Acidul folic lipseşte din farmacii

on . . Accesări: 5089

Preşedintele Colegiului Farmaciştilor Mureş, Iustina Vas, a declarat săptămâna trecută că acidul folic nu se mai găseşte în farmaciile din Târgu Mureş, fapt cauzat de un gol de producţie generat de neprelungirea până la această dată a autorizaţiei de punere pe piaţă de către producători. "La ora actuală, este un gol de producţie, care se datorează faptului că produsul a avut autorizaţie de punere pe piaţă, care urmează să fie prelungită. Dreptul de prelungire îi aparţine în exclusivitate producătorului, în cazul de faţă Sicomed şi Zentiva", a precizat Iustina Vas. Ea a spus că "Acifol" - acidul folic sau vitamina B9, care contribuie la formarea de celule sănătoase şi joacă un rol foarte important în prevenirea anomaliilor sistemului nervos şi ale coloanei vertebrale la făt - poate fi înlocuit de medic cu alte produse. Iustina Vas a afirmat că această vitamină s-ar mai putea găsi în câteva farmacii din mediul rural, deşi Acifol nu a mai fost fabricat de o anumită perioadă de timp. /Rompres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!