Atenţie la administrarea de vitamine şi minerale la bolnavii cu cancer

on . . Accesări: 23409

Folosirea vitaminelor şi a mineralelor este larg răspândită printre bolnavii cu cancer şi este mai frecventă în cazul acestora în comparaţie cu populaţia generală. Pe de altă parte sunt puţini acei pacienţi care discută cu medicii lor despre suplimentele dietetice pe care le folosesc, iar medicii de multe ori nici nu îşi interoghează bolnavii în acest sens. Din păcate aceste produse pot avea şi efecte adverse asupra bolii neoplazice sau pot interacţiona cu medicamentele folosite pentru tratarea cancerului. „Datele sugerează în mod clar nevoia de a fi precauţi” notează Dr. Cornelia Ulrich de la Fred Hutchinson Cancer Research Center din Seattle, Washington, în numărul din 1 februarie al revistei Journal of Clinical Oncology.
 “Unele vitamine, ca acidul folic, pot fi implicate în progresia cancerului, în timp ce altele, ca de exemplu sunătoarea, pot interfera cu chimioterapia. Cu toate acestea se impune efectuarea mai multor studii pentru a înţelege dacă utilizarea acestor suplimente poate fi benefică sau face mai mult rău decât bine”.
 Autorii articolului au făcut o analiză sistematică a 32 de studii, publicate între 1999 şi 2006, studii în care au fost implicaţi peste 15.000 de pacienţi. Per total utilizarea unei vitamine sau a unui mineral de orice fel a fost raportată de 64% până la 81% dintre pacienţii cu cancer sau supravieţuitorii unui cancer, utilizarea multivitaminelor fiind raportată de 26% până la 77% dintre participanţii la aceste studii. Aceste valori sunt mai crescute decât valorile întâlnite în populaţia generală a SUA, apreciindu-se că între 25% şi 33% dintre americani folosesc suplimente cu multivitamine/minerale iar peste 50% utilizează suplimente alimentare.
 Trei dintre studii au urmărit schimbările privind utilizarea acestor suplimente după ce pacientul a fost diagnosticat cu cancer şi toate cele trei arătau o creştere a consumului după diagnosticare. Cercetătorii au luat în calcul diferitele tipuri de neoplazii şi au observat că bolnavii cu cancer de sân aveau cel mai mare consum de multivitamine, între 57% şi 62% în timp ce cei cu cancer de prostată consumau multivitamine în proporţie de 3% până la 23%.
 Per total supravieţuitorii unei neoplazii par a fi convinşi de faptul că aceste suplimente sunt benefice. Un studiu efectuat anterior a raportat faptul că printre motivele pentru care pacienţii apelează la aceste suplimente se numără: întărirea sistemului imunitar, ajutor în a face faţă stresului, creşterea şanselor de vindecare, creşterea capacităţii de control, sau pentru ai face să se simtă bine. Cu toate acestea clinicienii sunt de părere că există alte modalităţi pentru a obşine toate aceste lucruri.
 Există unele date epidemiologice care sugerează faptul că ar exista beneficii în urma utilizării acestor suplimente de către bolnavii cu cancer. De exemplu un studiu efectuat pe bolnavii cu cancer de plămân, altul decât cel cu celule mici, a arătat o îmbunătăţire cu 35% a supravieţuirii printre pacienţii care foloseau vitamine şi minerale, în comparaţie cu cei care nu le foloseau. (Lung Cancer 2005;49:77-84). Există însă şi studii care arată că aceste suplimente fac mai mult rău. Un studiu randomizat de chemoprevenţie a polipilor colorectali sugerează faptul că acidul folic de fapt grăbeşte progresia leziunilor colonice preneoplazice. (JAMA 2007;297:2351-2359). Un alt trial randomizat ce a studiat neoplaziile capului şi gâtului a ajuns la concluzia că suplimentele cu alpha-tocopherol administrate după radioterapie au fost asociate cu o incidenţă mai mare a recurenţelor şi a neoplaziilor secundare în primii 3.5 ani de follow-up (J Natl Cancer Inst 2005;97:481-488).
 În ceea ce priveşte sunătoarea, cunoscută pentru calităţile ei antidepresive, acesta are un efect bine documentat asupra citocromului P450 implicat la rândul său în metabolizarea medicamentelor. S-a demonstrat că sunătoarea scade nivelele plasmatice ale metabolitului activ al irinotecanului.
 Bineînţeles sunt necesare studii suplimentare pentru a clarifica toate aceste probleme dar până atunci atât clinicienii cât şi pacienţii trabuie să înţeleagă şi să discute potenţialele probleme ridicate de utilizarea acestor suplimente, au concluzionat autorii articolului
 
J Clin Oncol. 2008; 26:665-673.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!