizat că, în măsura în care vor exista resurse financiare, nu este exclusă majorarea salariilor mici. Bineînţeles măsura legislativă afectează personalul contractual din unităţile sanitare publice. Prin OUG 1/2009, adoptată la începutul acestui an, Guvernul a decis prelungirea termenului de aplicabilitate a actelor

CMR solicită modificarea legii salarizării unice

on .

sanatate-3.jpgIn conditiile in care numarul medicilor in Romania ramane insuficient si ne confruntam cu o migratie ingrijoratoare, datorata in principal nivelului salarial mult mai mic in comparatie cu alte tari din Uniunea Europeana, noul proiect de lege mentine o salarizare inacceptabil de mica pentru corpul medical. Astfel Colegiul Medicilor din Romania solicita in mod imperativ consultari in vederea indreptarii inechitatilor cuprinse de proiectul de lege unica a salarizarii

Antibiotice Iaşi transferat la Ministerul Sănătăţii

on .

antibiotic.jpgExecutivul a aprobat transferul acţiunilor deţinute de stat la Antibiotice Iaşi din portofoliul AVAS la Ministerul Sănătăţii. Protocolul de predare-preluare va fi încheiat între cele două instituţii până la sfârşitul lunii mai. Potrivit actului normativ transferul acţiunilor se va face pe bază de protocol încheiat între AVAS şi Ministerul Sănătăţii, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern. Hotărârea va intra în vigoare la data de 1 mai.

O gamă nouă de pansamente URGO a fost lansată în farmacii

on .

urgo.jpgO gamă nouă de pansamente hidrocoloidale pentru flictene a fost lansată săptămâna trecută în farmacii. Noul produs este conceput pentru a calma imediat durerea şi pentru a vindeca rapid rana, graţie creării condiţiilor optime de vindecare, în mediu umed. Pansamentele hidrocoloidale sunt transparente şi proiectate ergonomic, pentru a trata flictenele din cele mai dureroase locuri: călcâie şi degetele de la mâini şi de la picioare. Pansamentele au o

Un nou stimulent pentru copiii până la 2 ani dacă mamele revin la muncă

on .

mama-copil.jpgMinisterul Muncii are în vedere modificarea ordonanţei privind acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului prin introducerea unui stimulent lunar pe care să-l primească familiile până când copilul împlineşte 2 ani, în condiţiile în care mama se reîntoarce mai devreme la locul de muncă. Potrivit datelor Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) în această situaţie se află aproximativ 20.000 de părinţi. "Există solicitări din ce în ce mai multe

Au fost aprobate Programele Naţionale de Sănătate

on .

sanatate.jpgProgramele Ministerului Sănătăţii se împart în două mari categorii: de evaluare, profilactice şi cu scop curativ, finanţate din bugetul Ministerul Sănătăţii, şi programe de evaluare, profilactice şi cu scop curativ, finanţate din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate. Programele naţionale de sănătate pentru anul 2009 au alocate cu 30% mai multe fonduri decât anul trecut şi anume 486.371.000 de lei. Pentru acest an, în structura programelor cu

Pachet minim de servicii medicale, din iulie 2009

on .

serv_medical.jpgSăptămâna trecută reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat că pacienţii români vor beneficia, în premieră, de la 1 iulie, de un pachet minim de servicii medicale, stabilite de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS. În afara acestui pachet minim, de care asiguraţii vor beneficia gratuit, va exista o listă suplimentară de servicii medicale care nu vor mai fi decontate de CNAS. Altfel spus, orice pacient va şti care sunt serviciile

Rezultatele evaluării siguranţei de utilizare a medicamentelor ce conţin metilfenidat

on .

ritalin.jpgComitetul pentru medicamente de uz uman (Committee for Medicinal Products for Human Use = CHMP) al EMEA a concluzionat că beneficiile acestor medicamente depăşesc în continuare riscurile în situaţia utilizării în tratamentul copiilor în vârstă de 6 ani şi mai mari şi al adolescenţilor cu deficit de atenţie/hiperactivitate (ADHD). Metilfenidatul este un medicament utilizat pentru tratamentul copiilor în vârstă de 6 ani şi mai mari şi al adolescenţilor

Citeste si...

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!