Osteosarcomul este o formă rară de cancer osos dar foarte agresivă, care afectează anual circa 500 de copii din Statele Unite, dintre care 100 dezvoltă boală metastatică anual, alţi 100 prezentând recădere. După apariţia metastazelor rata mortalităţii este de 90%. Aceştia sunt copii care ar putea beneficia de noua chimioterapie inhalatorie.
Specialiştii în ocologia pediatrică de la Spitalul Pediatric Montefiore au observat, în cursul unui studiu clinic, eficienţa cisplatinului administrat pe cale inhalatorie la copii cu osteosarcom, acesta prezentând mai multe avantaje faţă de chimioterapia curentă standard, administrată intravenos (cu efecte secundare importante de genul afectării renale şi pierderii auzului).Cisplatinul administrat prin nebulizare, în corturi de aer purificat, izolate, pătrunde mai uşor şi mai profund în ţesutul pulmonar, ajungând într-o concentraţie mai înaltă la celule canceroase.