"Credem că am identificat mecanismele neuronale ale acestui fenomen şi sperăm că această descoperire, precum şi cercetările viitoare, vor avea ca rezultat noi abordări terapeutice şi noi medicamente care să permită tratarea problemelor emoţionale", a adăugat el. Acest cercetător de la Universitatea Colorado (vest) a menţionat pe acest subiect fobiile, comportamentele obsesionale sau stările de stres provocate de o experienţă traumatizantă.
În timpul unei perioade de antrenament, participanţii au trebuit să memoreze 40 de imagini care conţineau un chip uman emoţional "neutru" asociat unei scene perturbante, precum cea a unui soldat rănit, a unui scaun electric sau a unui accident rutier. Subiecţii au fost supuşi apoi unui exerciţiu pentru a se stabili dacă la vederea "imaginii neutre" ei puteau să-şi amintească sau să uite voluntar imaginea traumatizantă corespunzătoare. Creierul lor a fost supus unui IRM (imagistică prin rezonanţă magnetică), care permite vizualizarea în timp real a funcţionării unui organ. Potrivit cercetătorilor, procesul de suprimare a memoriei se situează în cortexul prefrontal, considerat "centrul de control al gândurilor"./Rompres/