Un studiu sponsorizat printre altele de organizaţia Wellcome Trust a identificat pentru prima oară modificări de natură genetică la copii diagnosticaţi cu sindromul ADHD (tulburare hiperkinetică cu deficit de atenţie), ceea ce înseamnă că părinţii unor astfel de copii nu mai pot fi ei înşişi învinovăţiţi pentru educaţia pe care au dat-o copiilor. Marcării ADN specifici, descoperiţi de cercetători, se situează în aceeaşi arie cerebrală ca şi variantele genetice
asociate cu autismul şi schizofrenia. Acest lucru înseamnă, potrivit autorilor articolului, publicat în revista Lancet, că ADHD poate fi mai degrabă clasificat drept tulburare de dezvoltare neurologică decât problemă de comportament. 'De prea multe ori, oamenii pun ADHD pe seama unei proaste educaţii sau a unei diete slabe. Ca şi clinician, pentru mine a fost clar faptul că nu acesta este motivul. Acum putem spune cu siguranţă că ADHD este o boală genetică, creierele copiilor care suferă de această tulburare dezvoltându-se diferit de cele ale altor copii', declara unul din autorii studiului, profesorul Anita Thapar, de la MRC Centre in Neuropsychiatric Genetics and Genomics, de pe lângă universitatea din Cardiff.Unul din 50 de copii suferă de ADHD iar în ciuda faptului că se credea că ei urmează să treacă de această fază, mulţi dintre ei continuă să aibă probleme şi în timpul vieţii de adult. Cercetările din trecut au demonstrat că ADHD este mai probabil să apară la un copil care are unul din părinţi afectat de această tulburare iar dacă un frate geamăn suferă de ADHD, celălalt geamăn are 75 la sută şanse să sufere şi el de aceeaşi tulburare. Studiul actual a descoperit prima dovadă directă prin analizarea eşantioanelor de ADN de la 366 de copii afectaţi de ADHD, cu vârste cuprinse între 5 şi 17 ani şi de la 1.047 de copii fără acest sindrom. Ei au descoperit, în cazul copiilor cu ADHD, o probabilitate mai mare ca aceştia să aibă anumite mici segmente de ADN duplicate sau lipsă, comparativ cu alţi copii. Deşi descoperirea se limitează la 16 la sută din subiecţii cu ADHD, cercetătorii afirmă că este foarte posibil ca restul să aibă alte variante genetice care nu au fost încă identificate. Cercetătorii au arătat că nu au descoperit o genă care singură să fie responsabilă pentru această tulburare, condiţiile de mediu fiind şi ele parte a tabloului, deşi nu se ştie actualmente care sunt acelea. ADHD este un sindrom complex, cu multe cauze diverse, afirma un alt autor, doctoriţa Kate Langley.
Descoperirile făcute nu vor fi folosite în diagnosticarea ADHD însă vor avea ca rezultat noi tratamente. Medicamentele stimulente folosite în mod obişnuit pentru a controla simptomele există de prin 1950. Grupurile de sprijin pentru ADHD au salutat descoperirile care, în opinia lor vor face mai uşoară viaţa familiilor, sperând că acestea vor fi o uşurare bine venită pentru multe familii care se confruntă zilnic cu critici şi ridiculizări atunci când încearcă să explice comportamentul copiilor lor.
