Programul naţional pentru diabet va fi preluat din punct de vedere
financiar de Ministerul Sănătăţii
Publice, de la Casa Naţională de
Asigurări de Sănătate, începând cu luna septembrie, a anunţat conf. dr. Vlad Iliescu, secretar de
stat în Ministerul Sănătăţii, cu prilejul unei dezbateri privind medicamentele,
organizată de către Asociaţia Presei din Domeniul Medical. Antidiabeticele orale vor fi compensate 100% şi vor fi distribuite
prin farmacii cu circuit deschis,
insulina însă va fi livrată prin farmaciile spitalelor, respectiv spitalele de
diabet. Numărul farmaciilor care vor
livra insulină va creşte, ducând astfel la reducerea cozilor, a precizat
secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Publice, conf. dr. Vlad Iliescu. El
a mai spus că primii bani colectaţi de
la taxa pe viciu vor fi alocaţi programului de diabet, până la sfârşitul
anului fiind necesari pentru programul de diabet 30 de milioane lei.
La rândul său, preşedintele Casei
Naţionale de Asigurări de Sănătate, prof.
dr. Cristian Vlădescu, a menţionat că în programul de diabet sunt 370.000 diabetici, din care 75% iau medicamente antidiabetice orale, iar 25% insulină.
Preşedintele Asociaţiei Românde a
Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), dr. Marius Sava,
a spus că România este singura ţară din Europa în care se mai fac licitaţii naţionale pentru
insulină. Insulina ar trebui, în opinia sa, să se găsească în orice farmacie.
În replică, secretarul de stat din
Ministerul Sănătăţii a reliefat că insulina trebuie controlată şi prin faptul
că ea se livrează în farmaciile din spitale sau din centrele de diabet care
asigură un control al diabeticilor.
Licitaţii pentru programul
naţional de diabet nu s-au mai făcut din 2003. Ele sunt în derulare în acest moment. (Rompres)