CAP. I - Domeniul de aplicare şi principii generale

ART. 1
Prezentul cod cuprinde normele de conduită obligatorii în legatură cu exerciţiul drepturilor şi îndatoririlor profesionale ale medicului.

ART. 2
Prevederile prezentului cod, atât cele ce reamintesc regulile morale pe care orice medic trebuie să le respecte, cât şi cele care privesc aspecte tehnice, precum şi comportarea faţă de confraţi, sunt obligatorii pentru medicii din evidenţa Colegiului Medicilor din România. Medicii care au activităţi în învaţamânt răspund în respectarea prevederilor prezentului cod de cei pe care îi au în îndrumare.

ART. 3
Sănătatea omului este ţelul suprem al actului medical. Obligaţia medicului constă în a apăra sănătatea fizică şi mentală a omului, în a uşura suferinţele, în respectul vieţii şi demnităţii persoanei umane, fără discriminari în funcţie de vârstă, sex, rasă, etnie, religie, naţionalitate, condiţie socială, ideologie politică sau orice alt motiv, în timp de pace, precum şi în timp de război. Respectul datorat persoanei umane nu încetează nici după decesul acesteia.

ART. 4
În exercitarea profesiei sale, medicul acordă prioritate intereselor pacientului, care primează asupra oricăror alte interese.

ART. 5
În exercitarea profesiei sale, medicul este obligat să respecte drepturile fundamentale ale omului şi principiile etice în domeniul biomedical. Colegiul Medicilor din România va actualiza periodic prevederile prezentului cod în concordanţă cu declaraţiile şi convenţiile la care România este parte, privind etica în domeniul biomedical.

ART. 6
Este interzis medicului, în exercitarea profesiei sale, să impună pacientului opiniile sale personale de orice natură ar fi acestea.

ART. 7
Medicul nu trebuie să înceteze niciodată, în decursul vieţii sale profesionale, să îşi însuşească achiziţiile ştiinţei medicale, în scopul îmbunatăţirii cunoştinţelor sale medicale.

ART. 8
Medicul trebuie ca, în conformitate cu abilităţile şi cunoştinţele sale, să contribuie la informarea obiectivă a publicului şi autorităţilor medicale în ceea ce priveşte problemele medicale. Medicul care oferă informaţii medicale în mass-media trebuie să verifice modul în care afirmaţiile sale sunt făcute publice şi să ia atitudine în cazul denaturării acestora.

CAP. II – Îndatoriri generale

SECÞIUNEA A - Despre independenţa profesională a medicului şi responsabilitate

ART. 9
Medicul are independenţă profesională absolută, libertatea absolută a prescripţiilor şi actelor medicale pe care le consideră necesare, în limitele competenţei sale, şi este răspunzător pentru acestea. În cazul limitării prin constrângeri administrative şi/sau economice a independenţei sale, medicul nu este răspunzator.

ART. 10
Medicul nu va garanta vindecarea afecţiunii pentru care pacientul i s-a adresat.

ART. 11
În activitatea medicală ce se desfăşoară în echipa (secţii de spital, proces de învăţământ medical tip rezidenţiat), răspunderea pentru actele medicale aparţine şefului echipei, în limitele atribuţiilor administrative de coordonare, şi medicului care efectuează direct actul medical, în limitele competenţei sale profesionale şi rolului care i-a fost atribuit de şeful echipei. În echipele interdisciplinare, şeful echipei se consideră a fi medicul din specialitatea în care s-a stabilit diagnosticul major de internare, dacă nu există reglementări speciale care să prevadă altfel.

ART. 12
Încredintarea totală sau parţială a obligaţiilor proprii către alte persoane, în lipsa controlului personal, constituie abatere deontologică.

ART. 13
Exprimarea consimţământului informat al pacientului pentru tratament nu înlatură responsabilitatea medicului pentru eventualele greşeli profesionale.

SECÞIUNEA B - Secretul profesional

ART. 14
Secretul profesional este obligatoriu, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege.

ART. 15
Fac obiectul secretului profesional tot ceea ce medicul, în timpul exercitării profesiei sale, a aflat direct sau indirect în legătură cu viaţa intimă a bolnavului, a familiei, a aparţinătorilor, precum şi probleme de diagnostic, prognostic, tratament, diverse circumstanţe în legătură cu boala. Secretul profesional persistă şi după terminarea tratamentului sau decesul pacientului.

ART. 16
Secretul profesional trebuie păstrat şi faţă de aparţinători, dacă pacientul nu doreşte altfel.

ART. 17
Secretul profesional trebuie păstrat faţă de colegi, cadre sanitare şi instituţiile medicale care nu sunt implicate în actul medical al pacientului în cauză.

ART. 18
În comunicările ştiinţifice cazurile vor fi în aşa fel prezentate încât identitatea bolnavului să nu poată fi recunoscută.

ART. 19
În cazul în care nu este contrar intereselor pacientului, medicul curant va permite accesul mass-media la pacient numai cu acceptul acestuia. Medicii şefi ai unităţilor medicale sunt obligaţi să ia toate măsurile în aşa fel încât accesul mass-media la pacient să se facă numai cu acceptul medicului curant şi al pacientului. Acordarea de informaţii cu privire la un anumit caz se poate face numai cu acordul pacientului, al medicului curant şi al şefului unităţii medicale.

ART. 20
Evidenţele medicale trebuie păstrate ca materiale secrete profesionale.

SECÞIUNEA C - Reguli generale de comportament în activitatea medicală

ART. 21
Medicul nu poate trata un pacient fără a-l examina medical în prealabil, personal. Numai în cazuri excepţionale, de urgenţă sau în cazuri de forţă majoră (îmbolnăviri pe nave maritime aflate în mers, pe avioane în zbor, locuri inaccesibile sau în timp util) se vor da indicaţii de tratament prin mijloace de telecomunicaţii.

ART. 22
Medicul poate executa o activitate medicală doar dacă are pregătire şi practică suficientă pentru aceasta. Această prevedere nu se aplică în cazuri de urgenţă vitală, care nu poate fi rezolvată altfel.

ART. 23
Medicul poate utiliza numai aparate de diagnostic sau tratament autorizate şi pentru mânuirea cărora are pregătire ori suficientă practică.

ART. 24
Dacă în urma examinării sau în cursul tratamentului medicul consideră că nu are suficiente cunoştinţe ori experienţă pentru a asigura o asistenţă corespunzătoare, va solicita un consult, prin orice mijloace, cu alţi specialişti sau va îndruma bolnavul către aceştia.

ART. 25
În caz de pericol de moarte iminent, medicul va rămâne lângă pacient atât timp cât este nevoie de ajutorul lui profesional.

ART. 26
Pacientul nevindecabil va fi tratat cu aceeaşi grijă şi aceeaşi atenţie ca şi cel care are şanse de vindecare.

ART. 27
Medicul va informa pacientul asupra bolii acestuia, tratamentului necesar şi a şanselor de însănătoşire. Medicul va evita să trezească prin comportamentul lui imaginea unei boli mai grave decât este ea în realitate.

ART. 28
Medicul va păstra o atitudine de strictă neutralitate şi neamestec în problemele familiale ale bolnavului, exprimându-şi părerea numai dacă este solicitat şi numai dacă intervenţia este motivată de interesul sănătăţii bolnavului.

ART. 29
Medicul nu trebuie să se implice în problemele legate de interesele materiale din familia bolnavului său.

SECÞIUNEA D - Obligativitatea acordării asistenţei medicale

ART. 30
Medicul care se găseşte în prezenţa unui bolnav sau rănit în pericol are obligaţia să îi acorde asistenţă la nivelul posibilităţilor momentului şi locului ori să se asigure că cel în cauză primeşte îngrijirile necesare.

ART. 31
În caz de calamităţi naturale sau accidentări în masă, medicul este obligat să răspundă la chemare, chiar să îşi ofere de bunăvoie serviciile medicale imediat ce a luat cunoştinţă despre eveniment.

ART. 32
Medicul poate refuza acordarea de îngrijiri de sănătate din motive personale sau profesionale temeinice, îndrumând pacientul spre alte surse de îngrijire medicală, cu excepţia situaţiilor de urgenţă. Medicul este obligat să pună la dispoziţie confratelui care preia pacientul toate informaţiile medicale referitoare la caz.

SECÞIUNEA E - Întreţinerea şi folosirea cunoştinţelor profesionale. Educaţia medicală continuă

ART. 33
Medicii au datoria de a-şi perfecţiona continuu cunoştinţele profesionale.

ART. 34
În folosirea unor metode terapeutice noi trebuie să primeze interesul pacientului, iar acestea nu pot fi utilizate decât după evaluarea raportului risc-beneficiu.

SECIÞUNEA F - Integritatea şi imaginea medicului

ART. 35
Medicul trebuie să fie model de comportament etico-profesional, contribuind la creşterea nivelului său profesional şi moral, a autorităţii şi prestigiului profesiunii medicale pentru a merita stima şi încrederea pacienţilor şi a colaboratorilor.

ART. 36
Medicul nu trebuie să se folosească de un mandat electiv, o funcţie administrativă sau de alte autorităţi pentru a-şi creşte clientela.

ART. 37
Medicul poate folosi numai titlul la care are dreptul, conform pregătirii sale profesionale.

ART. 38
Informările privind serviciile medicale sunt acceptate, cu condiţia să fie corecte, şi se pot referi la:
  a) sediul profesional, orele de funcţionare, conducerea instituţiei medicale;
  b) specialitatea şi titlul medicului;
  c) metodele de diagnostic şi tratament folosite. Aceste informaţii trebuie să se refere numai la metode de diagnostic şi tratament fundamentate ştiinţific şi acceptate în lumea medicală. Nu trebuie să conţină informaţii eronate sau care ar putea induce pacienţii în eroare;
  d) tarifele percepute.
Aceste informaţii nu trebuie să inducă pacienţilor impresia că neapelarea la serviciile medicului respectiv le poate pune în pericol starea de sănătate fizică sau psihică.

ART. 39
Medicul nu poate face reclamă unor medicamente sau bunuri medicale de consum. Menţionarea denumirii unor medicamente sau bunuri medicale în cuprinsul unor articole, cărţi, făcută în scop ştiinţific, nu se consideră reclamă.

ART. 40
Medicul nu trebuie să facă propagandă în mediile nemedicale sau chiar medicale unor procedee de diagnostic ori tratament insuficient probate, fără să sublinieze şi rezervele ce se impun.

ART. 41
Este contrară eticii înţelegerea dintre doi medici, între medic şi farmacist sau între medic şi un cadru auxiliar pentru obţinerea de avantaje materiale.

ART. 42
Este interzisă medicului practician implicarea în distribuirea unor remedii, aparate sau produse medicamentoase autorizate ori neautorizate.

ART. 43
Este interzisă practicarea de către medic a unor activităţi care dezonorează profesia medicală. Orice medic trebuie să se abţină, chiar în afara vieţii profesionale, de la acte de natură să ducă la desconsiderarea acesteia.

ART. 44
Medicul nu poate fi obligat să îşi exercite profesia în condiţii ce ar putea compromite calitatea îngrijirilor medicale şi a actelor sale profesionale, cu excepţia urgenţelor medico-chirurgicale vitale.

ART. 45
Medicul nu poate propune sau aplica pacientului ca benefice ori lipsite de riscuri remedii sau procedee iluzorii ori insuficient probate. Orice practică neştiinţifică este interzisă.

ART. 46
Este interzisă acordarea de facilităţi, colaborarea sau sprijinirea oricărei persoane care practică ilegal medicina. Medicul are obligaţia de a sesiza existenţa unor astfel de situaţii colegiului teritorial al medicilor.

SECÞIUNEA G - Onorarii şi atragerea bolnavilor

ART. 47
Este interzisă emiterea oricărui document medical care ar aduce pacientului un avantaj material nejustificat sau ilicit.

ART. 48
Este interzisă medicului practicarea concurenţei neloiale, inclusiv prin practicarea unor tarife minimale, vădit disproporţionate faţă de costul real al serviciului medical, în scopul atragerii clientelei. Este admis serviciul gratuit în scopuri filantropice, cu informarea colegiului teritorial al medicilor cel mai târziu la 3 zile după acordarea asistenţei medicale.

CAP. III - Îndatoriri faţă de bolnavi

SECÞIUNEA A - Respectarea drepturilor persoanei

ART. 49
Medicul trebuie să respecte dreptul persoanei în privinţa opţiunii libere asupra medicului său curant şi chiar să faciliteze această posibilitate.

ART. 50
Un medic care este solicitat sau are obligaţia să examineze o persoană privată de libertate ori să dea îngrijiri în mediu carceral nu poate nici direct, nici indirect, fie şi numai prin simpla prezenţă, să cauţioneze sau să favorizeze atingerea integrităţii fizice ori psihice a vreunui deţinut, inclusiv a demnităţii acestuia. Dacă medicul constată că persoana privată de libertate a suportat maltratări, are obligaţia să informeze autoritatea judiciară.

SECÞIUNEA B - Relaţia cu pacientul

ART. 51
Exercitarea profesiei medicale nu trebuie făcută impersonal, ci încercând stabilirea unei relaţii umane cu pacientul, pentru ca, la nevoie, compasiunea din partea medicului să nu pară un act formal.

ART. 52
Este interzis ca medicul curant să întreţină relaţii sexuale cu pacienţii săi sau să-i supună pe aceştia unor acte degradante pentru fiinţa umană.

ART. 53
Medicul trebuie să dea dovadă de diligenţă maximă în stabilirea diagnosticului, tratamentului adecvat şi în evitarea complicaţiilor previzibile la pacientul aflat în îngrijirea sa.

ART. 54
Prescripţiile medicale trebuie formulate cât mai clar, medicul asigurându-se că a fost înţeles complet de către bolnav şi anturajul acestuia, mergând până la încercarea de a supraveghea executarea tratamentului.

ART. 55
Din momentul în care a răspuns unei solicitări, medicul este automat angajat moral să asigure bolnavului în cauză îngrijiri conştiincioase şi devotate, inclusiv prin trimiterea pacientului la o unitate medicală sau la un specialist cu competenţe superioare.

ART. 56
Medicul curant are obligaţia de a face toate demersurile medicale pentru a facilita pacientului său obţinerea drepturilor sale ce decurg din starea de boală.

ART. 57
În caz de război, cataclisme, epidemii şi atentate, medicul nu are dreptul să îşi abandoneze bolnavii, cu excepţia unui ordin formal al unei autorităţi competente în conformitate cu legea.

SECÞIUNEA C – Consimţământul

ART. 58
Pentru orice intervenţie medicală diagnostică sau terapeutică este necesar consimţământul informat al pacientului.

ART. 59
Consimţământul pacientului va fi exprimat în condiţiile legii.

ART. 60
Consimţământul va fi dat după informarea pacientului asupra diagnosticului, prognosticului, alternativelor terapeutice, cu riscurile şi beneficiile acestora.

ART. 61
În situaţia pacienţilor minori, incompetenţi sau care nu îşi pot exprima voinţa, consimţământul va aparţine reprezentanţilor legali. Dacă medicul curant apreciază că decizia reprezentantului legal nu este în interesul pacientului, se constituie o comisie de arbitraj de specialitate pentru a evalua cazul şi a lua decizia.

ART. 62
În situaţii de urgenţă, când este pusă în pericol viaţa pacientului, iar acesta nu îşi poate exprima voinţa şi rudele sau reprezentanţii legali nu pot fi contactaţi, consimţământul este implicit, iar medicul va face tot ceea ce este posibil pentru salvarea pacientului, urmând ca informarea acestuia să se facă ulterior.

ART. 63
Prognosticul grav va fi împărtăşit pacientului cu prudenţă şi tact, ţinându-se cont de starea psihică a acestuia. Prognosticul va fi dezvăluit şi familiei doar dacă pacientul consimte la aceasta. În cazul în care se consideră că dezvăluirea prognosticului infaust va dauna pacientului său atunci când acesta nu doreşte să afle, prognosticul poate fi dezvăluit familiei.

SECÞIUNEA D - Probleme ale îngrijirii minorilor

ART. 64
Medicul trebuie să fie aparătorul intereselor medicale ale copilului bolnav atunci când apreciază că starea de sănătate a copilului nu este bine înţeleasă sau nu este suficient de bine protejată de anturaj.

ART. 65
Dacă medicul apreciază că un minor este victima unei agresiuni sau privaţiuni, are obligaţia de a-l proteja uzând de prudenţă şi anunţând autoritatea competentă.

SECÞIUNEA E - Eliberarea de documente

ART. 66
Este interzisă eliberarea pentru bolnav a unor certificate de complezenţă sau a unor rapoarte tendenţioase. Orice act medical va oglindi realitatea obiectivă.

ART. 67
Medicul poate emite certificate, atestate şi documente permise de lege, pe baza propriilor sale constatări şi a examenelor necesare în acest scop. Este interzis ca informaţiile medicale să fie prezentate deformat sau ascunse. Documentele medicale vor respecta forma prevăzută de lege. Documentele medicale nu trebuie să conţină mai multe date decât este necesar scopului pentru care acestea sunt întocmite şi eliberate.

ART. 68
Persoana la care se referă documentul medical emis are dreptul de a fi informată cu privire la conţinutul acestuia.

CAP. IV - Îndatoriri faţă de public

ART. 69
Medicul chemat într-o familie ori colectivitate trebuie să se îngrijească de respectarea regulilor de igienă şi de profilaxie. El va semnala bolnavului şi anturajului responsabilitatea ce revine acestora faţă de ei înşişi, dar şi faţă de comunitate şi colectivitate.

ART. 70
Medicul are obligaţia morală de a aduce la cunostinţa organelor competente orice situaţie de care află şi care reprezintă un pericol pentru sănătatea publică.

CAP. V - Relaţiile medicului cu colegii şi colaboratorii, consultul medical, reguli de comportare cu alţi profesionişti din sfera sanitară, obligaţii faţă de Colegiul Medicilor din România

SECÞIUNEA A - Relaţiile medicului cu colegii şi colaboratorii. Confraternitatea

ART. 71
Medicul va trebui să îşi trateze confraţii aşa cum ar dori el însuşi să fie tratat de ei. În baza spiritului de corp, medicii îşi datorează asistenţă morală.

ART. 72
Schimbul de informaţii între medici privind pacienţii trebuie să se facă obiectiv şi în timp util, în aşa fel încât asistenţa medicală a pacienţilor să fie optimă.

ART. 73
Dacă un medic are neînţelegeri cu un confrate, trebuie să prevaleze concilierea potrivit Statutului Colegiului Medicilor din România.

ART. 74
Este interzisă răspândirea de comentarii ce ar putea să prejudicieze reputaţia profesională a unui confrate. Medicii trebuie să ia apărarea unui confrate atacat pe nedrept.

ART. 75
Constituie încalcare a regulilor etice blamarea şi defăimarea colegilor (critica pregătirii sau activităţii lor medicale) în faţa bolnavilor, aparţinătorilor, a personalului sanitar etc., precum şi orice expresie sau act capabil să zdruncine încrederea în medicul curant şi autoritatea acestuia.

ART. 76
Atunci când un medic ia cunoştinţă despre greşeli etice sau profesionale care aduc atingere imaginii profesiei, comise de către un coleg, trebuie să ia atitudine cu tact, încercând să discute problema cu confratele în cauză. Dacă aceasta nu dă rezultate, medicul are obligaţia să discute cazul în cadrul Colegiului Medicilor din România, înainte de a se adresa autorităţilor competente.

SECÞIUNEA B - Consultul medical

ART. 77
Ori de câte ori medicul consideră necesar să ceară părerea unui coleg pentru elucidarea diagnosticului, formularea planului terapeutic sau a indicaţiei unei intervenţii, acesta va propune, de acord cu bolnavul sau aparţinătorii lui şi ţinând cont de preferinţele acestuia, un consult cu alţi confraţi.

ART. 78
Consultul este organizat de medicul curant şi este recomandabil ca medicii chemaţi pentru consult să examineze bolnavul în prezenţa medicului curant. Apoi medicii se retrag pentru a discuta cazul. După ce au căzut de acord, medicul curant comunică bolnavului sau aparţ