Guvernul a interzis 36 de substanţe etnobotanice

on . . Accesări: 5068

amanita_muscaria_close_up.jpgGuvernul României a aprobat astăzi Ordonanţa de Urgenţă pentru completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi a Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, susbtanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope elaborată de către Ministerul Sănătăţii. Ministerul Sănătăţii a stabilit lista cu plante şi substanţe cu proprietăţi psihoactive care vor fi interzise, după ce s-au dovedit a fi periculoase pentru sănătate. Efectele produse de aceste substanţe sunt similare celor date de substanţele psihotrope, având efect direct asupra creierului uman (stări confuzionale-pierderea identităţii, halucinaţii, diminuarea atenţiei combinate cu efecte adverse ca: dureri puternice de cap, anxietate, ameţeli, confuzie şi atacuri severe de panică, creşterea frecvenţei cardiace, tensiunii arteriale şi a temperaturii corpului). În anul 2009, peste 1300 de persoane, majoritatea tinere, au solicitat asistenţă medicală după ce au suferit intoxicaţii grave cauzate de consumul de plante etnobotanice.

Conform noului act normativ, pe listele existente în Legea 143/2000 au fost introduse noi plante şi substanţe  a căror cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, oferire, punere în vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărare, deţinere, fără drept se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani, respectiv de la  10 la 20 de ani pentru droguri de mare risc. (la droguri de risc - pentru consum propriu, cumpărare sau deţinere fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani, la droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani).

Noile plante şi substanţe identificate sunt, în marea majoritate:

PLANTE:
- SPECII DE SALVIE (Salvia divinorum Epling & Játiva)– este o plantă care produce halucinaţii – Tabelul III (din Legea 143/2000), închisoare de la 3-15 ani
- SPECII DE MITRAGINA (Mitragyna speciosa Korth (Kratom) – este o plantă cu efecte similare cocainei. Creează dependenţă - Tabelul III (din Legea 143/2000), închisoare de la 3-15 ani

CIUPERCI:

- Amanita muscaria (L:Fr.) Lam. - Tabelul III (din Legea 143/2000), închisoare de la 3-15 ani
- Amanita pantherina - Tabelul III (din Legea 143/2000), închisoare de la 3-15 ani
- Toate speciile din genul Psilocybe - produce halucinaţii, cu efecte similare LSD (ACIDUL LISERGIC) - Tabelul I (din Legea 143/2000), închisoare de la 10-20 ani

SUBSTANÞE:

- LSA (AMIDA ACIDULUI LISERGIC) – Tabelul III (din Legea 143/2000), închisoare de la 3-15 ani
- KETAMINA - Creează dependenţă, au fost înregistrate până în prezent 2 decese - Tabelul III (din Legea 143/2000), închisoare de la 3-15 ani
- DERIVATI DE PIPERAZINA - produce halucinaţii - Tabelul I (din Legea 143/2000), închisoare de la 10-20 ani
- SARE DE BAIE (MEFEDRONA) – au fost înregistrate cazuri de decese - Tabelul I (din Legea 143/2000), închisoare de la 10-20 ani

În termen de 10 zile de la publicarea ordonanaţei în MO cei care comercializează aceste produse au obligaţia de a le distruge.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!