Câteva kilograme în plus ar fi garanţia longevităţii?

on .

cantar.jpgStudii recente afirmă că un exces ponderal de 15 kg nu are o influenţă notabilă asupra sănătăţii şi că normele medicale ar fi prea severe. Dacă aveţi între 10 şi 19 kg mai mult decât ar trebui, nimic nu vă obligă să încercaţi să slăbiţi! Mai bine vă acceptaţi aşa cum sânteţi! Este mesajul pe care un număr tot mai mare de medici şi nutriţionişti îl adresează marelui public, după ani şi ani de avertizare în ceea ce priveşte greutatea suplimentară şi obezitatea. La sfârşitul lunii ianuarie, un studiu apărut în revista American Geriatrics Society arăta că persoanele de 70 de ani uşor suprapoderale au o speranţă de viaţă cu 13% mai mare decât cele care au o greutate normală. Potrivit autorului, dr Leon Flicker, rezultatul demonstrează că observaţiile anterioare, bazate pe indicele de masă corporală (IMC), utilizat pentru determinarea caracterului supraponderal, sunt prea severe. Aceeaşi constatare fusese făcută de Journal of the American Medical Association.

Pe scurt, standardele medicale ar subestima corpolenţa ideală. IMC-ul se calculează indiferent de sex. De la 25 la 30 (adică de la 75 la 87 kg la o înălţime de 170 cm) se vorbeşte de persoane supraponderale; de la 30 în sus (88 kg şi mai mult la aceeaşi înălţime), intervine obezitatea. Indicele cuprins între 18,5 şi 24,9 este considerat normal, ceea ce înseamnă 54-70 kg pentru exemplul menţionat. Însă, 10-19 kg în plus ar fi garanţia longevităţii: persoanele care au IMC 29, adică între 73 şi 85 kg (la o înălţime de 170 cm) au cea mai bună speranţă de viaţă.

„În practica medicală, nutriţioniştii şi medicii stabilesc IMC-ul după examinarea clinică a pacientului”, spune un psiholog din Geneva. Astfel, IMC-ul unei persoane de 55 kg la 175 cm este normal, însă consultaţia poate face medicul să considere altfel. Societatea are totuşi alte puncte de vedere. Revista Playboy a calculat că greutatea feminină ideală a scăzut cu 18 kg din 1959 până în 1989. „Se pare că Marilyn Monroe avea un indice IMC peste 29. Se considera atunci voluptoasă, însă astăzi n-ar mai avea niciun succes!”, spune un nutriţionist de la Geneva.

Unii militanţi americani denunţă de câţiva ani diabolizarea mediatică a greutăţii excesive. Avându-l în frunte pe profesorul de drept Paul Campos, autor al best-sellerului „The Obesity Myth”, ei afirmă că excesul ponderal este un criteriu mai puţin relevant în ceea ce priveşte sănătatea decât statutul social, fumatul sau activitatea fizică. Persoanele supraponderale, dar active, au o speranţă de viaţă mai bună decât sedentarii cu talie de viespe. Acest grup de lobby crede că autorităţile fac mai mult rău decât bine când îi încurajează pe oameni să slăbească, pentru că regimurile produc adeseori variaţii de greutate dăunătoare metabolismului, cunoscute sub numele de „efect yo-yo”. El consideră că greutatea suplimentară nu este asociată clar cu un risc crescut de mortalitate decât de la un IMC de 37, adică 100 kg la o înălţime de 170 cm. Se ştie astăzi că nu trebuie să ne îngrijorăm pentru zece kg în plus dacă greutatea nu variază vizibil. Există mulţi oameni în această situaţie şi ar trebui lăsaţi în pace. Dimpotrivă, slăbiciunea extremă este asociată cu o fragilitate crescută din punct de vedere al sănătăţii, în timp ce riscurile cresc exponenţial dincolo de limita unei obezităţi moderate.

În centrul polemicii se află IMC-ul. Formula nu este precisă (sexul nu este luat în considerare) şi este generalizatoare (nu se face deosebire între masa adipoasă şi neadipoasă). Prin urmare, corpurile musculoase sunt considerate adeseori prea grase. Astfel, Brad Pitt, Russell Crowe şi George Clooney ar cădea sub incidenţa acestei aprecieri. Un articol publicat în numărul din 29 ianuarie al revistei Circulation sugerează că imprecizia IMC-ului al falsifica chiar şi studiile epidemiologice. Potrivit autorilor, nivelul de eroare ar fi probabil „ridicat”. Inventatorul IMC-ului, savantul belgian Adolphe Quetelet, nu s-a gândit că formula sa, pusă la punct în 1832, ar putea fi utilizată pentru stabilirea unui diagnostic. „Să evaluezi procentul mediu de ţesut adipos la un grup de indivizi de constituţie diferită este un lucru, iar lipirea unei etichete pe o persoană, fără să ţii seama de caracteristicile sale, este cu totul altceva”, spunea Quetelet./Agerpres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!