Secţia de Etică Medicală a ªcolii de Medicină Harvard iniţiază aproparea unui nou forum pentru public intitulat „Soliciting Organs Over the Internet” care împreună cu site-ul „MatchingDonors.com” se va preocupa de problema prelevării organelor pentru transplant.
Marea majoritate a transplantelor de organe se efectuează sub supravegherea organizaţiei coordonate guvernamental UNOS (United Network for Organ Sharing), care este responsabilă pentru întocmirea listelor de aşteptare, estimarea priorităţilor, etc. S-a întâmplat ca UNOS să descurajeze anumiţi pacienţi în acceptarea organelor de la donatori neraportaţi. Noul program pe internet i-ar putea oferi pacienţilor o scală mai largă pentru solicitări.
Website-ul MatchingDonors.com, deşi criticat de cei de la UNOS, a reuşit deja să facă rost de organ pentru 7 bolnavi la care intervenţia s-a cununat cu succes. Pe listă sunt înscrise deja în jur de 2000 de voluntari care ar dona un rinichi, o parte din pancreas, ficat, plămâni, măduvă osoasă sau intestine.
Totuşi prin creşterea numărului de donatori din rândul familiei sau prietenilor, comunitatea medicală se va confrunta cu probleme de etică importante.