"Această încetinire a neurodegenerescenţei este echivalentă unei prelungiri cu cinci ani a capacităţilor mintale", a afirmat ea, precizând că studiul conţine concluziile unor cercetări care au durat şase ani.
Lucrarea, efectuată de cercetători ai ªcolii de medicină Rush din Chicago (Illinois), a fost efectuată pe un eşantion de 3.718 persoane, având ca obiectiv să determine potenţialele efecte ale regimurilor alimentare bogate în legume şi în fructe pentru a frâna declinul memoriei la persoanele cu vârste depăşind 65 de ani.
Printre legumele consumate, spanacul, lăptuca sau alte legume cu frunze de acelaşi tip, au avut - aparent - efectele cele mai promiţătoare pentru a încetini pierderea memoriei, subliniază cercetătorii.
Studiul a mai arătat că, cu cât o persoană este mai vârstnică, cu atât încetinirea neurodegenerescenţei cerebrale este mai pronunţată dacă subiectul consumă mai mult de două porţii de legume zilnic.
Neurology 2006;67:1370-137