Doriţi să susţineţi îmbunătăţirea condiţiei tuturor pacienţilor din România?

on . . Accesări: 3834

pacient.jpgManifestul Pacienţilor din România, găzduit pe platforma online www.infopacienti.ro, poate primi, începând cu data de 11 ianuarie 2010, semnăturile de aderare la cauza pe care o susţine: îmbunătăţirea condiţiei tuturor pacienţilor din ţara noastră. Manifestul pentru Pacienţii din România este primul document, redactat sub forma unei petiţii, care doreşte să vină în sprijinul pacienţilor, prin implicarea tuturor actorilor din domeniul sănătăţii. Manifestul a fost supus dezbaterii publice începând cu data de 23 decembrie 2009, timp de două săptămâni şi jumătate. În această perioadă, propunerile venite pe e-mail, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., au fost analizate de către reprezentanţii Sănătatea Media Group, iniţiatorii acestui Manifest. Astfel, au fost selectate cele mai interesante sugestii, în scopul îmbunătăţirii conţinutului Manifestului pentru Pacienţi.

'Ne-a bucurat mult faptul că, de la anunţarea dezbaterii publice asupra Manifestului pentru Pacienţii din România, am primit foarte multe propuneri şi sugestii cu privire la documentul iniţiat de Sănătatea Media Group. Acest lucru ne-a demonstrat că susţinem o cauză care este a noastră, a tuturor, şi că toţi românii sunt interesaţi de o mai bună funcţionare a sistemului sanitar şi, mai ales, de o mai bună comunicare între pacienţi şi medici, respectiv între pacienţi şi reprezentanţii autorităţilor din domeniul sănătăţii. Feedback-ul primit îmi dă convingerea că Manifestul pentru Pacienţi îşi va îndeplini misiunea, iar luna martie va fi recunoscută şi declarată în mod oficial drept Luna Pacientului din România, începând cu anul 20 10. În continuare, aşteptăm semnăturile de aderare la acest Manifest, pentru ca vocea pacientului să fie într-adevăr una puternică, susţinută cât mai mulţi semnatari!', a declarat Simona Wist, PR Manager al companiei.

Conferinţa Naţională a Pacienţilor va avea loc la Bucureşti, în perioada 11-13 martie 2010, în scopul informării şi îmbunătăţirii condiţiei pacientului român.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!