Numărul
cazurilor de oreion s-a dublat, în această primăvară, în Harghita, faţă de
perioada similară a anului trecut, cele mai multe dintre îmbolnăviri fiind
semnalate în comunităţile şcolare. Dr.
Lazar Cecilia, din cadrul Compartimentului
Epidemiologic al Direcţiei de Sănătate Publică Harghita, a declarat că, în
luna martie a acestui an, au fost înregistrate aproximativ 160 de cazuri de oreion, în timp ce anul trecut au fost doar 77. Cu toate acestea, dr. Lazar a
ţinut să precizeze că nu se poate vorbi despre o epidemie, ci doar de focare
locale, mai ales în unele comunităţi şcolare, în care virusul se transmite
destul de repede.
Pentru prevenirea îmbolnăvirilor,
lunar, copii care împlinesc vârsta de un
an sunt vaccinaţi împotriva oreionului, dar acest program naţional se
derulează doar de 3 ani.
Boala este provocată de un virus şi
debutează cu stare generală alterată, frisoane şi inflamarea celor două glande
situate de o parte şi de alta a maxilarului inferior. Pentru că este vorba de o boală virală,
medicii recomandă izolarea, repaus la pat şi administrarea de lichide şi
vitamine. O atenţionare specială îi priveşte pe băieţi a căror testicule pot fi
afectate de virus, acesta putând genera chiar sterilitate. (Rompres)