Nicolăescu: SCJU Târgu Mureş ar putea primi avizele pentru transplant până la sfârşitul anului

on . . Accesări: 1479

spitalul clinic judetean muresSpitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş va depune documentaţia referitoare la autorizarea începerii transplantului hepatic, renal şi de pancreas, conform declaraţiei ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, într-o conferinţă de presă organizată vinerea trecută.

"Spitalul din Târgu Mureş doreşte să-şi îmbunătăţească structura organizatorică, vrea să introducă o serie de servicii noi, se pregăteşte de autorizare pentru a începe să efectueze transplant hepatic, renal şi de pancreas.

Au parcurs faza de elaborare a documentaţiei necesare pentru acreditare, acum trebuie să i se aprobe modificarea de structură. Cu această documentaţie vor merge la Agenţia Naţională de Transplant, care va declanşa procedurile de verificare şi - sper eu - de autorizare, dacă nu sunt probleme în respectarea criteriilor pe care Agenţia le impune", a arătat ministrul, după întrevederea avută vineri, cu conducerea SCJU Târgu Mureş.

Întrebat cu privire la eventualele blocaje care ar putea să apară în cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant, pentru conservarea unui monopol de către anumiţi specialişti, Eugen Nicolăescu a ţinut să precizeze că ordinul de acreditare îl semnează Ministerul Sănătăţii.

Prof. dr. Irinel Popescu, realizatorul primului transplant de ficat din România, la moment aniversar (interviu)

Nicolăescu a spus că normele elaborate în această vară, de acreditare a activităţilor de transplant, sunt "suficient de precise şi suficient de exigente ca să închidă în mare parte asemenea poziţii (de monopol, n.r.) şi (...)să blocheze eventual o acreditare".


Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!