Marinol (dronabinol, una dintre cele peste 400 de substanţe extrase din marihuana), versiunea sintetică a delta-9-tetrahidrocannabisului, administrat bolnavilor canceroşi în timpul curelor de citostatice singur sau în combinaţie cu ondansteron (Zofran), reduce semnificativ greţurile şi vărsăturile provocate de chimioterapie în comparaţie cu placebo, aflăm dintr-un articol prezentat la Conferinţa anuală a Asociaţiei Americane de Oncologie Clinică.
Peste jumătate dintre bolnavii trataţi cu citostatice suferă de efectele adverse neplăcute ale acestora printre care greţuri şi vărsături repetate, de multe ori rezistente la medicamentele curent folosite. De obicei simptomele sunt mai severe în prima zi de cură, dar de multe ori acestea persistă şi după 24 de ore, provocând o stare generală alterată, cu fatigabilitate, insomnie, agitaţie, cu deterioarea consecutivă a funcţiilor fizice şi cognitive, care îngreunează sau fac imposibilă continuarea regimului citostatic.
Rezultatele studiului dublu-orb randomizat pe 64 de subiecţi chimiotrataţi, împărţiţi în patru grupe (un grup tratat cu Marinol, un grup cu ondansteron, un grup care a primit o combinaţie de Marinol şi ondansteron şi un grup de control) au arătat o îmbunătăţire semnificativă a simptomatologiei chiar din prima zi, care a persistat pe toată durata studiului( 5 zile). Doar 12% dintre pacienţii trataţi cu Marinol şi ondansteron au mai necesitat suport medicamentos din cauza greţurilor şi vărsăturilor, în comparaţie cu 24% din grupul care a primit doar Marinol, 31% dintre cei trataţi cu ondansteron şi 43% dintre cei care au primit placebo.
Nu s-au înregistrat efecte adverse importante la nivelul sistemului nervos central, totuşi Marinol trebuie administrat cu precauţie la pacienţii depresivi, schizofrenici, cardiaci, maniacali, consumatori de alcool, gravide şi copii.