IPP solicită afișarea încasărilor taxei de clawback

on .

05 medicine shutterstock 22 ea3048e616 rsInstitutul pentru Politici Publice (IPP) solicită Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să afişeze trimestrial, pe pagina sa de internet, toţi indicatorii incluşi în cadrul formulei privind calculul taxei de clawback, respectiv rezultatul calculului în sine.

IPP cere CNAS "să nu întreţină neîncrederea în corectitudinea datelor publice despre decontările de reţete compensate, în contextul acuzaţiilor aduse de către producătorii şi distribuitorii de medicamente în ceea ce priveşte publicarea, recent, a unor date eronate referitoare la consumul de medicamente compensate (ceea ce a dus la calculul greşit al taxei de clawback)".

Reprezentanţii IPP consideră că este datoria CNAS să răspundă public, prin prezentarea cifrelor oficiale şi a metodologiei de calcul, acuzaţiilor privind folosirea de date eronate în stabilirea volumului medicamentelor prescrise şi decontate în utimul an, respectiv a sumelor ce vor fi impuse producătorilor pentru comercializarea medicamentelor.

"Conform datelor deţinute de IPP, în România există fluctuaţii semnificative în prescrierea şi decontarea de la o lună la alta, acestea variind de exemplu: pentru anul 2011 valoarea reţetelor compensate a fost între 563.734.835 RON în martie şi 410.109.016 RON în iunie, pentru anul 2011 numărul reţetelor compensate a fost între 4.426.606 RON în martie şi 2.902.847 RON în august, pentru anul 2012 valoarea medie a unei reţete compensate a variat în funcţie de judeţ între 79 RON în Harghita şi 234 RON în Bucureşti", precizează IPP.

IPP mai arată că informaţiile despre câţi bani publici se cheltuiesc pe consumul de medicamente, reţete compensate, dar şi orice astfel de date de interes public nu trebuie oferite nici preferenţial, nici în urma unor procese în instanţă, aşa cum şi-au anunţat deja producătorii de medicamente intenţiile, ci publicate din oficiu, respectiv puse facil la dispoziţia oricăror segmente interesate din spaţiul public.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!