Investiție de 13 milioane de euro în Centrul de Radioterapie Oncologică de la Suceava

on .

 

 

 

Managerul SJU Suceava, Vasile Râmbu, a declarat că se ridica un Centru de Radioterapie Oncologică la standarde europene, în urma încheierii contractului de concesionare a 1.000 de m pătrați destinați acestui Centru, între Spitalul Județean de Urgență (SJU) și reprezentantul firmei clujene care va realiza investiția.

 

Managerul SJU Suceava a spus că investiția ce vizează realizarea și implementarea acestui proiect, în valoare de aproximativ 13 milioane de euro, urmează să se finalizeze până la sfârșitul anului viitor.

 

 

Suprafața de teren concesionată este situată în curtea spitalului vechi, între compartimentul de Dermatologie și Secția de Oncologie, și este destinată construcției Centrului de Radioterapie.

 

Demersurile pentru înființarea unui astfel de centru la Suceava au fost începute, cu sprijinul Consiliului Județean (CJ), în urmă cu doi ani, avându-se în vedere creșterea incidenței bolilor oncologice în România, dar și în județ.

 

Râmbu a spus că această investiție era necesară, în condițiile în care în regiunea Moldovei există un singur astfel de centru, la Iași, iar listele de așteptare foarte mari și timpul îndelungat pentru accesarea terapiei sunt în defavoarea pacientului.

 

De asemenea, Centrul de Radioterapie de la Suceava vine în sprijinul pacienților și aparținătorilor acestora din județ, dar poate ajuta și bolnavi din Ucraina și Republica Moldova.

 

Echipa medicală a centrului de radioterapie va fi formată pentru început din medici, fizicieni și asistenți medicali de la Iași, care au acceptat implicarea în acest proiect.

 

Președintele CJ Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, a declarat că județul are o populație numeroasă, iar incidența bolilor oncologice este mare.

 

''Soluția nu este în niciun caz în zona publică. Nu puteam să găsim o finanțare suficientă astfel încât să ne permită să facem o asemenea de investiție. Sunt totuși câteva milioane de euro în joc. Soluția corectă pe care am găsit-o este concesiunea unui teren (...) Din zona privată va veni partea financiară, partea de organizare, partea de dotare cu resursă logistică materială și umană. Evident, formula de sistem va fi gândită în colaborare cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, dar și cu noi, ca parteneri. Eu cred că e un moment important pentru Suceava, să demonstrăm că zona publică și zona privată poate să facă ceva important'', a spus Nechifor.

 

Coordonatorul Secției de Oncologie din cadrul SJU Suceava, medicul primar oncolog Doina Elena Ganea, a declarat pentru AGERPRES că realizarea unui astfel de centru de radioterapie la Suceava este importantă pentru pacienții oncologici adulți și copiii diagnosticați cu astfel de afecțiuni, deoarece va permite realizarea unei secvențe de radioterapie mai aproape de domiciliul acestora.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!