Rata de supravieţuire la cinci ani a bolnavilor cu limfom non Hodgkin, după tratamentul standard, se estimează la 59%, potrivit Fundaţiei de Cercetare în Limfoame (SUA). Limfoamele difuze cu celule mari B sunt cele mai frecvente dintre tipurile de LNH. Terapiile convenţionale dau rezultate mai bune ocazional, la anumiţi pacienţi, dar nevoia pentru terapii mai eficiente este constant crescută. Potrivit unui articol prezentat la cel de-al 47-le Întâlnire Anuală - Expoziţie organizată de Societatea Americană de Hematologie în Georgia, Atlanta în 12 decembrie, o nouă substanţă, enzastaurina HCI (un produs al firmei Lilly Oncology, studiu în faza a II-a) poate încetini progresia limfomului nonHodgkin cu celule mari B (DLBCL) la anumiţi pacienţi chimiotrataţi.
 Enzastaurina inhibă proteina PKC-beta (care stimulează proliferarea celulară) şi calea AKT/P13, iar mai multe studii multicentrice anterioare au demostrat că supraexpresia proteinei PKC-beta se asociază cu un prognostic prost la bolnavii cu DLBCL.
 Pe de altă parte, se pare că enzastaurina poate suprima procesul de neoangiogeneză a tumorii, crescând astfel rata de apoptoză a celulelor şi scăzând rata de reproducere a acestora.
 În cursul studiului au fost evaluaţi 55 de bolnavi cu DLBCL la care tratamentele anterioare au eşuat. Conform datelor prezentate de către dr. Michel B. Robertson, directorul Programului de limfoame de la Centrul Oncologic al Universităţii Indiana 22% a pacienţilor trataţi cu enzastaurină au prezentat o evoluţie favorabilă, adică nu s-a observat progresia tumorii timp de 2 luni, la un sfert dintre aceştia răspunsul menţinându-se timp de 1,5-3 ani sau chiar mai mult.
 Efectele adverse date de enzastaurină au fost minore, de genul fatigabilităţii, cefalei, trombocitopeniei, dureri musculare, edeme periferice.
 Limfoamele non Hodgkin sunt cele mai frecvente cancere cu punct de plecare din sistemul limfatic, incidenţa lor foond dublă faţă de anii 70’. Dintre cei 500.000 de americani care suferă de LNH, 332.000 au tipul cu celule mari, B.