APARITIE EDITORIALA : GEMOTERAPIA DE LA A LA Z

on . . Accesări: 7041

Cartea de gemoterapie pe care o aducem în atenţia medicilor, farmaciştilor şi tuturor celor interesaţi de terapiile naturale este rodul unei experienţe de peste 15 ani a unui grup de specialişti din România în acest domeniu mai nou al fitoterapiei. În 1992 Laboratoarele Plantextrakt din Cluj demarau o colaborare cu o firmă din Italia pentru care au început să fabrice extracte din muguri, mlădiţe, radicele, sevă sau seminţe
-extracte gemoterapice. Se pune la punct tehnologia şi se ia hotărârea de a experimenta aceste produse pe piaţa din România, prin câţiva, colaboratori- medici homeopaţi.Rezultatele sunt încurajatoare şi duc în final la autorizarea produselor pe piaţa noastră şi la continuarea cercetărilor şi creşterea gamei de produse, de la 20 de produse în 1995 la peste 60 în 2008.
Până în anul 2003 singurii care au fost instruiţi în acest domeniu au fost medicii homeopaţi. La cursurile postuniversitare de homeopatie se organiza şi un curs introductiv de gemoterapie. Acest lucru s-a schimbat foarte mult după ce în 2003 d-na dr. Soescu finalizează traducerea cărţii de gemoterapie a dr.Fernando Pitera- Compendiu de gemoterapie clinică. După lucrările lui Nebel, Vannier, Roy şi Tetau în Franţa precum şi Theodor Caba în România, cartea dr. Pitera a adus foarte multă informaţie în domeniul gemoterapiei. 
Începând din 2005, Laboratoarele Plantextrakt, cu sprijinul Societăţii Române de Homeopatie, organizează cursuri de gemoterapie pentru medici şi farmacişti. Lectorii acestui curs sunt medici cu îndelungată experienţă în domeniul gemoterapiei.
Dr.Sorina Soescu şi dr.Simona Niţu sunt lectori ai cursului de gemoterapie şi au dorit să împărtăşească din bogata lor experienţă celor interesaţi să afle cum se pot alina suferinţele cu o terapie naturală şi lipsită de reacţii secundare.
Din partea Laboratoarelor Plantextrakt, farm.Carmen Ponoran şi dr.chim.farm.Neli Olah aduc informaţii despre produsele gemoterapice fabricate la Plantextrakt, despre procesul de fabricaţie şi control al calităţii – date acumulate în ani de studiu al colectivului de specialişti ai firmei.
 Gemoterapia de la A la Z poate fi o lectură incitantă datorită stilului accesibil şi bogat în informaţii. Capitolul DICÞIONAR MEDICAL DE GEMOTERAPIE - DE LA A LA Z este cel care reflectă experienţa medicului practician în acest domeniu şi este prezentat într-o manieră uşor accesibilă de către doamna doctor Sorina Soescu un excelent practician, care are şi darul minunat de a putea transmite mai departe experienţa dobândită.
 
 
 Cluj-Napoca, 3 martie 2008

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!