Silodsinul, noul antagonist selectiv al
adreno- receptorilor alfa-1, pare să fie mult mai eficient decât tamsulozina în
ceea ce priveşte ameliorarea simptomelor asociate cu hiperplazia benignă de
prostată (BPH), relatează cercetători japonezi în numărul din noiembrie al
revistei BJU International.
Dr. Masaki Yoshida de la Universitatea Kumamoto şi
colegii săi au menţionat în articolul lor că în studii efectuate pe animale
silodsinul a avut rezultate promiţătoare.
Pentru
continuarea investigaţiilor, ei au condus un trial în care au fost incluşi 457
de pacienţi cu BPH.
Bolnavii au fost împărţiţi în trei grupuri în mod aleator, primind zilnic 4 mg silodsin, 0,2 mg tamsulozin sau placebo pe o perioadă totală de 12 săptămâni.
La începutul studiului punctajele obţinute la International Prostate Symptom Score (IPSS) la cele trei grupuri au fost 17,1, 17,0 şi 17,1. La grupul cu silodsin punctajul IPSS a scăzut cu 8,3, faţă de 6,8 (grupul cu tamsulozin) şi 5,3 (placebo).
La subgrupul pacienţilor care au avut simptome sevre, s-a notat o reducere semnificativă a punctajului IPSS după tratamentul cu silodsin faţă de placebo (12.4 vs. 8.7). Noul medicament a îmbunătăţit în mod semnificativ şi calitatea vieţii bolnavilor.
Reacţii adverse legate de medicamente au fost relatate de 69,7% a pacienţilor cu silodsin, de 47,45% a subiecţilor care au primit tamsulozin şi o proporţie de 36,4% a pacienţilor din grupul cu placebo. Cea mai frecventă reacţie nedorită în grupul silodsin a fost ejacularea anormală. 22,3% a pacienţilor din acest grup s-au confruntat cu această problemă faţă de o proporţie de 1,6% a bolnavilor trataţi cu tamsulozin. Numai cinci bărbaţi au renunţat la continuarea tratamentului din acest motiv.
Concluzia finală a cercetătorilor a fost că studiul „suportă utilizarea clinică a silodsinului în tratamentul simptomelor de tract urinar inferior legate de BPH.”
BJU Int 2006;98:1019-1024.
Bolnavii au fost împărţiţi în trei grupuri în mod aleator, primind zilnic 4 mg silodsin, 0,2 mg tamsulozin sau placebo pe o perioadă totală de 12 săptămâni.
La începutul studiului punctajele obţinute la International Prostate Symptom Score (IPSS) la cele trei grupuri au fost 17,1, 17,0 şi 17,1. La grupul cu silodsin punctajul IPSS a scăzut cu 8,3, faţă de 6,8 (grupul cu tamsulozin) şi 5,3 (placebo).
La subgrupul pacienţilor care au avut simptome sevre, s-a notat o reducere semnificativă a punctajului IPSS după tratamentul cu silodsin faţă de placebo (12.4 vs. 8.7). Noul medicament a îmbunătăţit în mod semnificativ şi calitatea vieţii bolnavilor.
Reacţii adverse legate de medicamente au fost relatate de 69,7% a pacienţilor cu silodsin, de 47,45% a subiecţilor care au primit tamsulozin şi o proporţie de 36,4% a pacienţilor din grupul cu placebo. Cea mai frecventă reacţie nedorită în grupul silodsin a fost ejacularea anormală. 22,3% a pacienţilor din acest grup s-au confruntat cu această problemă faţă de o proporţie de 1,6% a bolnavilor trataţi cu tamsulozin. Numai cinci bărbaţi au renunţat la continuarea tratamentului din acest motiv.
Concluzia finală a cercetătorilor a fost că studiul „suportă utilizarea clinică a silodsinului în tratamentul simptomelor de tract urinar inferior legate de BPH.”
BJU Int 2006;98:1019-1024.
